Ministrul Economiei îşi doreşte ca România să producă un avion nou

/
/
21 feb. 22
/

La sfârşitul săptămânii trecute Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a fost în vizită de lucru în judeţul Bacău, acolo unde a făcut un mic popas şi la fabrica Aerostar.

În faţa presei şi a reprezentanţilor companiei s-au făcut multe afirmaţii şi promisiuni, una dintre acestea fiind legată de posibilitatea de a realiza un avion nou în ţara noastră.

”Îmi doresc foarte mult ca în urma discuţiilor pe care le vom avea săptămâna viitoare, în urma evenimentului pe care îl organizăm împreună cu Camera Deputaţilor, să aducem la masă toţi jucătorii din industria aeronautică şi să avem un proiect de ţară, un nou avion produs în România, cu ajutorul companiilor din România, utilizat nu numai în România, în regiune şi, de ce nu, la nivel mondial. (…) Nu sunt specialist în domeniul aviaţiei. Este provocarea pe care am lansat-o celor de la Aerostar. România are o tradiţie, a construit avioane, a construit prototipuri, IAR 99 este un avion românesc. De ce să nu lansăm aceste provocări, de ce să nu reiniţializăm cercetarea/dezvoltarea în domeniul aeronauticii, astfel încât să avem un produs românesc? Din discuţiile preliminare pe care le-am avut, a reieşit că ar putea să facă un avion pentru partea de training a echipajului care să corespundă standardelor internaţionale, dar care să fie produs în România. Hai să îmbunătăţim Şoimul, hai să facem un model modernizat. Numai prin cercetare şi dezvoltare putem să ţinem pasul cu cei de talie mondială”, a declarat Florin Spătaru.

Îmi place să văd această atitudine pozitivă, însă istoria ne-a învăţat de atâtea ori că politicienii spun ziua ce visează noaptea. Ideea nu este rea, chiar dacă am vorbi cu siguranţă de un avion de dimensiuni mici, însă de la vorbe până la fapte este o cale foarte lungă. România are nevoie de un amplu proces de industrializare, iar industria aeronautică ar putea fi una dintre opţiuni.

Sursa: news.ro
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: Aerostar, avion, avion romanesc
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 2.04.26 (televizor OLED Samsung pe diagonală de peste 2 metri și evaluare 5/5, telefon mobil mid-range cu LED-uri customizabile pe spate și recenzii foarte bune, cel mai avansat espressor automat Philips cu peste 50 de băuturi preparate etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un robot de bucătărie avansat cu ecran tactil, 21 de programe automate, 10 trepte de viteză și evaluare 5 / 5 din 12 review-uri.

5 gadgets de la Kaufland (01.04 – 07.04.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.