Monitor LED BenQ RL2240H – review

13/06/2012

BenQ este partenerul nostru principal când vine vorba de monitoare pentru review. În ultima lună am test modelul RL2240H prezentat la sfârșitul anului trecut – noiembrie 2011. A fost gândit ca un monitor nișat pentru cei pasionați de jocurile de strategie – RTS. Mi se pare o inițiativă îndrăzneață să targetezi un monitor, nu-i ca la telefoane inteligente sau portabile. Totuși, BenQ a lucrat cu o echipă de top recunoscută pentru cunoștințele în StarCraft II – StarTale.

Rezultatul este monitorul de 22 inch primit la test de către site-ul nostru. Vom vedea în review dacă s-a reușit a fi creat un produs care să merite a fi achiziționat.

Mai întâi să trecem în revistă o serie de date tehnice pentru BenQ RL2240H:

Monitor BenQ RL2240H
Display 21.5 inch
Matrice TN LED
Luminozitate 250 cd / mp
Unghi de vizualizare 170 / 160 grade
Contrast 1000:1
Rata de refresh 60 Hz
Contrast dinamic 12.000.000: 1
Rezoluția maximă 1920×1080 pixeli
Timp de răspuns 2 ms GTG
Conectivitate D-sub / DVI/ HDMI/ jack de 3.5 mm
Consum de energie 21 W
Greutate 3.2 kg
Grosime 18.3 mm
Preț 664 lei

Design

De când îl scoți din cutie te impresionează prin culoare albă, finisările plăcute și greutatea redusă. Este un plastic alb ușor lucios, iar printre atuurile sale se află și faptul că nu se vede praful ca pe monitoarele negre. Totuși, RL2240H este ușor de întreținut și aici mă refer la șters. Dă bine pe birou și aș zice că este de efect, față de alte monitoare care sunt terne din acest punct de vedere.

În pachet dați de monitor, stativul pe care urmează să-l montați rapid și simplu – nu există niciun șurubel care se prinde de bază ci doar îl prinzi printr-un mecanism ingenios și foarte simplu în baza sa și gata, cablul VGA – VGA – am utilizat un HDMI pentru conexiunea la un Sony VAIO, manual de instrucțiuni.

Cum spuneam, culoare albă se regăsește pretutindeni, până și logo-ul BenQ a fost făcut pe gri ca să nu strice armonia. Stativul îi asigură o stabilitate bună și nu ai impresia că stă să pice de pe birou la vreo mișcare a sa. Piciorul său și mecanismul din spate îi permite o reglare destul de fină, nu uimește aici. Totuși, se poate alege înclinarea sa ca să fie o poziție cât mai confortabilă.

Dispune de un display de 21.5 inch – 54.6 cm. Asta-l face nici să nu ocupe prea mult spațiu, cântărește doar 3.2 kg și asta pentru că s-a folosit plastic peste tot. Îmbinările sunt reușite și impresia generală legată de design rămâne pozitivă și la câteva săptămâni după ce l-am scos din cutie. Culoarea albă te și relaxează chiar dacă-l folosește multe ore în șir, cum mi s-a întâmplat de multe ori.

Tehnologie

Include o matrice TN care nu-i tocmai de ultimă generație acum când toată lumea visează la un IPS, dar asta contribuie la un preț de achiziție redus. Rezoluția maximă este full HD / 1080p/ 1920×1080 pixeli. Luminozitatea se situează la 250 cd / mp. La un monitor destinat gamerilor contează timpul de răspuns, iar BenQ RL2240H stă bine – 2 ms GTG.

Ce uimește la acest monitor este luminozitatea sa, aici s-a lucrat mai mult. La StarCraft II și la orice joc de strategie ai nevoie ca detaliile să se vadă bine, să anticipezi mișcările în funcție de diverse puncte de pe hartă, iar monitorul BenQ nu te lasă pe întuneric ca să folosesc un termen mai plastic.

Black eQualizer este o funcție nouă implementată pe RL2240H. Scenele întunecate sunt luminate, dară fără a suprapune nivelurile de alb. Există mai multe moduri între  care se poate alege în funcție de preferințele fiecărui jucător sau utilizator: 17, 19, 19 inch Wide sau 21.5 inch. Am mers pe ultima setare, nu prea văd de ce ți-ai putea dori să-l transformi într-un monitor de 17 inch.

Pe lângă Black eQualizer vine și modul RTS gândit special pentru jocurile de strategie. Timpul de răspuns rapid asigură precizie și lipsesc petele sau efectul de ghosting.

Setări

Butoanele petru setarea lui BenQ RL2240H sunt pe partea dreapta. Mi-a plăcut că le-au pus intuitiv și te adaptezi repede. Sunt șase la număr și te ajută să navighezi prin meniu. Meniul este organizat în: Picture Mode, Display Mode, Input, Menu și Exit.

La Picture Mode ai de ales între: Standard, Movie, Photo, sRGB – acesta a fost pe placul meu, Eco, RTS, Gamer 1, Gamer 2, Gamer 3. Sunt foarte diferite de la mod la mod și acoperă o gamă largă de gusturi în ce privește culorile afișate, culoarea, detaliile.

La Display Mode se poate opta între Full – 21.5 inch, 17 inch și aspect 4:3, 19 inch și aspect 4:3, 19 inch W și aspect 16:10. Input îți dă posibilitatea să alegi conectorul prin care ai legat monitorul la o sursă de conținut (laptop, desktop pc, etc) și sunt opțiunile: DVI, D-sub și HDMI – am mers pe aceasta cum spuneam și mai sus.

Meniu te duce spre alte reglaje ale monitorului BenQ RL2240H cum ar fi: display-ul și poziționarea sa, Picture și setările pentru luminozitate, contrast, etc. Mai sunt și alte opțiuni, la nevoie trageți o privire peste ele, dar nu le-am utilizat în perioada în care l-am testat. A rămas setat de la început pe sRGB și și-a făcut datoria.

Conectivitate

Pe spate veți regăsi VGA, DVI-D și HDMI. Sunt ușor de accesat. La câțiva centimetri distanță a fost poziționat portul pentru încărcare. Până și cablul prin care se face încărcarea este alb și destul de lung spre a-l cupla la o priză.

Nu are sunet inclus, de aici lipsa unui jack de 3.5 mm.

Concluzii

BenQ RL2240H este un monitor gaming ieftin, cu un design plăcut, multă tehnologie. Nu se adreasă exclusiv gamerilor care pierd timpul în fața unor jocuri de strategie. Dă bine pe orice birou, este ușor și culoarea albă îl face a fi mai relaxant decât alte monitoare ce vin îmbrăcate în negru.

Puncte tari
– design plăcut;
– timp de răspuns redus;
– posibilitatea de a-l seta după preferințe;
– preț mic în raport cu ceea ce oferă;
– conectivitate bună;
– meniu ușor de accesat și intuitiv.

Puncte slabe
– matrice TN  care nu-i tocmai de ultimă generație;
– lipsa sunetului.

Preț – 664 lei la eMAG.ro.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.