Software

Alături de seria de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 11, producătorul chinez a anunţat şi varianta globală a interfeţei MIUI 13.

Conform celor de la Xiaomi, noua versiune MIUI oferă upgrade-uri la toate capitolele cu scopul de a îmbunătăți experiența de utilizare. MIUI 13 include stocare mai rapidă, procese de funcționare în fundal mai eficiente, procesare mai inteligentă și asigură o durată de viață a bateriei mai mare. De asemenea, aduce și funcții utile, precum bara laterală și widget-uri noi.

MIUI 13 introduce funcția Liquid Storage, o nouă metodă de gestionare a felului în care fișierele sunt stocate. Pe dispozitivele tradiționale, datele sunt scrise și rescrise în mod constant, iar în timp sistemul de stocare devine fragmentat. Liquid Storge, disponibil odată cu MIUI 13, reduce fragmentarea și gestionează activ datele stocate. Îmbunătățește astfel eficiența vitezelor de citire și scriere cu până la 60%. Dacă pe termen lung vitezele de citire și scriere de pe alte sisteme Android OS scad chiar și cu 50% într-un interval de 36 de luni, în cazul MIUI 13 vitezele sunt menținute într-o proporție de până la 95%. Astfel, utilizatorii au parte de o nouă experiență de utilizare pe termen lung, iar durata de viață a dispozitivului este prelungită.

Pentru a îmbunătăți performanțele, MIUI 13 vine și cu funcția Atomized Memory, o metodă de gestionare mai eficientă a utilizării memoriei RAM. Această funcție analizează felul în care aplicațiile utilizează memoria și împarte resursele în sarcini importante și neimportante. Apoi închide toate sarcinile neimportante și le permite aplicațiilor să folosească memoria doar pentru activitățile utilizate în acel moment. În acest mod mai multe aplicații pot fi rulate în același timp fără a sacrifica performanțele.

MIUI 13 beneficiază și de funcția Focused Algorithms, una care alocă în mod dinamic resursele de sistem pe baza scenariilor de utilizare. MIUI devine astfel mai fluid și răspunde mai rapid. Procesoarele telefoanelor care nu au funcția Focused Algorithms distribuie resursele necesare aplicațiilor într-un mod relativ egal. Focused Algorithms prioritizează aplicațiile active și îi permit unității de procesare centrale să se concentreze pe sarcinile importante. Vitezele de procesare devin mai mari, iar performanța este mai înaltă.

Smart Balance este un alt upgrade prezent la MIUI 13. Are rolul de a identifica automat echilibrul dintre performanță și consumul de energie, astfel încât să ofere viteza și puterea necesare pentru activitățile la care este folosit dispozitivul. Cu Smart Balance, durata de viață a bateriei poate fi extinsă cu până la 10%.

Pe lângă îmbunătățirile aduse la utilizarea generală, MIUI 13 introduce și funcții noi ce le permit utilizatorilor să își personalizeze experiențele.

Cu noile widget-uri, interfața telefoanelor inteligente poate fi personalizată cu module diferite și notificări în App Vault sau pe ecranul principal. Widget-urile ajută la afișarea personalizată a unor date precum notificările, programul zilnic, vremea și multe altele. MIUI 13 acceptă widget-uri de dimensiuni diferite. Prin disponibilitatea opțiunilor 2×1, 2×2, 2×3, 4×2 și 4×4, utilizatorii își pot grupa informațiile importante pe un singur widget și să plaseze widget-urile în locuri în care nu puteau până acum.

Sidebar este o altă funcție eficientă oferită de MIUI 13, care asigură accesul la aplicațiile favorite într-o fereastră plutitoare printr-un simplu swipe – fără a închide aplicația în uz. Este o funcție perfectă pentru multitasking și o modalitate mai eficientă de a grupa și de a avea acces la mai multe aplicații aflate în același loc. Utilizatorii își pot personaliza sidebar-ul cu până la 10 aplicații.

Exceptând cele patru noi smatphone-uri (Xiaomi Redmi Note 11, Redmi Note 11S, Redmi Note 11 Pro şi Redmi Note 11 Pro 5G) care vin cu MIUI 13 preinstalat, alte 14 device-uri vor trece în zilele următoare la cea mai recentă versiune MIUI. Acestea sunt:

  • Xiaomi 11 Ultra;
  • Xiaomi 11;
  • Xiaomi 11i;
  • Xiaomi 11 Lite 5G;
  • Xiaomi 11 Lite;
  • Xiaomi 11T Pro;
  • Xiaomi 11T;
  • Xiaomi 11 Lite 5G NE;
  • Xiaomi Redmi Note 10 Pro;
  • Xiaomi Redmi Note 10;
  • Xiaomi Redmi Note 10 JE;
  • Xiaomi Redmi Note 8 (2021);
  • Xiaomi Redmi 10;
  • Xiaomi Pad 5.