Astăzi vă prezint un nou monitor de la Benq, unul creat special spre a fi folosit cu dispozitive Apple și în special cu laptopuri MacBook. Funcționează cel puțin la fel de bine și cu orice alt PC sau cu un Mac mini ori un iPad, dar în principal este recomandat pentru MacBook. Asta fiindcă BenQ MA320UP promite să afișeze cu precizie aceleași culori cu cele de pe orice MacBook. Practic, nu este nevoie de niciun reglaj, monitorul vine din cutie cu o imagine aproape identică cu cea pe care o vezi pe MacBook.
Știm cu toții că Apple acordă o atenție foarte mare în a avea aceleași culori, același contrast, balans de alb și așa mai departe pe mai toate dispozitivele sale, cumva să ai parte de o experiență cât mai apropiată pe orice ecran al dispozitivelor sale. Iar prin BenQ MA320UP, compania taiwaneză vrea să intre în acest joc, să zicem. Ideea este să poți continua pe un monitor mare, cu diagonala de aproape 32 inch, ce ai lucrat pe MacBook fără să vezi alte culori sau altfel de imagine. Neavând un MacBook în apropiere cât timp am testat monitorul BenQ MA320UP nu aș putea spune cât îi reușește asta, dar voi face mai departe un review așa cum sunt mai toate pentru monitoarele prezentate până acum de mine.
Specificații monitor BenQ MA320UP
| Date Tehnice Monitor | BenQ MA320UP |
|---|---|
| Ecran | IPS Nano Gloss, 31.5 inch, 3840 x 2160 pixeli, aprox. 140 ppi, aspect 16:9 |
| Contrast nativ | 1.300:1 |
| Luminozitate | 550 nits tipică 600 nits de vârf (HDR) |
| Culori | 1.07 miliarde culori, acoperire 99% sRGB, 97% P3 |
| Timp de răspuns | 5 ms GtG |
| Rată de refresh | 60 Hz |
| Conectivitate | 2 x HDMI 2.0, 1 x DisplayPort 1.4, 1 x USB-C cu suport DisplayPort și PowerDelivery 90W, 1 x USB-C 3.2 Gen1 (5 Gbps) cu încărcare la 15W, 2 x USB-A 3.2 Gen1 (5 Gbps) cu încărcare la 7.5W, 1 x jack audio de 3.5 mm pentru ieșire sunet |
| Audio | difuzoare 2 x 3W |
| Consum | 45W (normal) 250W (maxim) |
| Dimensiuni | 714.5 x 608.8 - 493.8 x 220.2 mm cu stand 714.5 x 424.4 x 82.7 mm fără stand |
| Greutate | 9.1 kg cu stand 6.05 kg fără stand |
Pachet, design și construcție

Am primit unitatea de test în cutia de retail în care, pe lângă monitor, am mai găsit cele două elemente care alcătuiesc standul, două cabluri de alimentare (unul pentru prozele EU, celălalt pentru cele tip UK), cablu USB-C, cablu HDMI, un inel ce poate fi montat pe piciorul monitorului și prin care poți trage cablurile și mai multe pliante cu diferite informații, printre care și ghid de pornire rapidă.



Montarea standului se face în maxim 2 – 3 minute și nu ai nevoie de niciun instrument / unealtă pentru asta. Cele două elemente se prind simplu între ele, cu un șurub pe care îl poți strânge cu mâna, iar ansamblul se prinde de spatele monitorului printr-un sistem cu clips.



Standul oferă reglaje pe toate direcțiile, iar pe unele dintre ele pe distanțe / unghiuri mai mult decât suficiente. Avem înclinare de la -5 la 20 de grade, pe înălțime de 115 mm, pivotare în jurul piciorului de 15 grade pe fiecare direcție, dar și rotire în mod portret, din nou pe fiecare direcție (adică poți avea baza monitorului pe stânga ori pe dreapta).






Designul monitorului BenQ MA320UP aș spune că se potrivește de minune cu tot ce înseamnă produse Apple și, în special, MacBook. Nimic care să iasă în evidență, nimic neobișnuit. Culoarea argintie poate că nu se asortează cu absolut orice dispozitiv Apple, dar cumva este o soluție la jumătate.
Important este că aspectul este curat, atât pe spate, cât și pe zona frontală. Pe baza standului, în partea frontală, apare o zonă acoperită cu un fel de piele ecologică. Acolo aș spune că poți așeza anumite accesorii sau chiar iPhone-ul ori căștile Apple.
Zona de control este reprezentată de un buton de Power și de un joystick, ambele puse pe latura de jos. Din joystick nu ai prea multe opțiuni la îndemână, în sensul că nu există un meniu OSD clasic. Sunt în schimb patru meniuri rapide: reglaj luminozitate, ajustare volum, comutare intrări video și câteva informații.





