Ministrul Finanţelor anunţă că România va avea în curând un institut de cercetare în inteligenţa artificială

/
/
26 mai 24
/

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat săptămâna aceasta că România va avea în curând un institut de cercetare în inteligenţa artificială, unul ce va permite ţării noastre să dezvolte tehnologii proprietare, să formeze specialişti în domeniu şi să colaboreze la acelaşi nivel cu alţi parteneri internaţionali.

Denumit Institutul de Cercetare în Inteligența Artificială (ICIA), centrul va funcţiona la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Statul român a alocat mai bine de 105 milioane lei pentru această investiţie, sumă care acoperă valoarea lucrărilor de proiectare şi de execuţie.

„Vedem zi de zi potențialul AI de a transforma multiple domenii, de la sănătate și educație, la securitate și administrație publică. Prin intermediul acestui institut, România va putea să-și dezvolte propriile soluții tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaționali și să formeze specialiști de top în domeniu. Ca ministru de Finanțe, sunt mândru să susțin acest proiect ambițios, care va genera beneficii economice semnificative”, a declarat presei Marcel Boloş.

Institutului de Cercetare în Inteligența Artificială (ICIA) va fi amplasat chiar în campusul universitar al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

Vă daţi seama cât de importantă este inteligenţa artificială dacă statul român a decis să investească în această direcţie ? Sper doar să nu fie un simplu foc de paie şi statul să îşi menţină susţinerea pentru această ramură a viitorului.

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

ANISP adună la RITE 2026: experți în reziliența Internetului, inteligență artificială și securitate cibernetică

Inteligența artificială are nevoie de centre de date, rețele capabile să susțină volume mari de informații și soluții de securitate adaptate noilor provocări. Despre toate acestea se va discuta la Romanian Internet Technologies Event – RITE 2026, conferință organizată de Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP), cu sprijinul Internet Society.

TOP 10: Oferte eMAG din 22.10.26 (cel mai ieftin televizor LG cu panel Mini LED și rată de refresh la 144Hz, laptop ASUS cu procesor Intel pe 2nm și certificare militară MIL-STD-810H, code in a box pentru Grand Theft Auto VI cu 10.000 precomenzi livrate până în 19 noiembrie etc)

Am selectat mai multe produse din oferta eMAG, iar printre ele se află și un cod pentru Grand Theft Auto VI cu posibilitatea de pre-load pentru joc din 12 noiembrie, iar din 19 noiembrie îl veți putea juca.

Airbus a construit o navă echipată cu 6 cilindri rotativi de 35 metri înălţime care o vor ajuta să se propulseze cu ajutorul vântului

Industria aviatică privește tot mai des spre ocean pentru a-și reduce amprenta de carbon. Noul cargo transatlanic construit de Airbus, nava Spirit of Toulouse, a fost dotată cu 6 cilindri rotativi uriași direct pe punte. Deși arată ca un proiect desprins din cărţi, mecanismul din spatele acestor turnuri de 35 de metri înălțime are la…