Monitor 4K BenQ EW3270U – review

10/04/2019

Alegerea unui nou monitor nu este treabă simplă. Chiar dacă ai stabilit un buget și gama în care trebuie să cauți, ofertele sunt atât de variate, de la atâția producători, încât sarcina se dovedește mult mai grea decât părea inițial.

În cazul în care vrei neapărat un monitor de peste 30 de inch diagonală, cu rezoluție 4K și care să nu depășească 2.500 de lei, să zicem, atunci oferta se restrânge simțitor. Pe PCgarage.ro, de exemplu, sunt doar 7 produse ce întrunesc toate cerințele de mai sus. Unul dintre ele este chiar cel pe care îl voi prezenta în continuare.

Specificații pentru monitorul BenQ EW3270U

Specificatii monitor BenQ EW3270U

Design

Cutia mare în care vine monitorul BenQ EW3270U mai conține cablul de alimentare, un cablu DisplayPort la mini DisplayPort, un cablu HDMI 2.0, un cablu USB Type-C la ambele capete, un CD cu drivere și manual și câteva pliante cu diferite informații:

Desigur, tot în pachetul de retail, veți găsi și suportul de birou. În cazul BenQ EW3270U acesta este format din două piese, ce se atașează una de cealaltă imediat, fără a fi nevoie de vreun instrument. Îți va trebui mai apoi o șurubelniță cu cap stea pentru a fixa piciorul de monitor, prin intermediul a două șuruburi.

Monitorul BenQ EW3270U mi-a adus imediat aminte ca design, inclusiv ca prindere a suportului, de modelul BenQ EW277HDR pe care l-am testat la sfârșit de 2017.

Primul lucru pe care nu-l pot aprecia la BenQ EW3270U este dat de modul de reglaj. Nu există ajustare decât ca înclinare a ecranului, de la -5 la 15 grade.

În rest nu ai parte nici de reglaj pe înălțime, ori rotire în jurul axei. De schimbare a modului de afișaj, din landscape în portrait, nici nu poate fi vorba. Văzusem asta la ViewSonic VP2768 și speram să mai întâlnesc și la alții așa ceva.

Marginile din jurul ecranului nu sunt deloc înguste. Cea de jos are scrisă în centru denumirea producătorului, sub care este modulul de determinare a luminii ambientale. Tot pe latura de jos vedem butonul de activare a modurilor HDR / B.I.+. Cele 5 butoane pentru navigarea prin meniul OSD și cel Power, iluminat, sunt pe marginea de jos.

BenQ EW3270U nu arată și nici nu se simte ca un produs prost fabricat. Plasticul de la exterior, deși nu emite pretenții premium, nici nu lasă impresia de material ieftin. Construcția este corectă, suficient de solidă pentru un astfel de produs.

Imagine

Calitatea imaginii monitor BenQ EW3270U

BenQ EW3270U este un monitor recomandat pentru activități office, multimedia și chiar gaming ocazional. Pentru asta oferă suport HDR10 și tehnologii pentru protejarea ochilor utilizatorului, reunite sub sloganul Eye-Care. Aici sunt incluse Brightness Intelligence Plus, Low Blue Light și Flicker Free. Despre ele am vorbit pe larg în review-ul monitorului Benq EW277HDR și nu aș vrea să repet aici același text. Cei interesați despre ce înseamnă BenQ Eye-Care și nu numai, cu funcții care se regăsesc și pe BenQ EW3270U, pot parcurge capitolul Tehnologie din review-ul BenQ EW277HDR.

Meniul OSD este bine structurat și simplu de parcurs. Celor 5 butoane de navigare le corespunde câte un buton virtual deasupra, deci nu este deloc greu să navighezi printre toate setările.

Galerie de imagini cu meniul OSD de pe monitorul BenQ EW3270U:

Având în vedere că BenQ EW3270U oferă rezoluție 4K 3840 x 2160 pixeli, care, raportat la diagonala de 31.5 inch, aduce o densitate de circa 140 PPI, o să încep cu asta. Pe scurt, totul arată excelent conturat pe BenQ EW3270U, din punctul acesta de vedere chiar nu ai ce să comentezi. Fiecare detaliu este extrem de clar, la fel și orice font, indiferent de cât de mic este.

Despre HDR10 vreau să spun că BenQ EW3270U suportă astfel de conținut, dar nu înseamnă că și oferă calitate la standarde adevărate HDR. Ar fi imposibil având în vedere luminozitatea maximă de 300 cd/mp. Totuși, BenQ EW3270U reușește să ofere un plus pe conținutul nativ HDR10, cu mai multe detalii în zonele întunecate. Pe emularea HDR nu se descurcă deloc grozav, așa că eu recomand pentru imagini naturale ca emularea de la SDR la HDR să rămână oprită, fiindcă mai rău face.

