Magazinul online şi piaţa Xbox 360 vor fi închise de către Microsoft pe 29 iulie 2024

Microsoft a emis un comunicat de presă care întristează o generaţie, una dintre cele mai de succes console din lume îşi anunţă obştescul sfârşit.
Microsoft a emis un comunicat de presă care întristează o generaţie, una dintre cele mai de succes console din lume îşi anunţă obştescul sfârşit.
Digitalizarea este prezentul şi viitorul, iar acest fenomen este pe buzele tuturor, indiferent că vorbim de public sau privat. Marile companii tech se vor lupta la baionetă pentru a prinde cât mai multe contracte, unele încercând chiar să îşi unească forţele în această direcţie.
Anul trecut, odată cu lansarea Windows 11, Microsoft și-a propus să transforme PC-urile în dispozitive mai eficiente și mai ușor de utilizat. Acum, versiunea actualizată a acestui sistem de operare (Windows 11 2022 Update) este disponibilă în mai bine de 190 de țări de la nivel global.
Pentru că există foarte mulţi utilizatori cu device-uri Android vechi sau limitate din punct de vedere hardware, Microsoft a lansat pentru aceştia aplicaţia Outlook Lite.
Microsoft a anunţat oficial că serviciul Microsoft Rewards este disponibil de săptămâna aceasta în alte 38 de ţări, printre acestea aflându-se şi România.
În vara anului trecut Microsoft lansa oficial Windows 11, un upgrade absolut normal pentru un Windows 10 destul de apreciat de utilizatori şi nu numai.
Microsoft și-a adus aminte de țara noastră și aduce Surface Go 2 pe canal oficial și aici. Tech Data este cel mai mare distribuitor IT în Europa și înțeleg că va fi importat prin intermediul său.
Toţi vrem bani, toate companiile vor bani, dar parcă în ultima perioadă această nevoie de venituri a luat-o razna. Săptămânal găsim ştiri despre cum un anumit brand vrea să introducă noi reclame sau să crească preţul abonamentelor sau să ofere anumite avantaje contra-cost şi tot aşa.
Rusia devine uşor, uşor o ţară foarte izolată, companiile chineze urmând a rămâne în foarte scurt timp cam singurele cu activitate în această ţară. La cum îi ştim pe chinezi, aceştia vor profita la maxim de slăbiciunile Rusiei, “prietenia” dintre cele două ţări urmând a funcţiona atât timp cât China va culege roade, multe roade.
Peste 1.300 de profesioniști și lideri din domeniul IT – printre care dezvoltatori de software, administratori de baze de date, analiști sau experți în domeniul de data science – s-au înscris la cea de-a cincea ediție a Microsoft Tech Day.
Microsoft a anunţat lansarea de noi produse dedicate mediului educaţional: sistemul de operare Windows 11 SE şi notebook-ul Surface Laptop SE.
Microsoft a depășit Apple în ce privește companiile evaluate public. Au ajuns la 2490 miliarde dolari vs 2460 miliarde dolari cât a atins Apple în timpul zilei de vineri.
Primul Microsoft Surface Duo a fost lansat în octombrie 2019, însă a fost disponibil spre comercializare la un an distanţă. Vânzările nu au impresionat, însă chiar şi aşa Microsoft îşi încearcă din norocul cu o nouă generaţie: Microsoft Surface Duo 2.
Aşa cum ne asteptam, în urmă cu doar câteva ore Microsoft a lansat oficial sistemul de operare Windows 11. Vorbim de un upgrade normal pentru Windows 10, o versiune mai intuitivă, una cu interfaţă schimbată şi multe alte îmbunătăţiri.
Linia de produse Microsoft Surface nu a fost disponibilă până acum în mod oficial în țara noastră, dar iată că de la 1 octombire 2020 asta se va schimba. Clienții din țara noastră vor putea comanda în viitorul apropiat Surface Laptop Go, noul Surface Pro X și câteva accesorii. Nu avem detalii despre momentul exact […]