Pentru a accesa toate setările va fi nevoie să instalezi pe MacBook sau orice alt dispozitiv sursă utilitarul DisplayPilot 2, care are o interfață foarte apropiată fix de cum arată MacOS, de exemplu.
În ceea ce privește calitatea de fabricație, nu aș avea de ce să mă leg. BenQ MA320UP nici nu pot spune că este impresionant, cel puțin nu la materialele utilizate la exterior, fiind vorba în cea mai mare parte de plastic. Nu este rău, nu-l simți ieftin sau ciudat la atingere, dar nici nu m-a dus cu gândul la segmentul premium. Asamblarea este corectă, iar finisajele de detaliu în același trend.
Imagine

Aici pot spune că am înțeles imediat ce vrea să arate BenQ MA320UP. Pur și simplu, chiar dacă nu sunt utilizator MacBook, am luat destul de des contact cu astfel de laptopuri, de generație mai veche ori mai noi, și pot spune că pe ecranul BenQ MA320UP am remarcat fix aceeași abordare. Culorile sunt incredibil de corect reprezentate, foarte echilibrate. Nu par șterse, chiar deloc, ba din contră, sunt vii și suficient de saturate, însă sunt în același timp foarte naturale, precise. Balansul de alb, la fel. Nu am observat nici că imaginea ar fi prea rece ori prea caldă, nu am remarcat nici tente de verzui ori de mov. Pur și simplu ecranul arată din fabrică fix așa cum mi-aș dori.
Inclusiv la contrast nu am simțit nevoia să fac vreun reglaj. Imaginea este dinamică, dar nu se pierd detalii nici din zonele puternic luminate ori din cele întunecate ale aceluiași cadru, ceea ce înseamnă un interval dinamic extins.
Luminozitatea este ceea ce trebuie. Eu am folosit monitorul undeva pe la 33 – 37% din potențial, nu am simțit că aș avea nevoie de mai mult. Ce am remarcat însă este că și dacă te duci mai sus de 70 – 85% culorile, contrastul și intervalul dinamic tot îți rămân echilibrate, nu se pierde mai nimic din acea imaginea extrem de corect reprodusă.

Ce nu aș spune că mi-a plăcut foarte tare, este că panoul este de tip glossy, adică lucios. Asta înseamnă că ecranul reflectă ceva cam tare mediul ambiant și dacă ai și ceva lumini ambientale care ajung pe display ele vor fi foarte vizibile. Există și un model de monitor similar cu BenQ MA320UP, dar care are ecran mat – MA320U. Așadar sunt și alternative la panoul Nano Gloss de pe BenQ MA320UP.
Chiar dacă panoul este cam reflexiv, am apreciat unghiurile de vizualizare. Nu contează cât de tare te duci spre laterale ori în sus sau în jos, ecranul afișează aceleași culori și contrast, iar pierderile calitative apar abia spre extreme.


Mi-a mai plăcut ceva la BenQ MA320UP. Avem rezoluție 4K (3840 x 2160 pixeli) pe o diagonală de 31.5 inch. Nimic cu adevărat deosebit, adică cei aproximativ 140 ppi densitate a pixelilor nu ar trebui să te dea pe spate. Însă am remarcat o imagine foarte clară, foarte sharp, cumva mult mai bine decât mă așteptam.
Astfel se face că BenQ MA320UP chiar mi-a plăcut. Dacă lucrezi într-o încăpere unde lumina ambientală nu reprezintă o provocare, atunci nu cred că ai ce să-i reproșezi acestui monitor. Nu este unul de gaming, cu 60Hz rată de refresh nu poți avea pretenții, dar în rest, pentru absolut orice altfel de conținut este excelent. De la aplicații clasice de office, la navigare web, social media, filme, editare foto și video și orice altceva mai ține de creare de conținut cu BenQ MA320UP ai de partea ta un monitor cu adevărat capabil, unul care redă o imagine în primul și în primul rând corectă.
Sunet