Contrastul nativ de 3000:1 este acolo, se vede și aduce acel plus de dinamism în imagine. Cu o corelare corectă între nivelul luminozității și cel al contrastui te vei alege cu un negru foarte adânc, mult mai bun decât mă așteptam. Sigur că panelul de tip VA contribuie mult aici.

Totuși, panelul VA aduce și unghiuri de vizualizare foarte înguste. Deși în specificațiile oficiale se vorbește de până la 178 de grade, în realitate deja de la 30 de grade se observă o degradare a culorilor, în timp ce la peste 45 de grade nici nu merită să mai privești ecranul.

Hai să vorbim și despre culori. Ecranul lui BenQ EW3270U afișează nu mai puțin de 1.07 miliarde de culori, cu o adâncime de 10 biți. Așteptările erau mari, așa că am făcut inițial teste de culoare în toate modurile de imagine presetate pe BenQ EW3270U:

Observăm că cele mai mici deviații Delta E sunt în modurile Rec.709, Eco și sRGB. Cel mai puțin realiste nuanțe sunt în modurile HDR și HDR Cinema, când se încearcă impresionarea privitorului printr-un contrast extrem de ridicat și culori duse către supra saturare.

După prima încercare de calibrare a culorilor am obținut valori DeltaE foarte bune, cu o medie de 0.5 și un maxim de 1.2 după standardul dE94.

A doua calibrare, mai atentă, a relevat exact de ce este în stare BenQ EW3270U. Deviația medie dE94 a fost de 0.4, în timp ce maximul a fost de 1.0. După standardul mai exigent dE2000 valoarea medie a fost de 0.7 cu un maxim de 2.9 pe culoarea albastră. Rezultatele sunt foarte bune, orice valoare Delta E sub 3 este considerată de neobservat de ochiul uman.

BenQ EW3270U anunță un timp de răspuns de 4 ms de la gri la gri, o rată maximă de refresh de 60 Hz și suport AMD FreeSync. Asta ar însemna că ar putea accepta și gaming ocazional. L-am testat și eu puțin în câteva jocuri și recunosc că, dacă nu ai pretenții, vei avea parte de o experiență bună de gaming. Nu am testat jocuri cu suport HDR, fiindcă PC-ul meu nu le-ar duce nici la detalii medii. Am încercat însă să urc rezoluția la cea maximă, cu detaliile la mediu sau mai jos, și recunosc că în 4K este altceva. Super detalii!

Iată deci că din punct de vedere al imaginii nu prea ai ce să-i repoșezi acestui monitor. Sigur că nu-i perfect, dar, pentru prețul său, BenQ EW3270U oferă mai mult decât mă așteptam.

Sunet

Aici avem două difuzoare a câte 2W fiecare. Nu ai de ce să le folosești, calitatea este foarte slabă, iar volumul maxim, deși destul de înalt, duce la distorsiuni grave. Nu aș folosi aceste difuzoare decât pentru a auzi notificările, orice altceva sună foarte urât.

În schimb, prin jack-ul de 3.5mm primim un sunet de bună calitate. Nu neapărat mai bun decât din placa de sunet integrată pe cea de bază a PC-ului, dar destul de aproape. Volumul maxim este cam scăzut, însă per-total la BenQ EW3270U am găsit cel mai bun sunet ce iese din jack-ul de 3.5mm al unui monitor.

Conectivitate

Pe partea de conectivitate BenQ EW3270U oferă cam tot ce trebuie în 2019. Avem un DisplayPort 1.4, două HDMI 2.0 și un USB Type-C compatibil cu conținut multimedia. Mai este și jack-ul de 3.5 mm pentru ieșire analog de sunet.

Preț

Monitor BenQ EW3270U – 2.324 lei pe PCgarage.ro

Concluzii

Ca mai toate produsele BenQ pe care le-am testat până acum, și monitorul BenQ EW3270U reușeșete să-mi lase o bună impresie. Acesta poate fi unul dintre cele mai bune monitoare de 32 inch cu rezoluție 4K raportat la prețul său. Imaginea este de foarte bună calitate, doar unghiurile de vizualizare sunt restrânse, în rest nu prea am ce să-i reproșez pentru costul său.

Principalele puncte pro și contra pentru monitorul BenQ EW3270U:

PRO

  • panel VA de bună calitate, ce afișează culori foarte exacte, contrast înalt, claritate ridicată, cu suport HDR10 și multiple tehnologii de protejare a ochilor;
  • preț bun pentru un monitor de 32 inch cu rezoluție 4K, mai ales când ne raportăm și la imaginea primită;
  • conectivitate bună, cu DisplayPort 1.4, HDMI 2.0 și USB Type-C;
  • sunet bun prin jack-ul de 3.5mm (nu mai bun decât prin placa de bază a oricărui PC, dar cel mai bun de la toate monitoarele pe care le-am testat).

CONTRA

  • unghiuri de vizualizare foarte înguste;
  • emularea de la conținut SDR la HDR face mai mult rău imaginii;
  • calitate foarte slabă a sunetului prin cele 2 difuzoare integrate.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.