Smartphone

Iată că am ajuns şi la cel mai ieftin model lansat săptămâna aceasta, Motorola G35 5G. După ce am discutat despre Motorola Edge 50 Neo, Edge 50 şi G55 5G, în cele ce urmează vom prezenta pe scurt un telefon pe care îl vom vedea din luna octombrie şi în România.

Motorola G35 5G arată destul de modest, acesta „beneficiază” de nişte margini destul de generoase în jurul ecranului, iar construcţia este din plastic cu spate din piele vegană.

La nivel hardware nu sunt cine ştie ce dotări, ba chiar procesorul Unisoc T760 pare a fi un mare semn de întrebare. Chiar dacă este un procesor de generaţie mai nouă, Unisoc nu este un producător ce iese din segmentul entry-level, astfel că aşteptările ar trebui să fie minime.

Interesant este că Motorola G35 5G vine din fabrică cu Android 14, iar Motorola promite 2 actualizări majore (adică va primi atât Android 15, cât şi Android 16).

Un alt aspect ce merită menţionat este că smartphone-ul ştie a filma cu senzorul wide în format 4K cu 30 fps. Spun asta în contextul în care Motorola G55 5G nu poate face asta.

Specificaţii complete pentru Motorola G35 5G:

Date tehnice 

Smartphone

Motorola G35 5G
Ecran IPS LCD de 6.72 inch cu rezoluție FullHD+ (2400 x 1080 pixeli), rată de refresh de 120Hz, touch sampling rate la 240Hz, luminozitate de până la 1000 nits
Procesor Unisoc T760 de tip octa-core dezvoltat pe 6nm
GPU Mali-G57 MC
Memorie 4 GB memorie RAM LPDDR4X

128 / 256 spațiu de stocare UFS 2.2

Sistem de operare Android 14 cu interfața Hello UX
Conectivitate 5G SA / NSA, 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.0, NFC, GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, Beidou, USB Type-C 2.0
Camere foto și video 50 Megapixeli cu f/1.8, PDAF

8 Megapixeli ultrawide la 120 de grade, f/2.0, opţiune macro

Filmare 4K la 30 fps

 

Cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.4

Filmare la 1080p cu 30 fps

Baterie și încărcare 5000 mAh cu încărcare rapidă la 18W
Alte detalii Rezistență la lichide și praf conform standardului IP68, senzor de amprentă lateral, difuzoare stereo cu suport Dolby Atmos
Greutate 188 grame
Dimensiuni 166.29 x 75.98 x 7.79 mm

Motorola G35 5G va fi disponibil pe Leaf Green, Guava Red şi Midnight Black la un preţ de plecare de 199 euro.