Fără a scoate foarte tare în evidență partea de sunet integrat, doar pe cutia produsului vedem inscripția treVolo, BenQ MA320UP nu dezamăgește. Cele două difuzoare a câte 3W fiecare nu pot spune că pot înlocui un sistem dedicat de boxe, dar pentru muzică de fundal, pentru social media sau chiar pentru filme se descurcă bine.
Nu avem bass prea prezent, iar cel care apare în peisaj nu este adânc ori cald, însă nici nu prea poți avea așteptări de la un monitor la joase. Frecvențele medii, în schimb, sunt clare și bine separate, iar la înalte nu este din nou cea mai bună abordare.
Ca volum maxim avem acea intensitate pe care o aștepți de la cei 6W putere. Este bine spre foarte bine pentru un monitor, dar la peste 80 – 85% din potențial apar ceva degradări, mai sus de 90% chiar distorsiuni evidente.
Conectivitate

Nimic în plus pe aici, dar nici ceva care să lipsească neapărat. Poate un DisplayPort, însă BenQ MA320UP este un monitor special conceput pentru MacBook, așa că cel mai probabil vei folosi portul USB-C cu suport DP. Acel port poate da la ieșire și o putere de 90W, deci nu vei pierde deloc din bateria laptopului, ba din contră, o vei avea încărcată după câteva zeci de minute.
Pe lângă USB-C-ul cu suport DisplayPort, mai este un al doilea USB-C, de data aceasta doar cu suport pentru transfer de date și cu putere de încărcare mai limitată, de 15W. Oricum, binevenit. Sunt și două porturi USB-A, pentru transfer de date, cu până la 5 Gbps, dar și cu încărcare la 7.5W.
Nu lipsesc desigur nici deja clasicele HDMI, care sunt doar de tip 2.0, însă pentru rata de refresh la 60Hz sunt suficiente, nu avea rost să se meargă pe HDMI 2.1…
Aparte de porturile de pe spatele BenQ MA320UP, un USB-A și jack-ul audio de 3.5 mm cu rol de ieșire sunet sunt pe latura de jos a monitorului, lângă butonul de Power care integrează și LED-ul de status.

Deși nu am avut cum să testez, am înțeles că BenQ MA320UP permite ajustarea luminozității ecranului și a volumului din difuzoarele integrate direct din interfața macOS, adică din butoanele dedicate acestor acțiunii de pe MacBook. Asta înseamnă că vei vedea cum crește luminozitatea simultan pe ecranul laptopului, cât și pe monitorul BenQ MA320UP conectat la acesta.
Preț
Monitor BenQ MA320UP – 3.300 lei pe eMAG.ro (preț valabil la data publicării acestui review).
- standul oferă multiple posibilități de reglaj al monitorului și pe distanțe / unghiuri extinse;
- imagine foarte bună, corect reprodusă și foarte precisă pe culori, balans de alb, contrast și la modul general fidelă cu ceea ce afișează un MacBook;
- sunet integrat mai mult decât decent pentru un monitor;
- suficiente porturi de conectivitate, mai ales pentru conexiunile cu dispozitive compatibile de la Apple.
- nu există un meniu OSD complet direct pe monitor, pentru a accesa toate setările este nevoie de o aplicație separată pe care să o instalezi pe computerul sursă;
- panoul reflectă ceva cam tare mediul ambiant, în special luminile mai puternice din jurul monitorului;
- preț ridicat.
Chiar și cu oferta de preț de mai sus (monitorul costă în mod normal undeva la 4.000 de lei), nu pot spune că BenQ MA320UP se adresează oricărui utilizator de MacBook care vrea să extindă serios spațiul de lucru. Eu consider că BenQ MA320UP este ideal pentru creatorii de conținut, pentru editorii foto și video și pentru orice alți profesioniști din domeniul designului care obișnuiesc să lucreze atât de pe teren, cum s-ar spune, adică direct de pe MacBook, cât și de la birou, acolo unde au acest monitor. Aceștia nu vor vedea diferențe între ceea ce au lucrat de pe laptop și ceea ce afișează BenQ MA320UP, iar asta este extrem de important în unele domenii și pentru cei pentru care contează enorm ca rezultatele finale să fie dintre cele mai bune, cele mai constante.
























Monitorul BenQ MA320UP a fost testat timp de 7 zile și a fost returnat. Întreg conținutul acestui review aparține stric autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.