Motorola a fost achiziționată de către Lenovo în urmă cu câțiva ani și asta după ce compania americană a făcut parte pentru puțin timp din Google, au preferat să arunce cartoful fierbinte în curtea Lenovo.

Cred că Lenovo când a cumpărat Motorola s-a gândit la două elemente:

  1. Să crească prestigiul pentru divizia sa de telefoane mobile;
  2. Să achiziționeze un brand cunoscut în America.

Între timp, Motorola ca brand a fost trecut pe linie moartă, iar seria Moto de la Lenovo afișează smartphone-urile cu Android în stadiu nativ și design ce amintește de produsele Motorola. Lenovo nu are o linie de design impregantă pe telefoanele mobile din portofoliu, nici la nivel software nu-s chiar așa stabile. Asta-i altă discuție ce merită a fi reluată cu altă ocazie. Ideea este că Lenovo este no.1 pe PC-uri și laptopuri, iar același target sunt sigur că-l au și pe telefoane mobile, doar că Huawei le-a luat fața ca vânzări. M-aș bucura să văd că Lenovo promovează seria Moto și asta pentru că sunt optimist după ce am testat G4 și G4 Plus.

motorola-moto-g4-4

Destul cu discuțiile adiacente, listez specificațiile lui Moto G4 – unul dintre cele mai interesante telefoane mobile din categoria mid-range.

Specificații

specificatii-motorola-moto-g4

Design

motorola-moto-g4-10

În pachet dați de smartphone, încărcător pe 5V/ 0.2A ce nu are cablu microUSB – USB detașabil (nici nu-mi amintes când am testat un smartphone Android care să nu aibă cablu detașabil, dar cine știe, Lenovo a economist pe aici spre a oferi cât mai mult la nivel hardware etc), ghid cu instrucțiuni de utilizare. Lipsesc și căștile dedicate pe jack de 3.5 mm.

Nu epatează la capitolul design prin cine știe ce materiale, dar punctează în ce privește caracterul practic. Capacul spate are o textură ce contribuie la un grip foarte bun, nu-l simți că alunecă din mână, aici ajută și partea spate – curbată, dar puțin de tot. Îndepărtezi capacul spate, dar remarci că acumulatorul nu poate fi scos din locașul său. Ai acces la slotul pentru cele două cartele SIM, dar și la cel dedicat cardurilor microSD. Bateria se îndepărtează într-un service specializat.

La 155 gr. și 9.8 mm în porțiunea centrală îl simți ca pe un smartphone ușor, robust ca dimensiuni. Lipsește logo-ul Moto sau Lenovo în fața device-ului, pe spate se află M-ul specific Motorola.

Lenovo Moto G4 = simplitate, materiale ce nu impresionează. Totuși, apreciez partea practică, deși mi-aș fi dorit să meargă până la capăt, iar bateria să fie detașabilă. Mai multe impresii vă puteți face prin galeria dedicată de la sfârșit de review. 

Ecran și sunet

motorola-moto-g4-19

IPS de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3 = display bun spre foarte bun, luminozitate ridicată, unghi larg de vizualizare, culori plăcute afișate în mod natural, fără a fi date pe modul vivid forțat.

În setări la capitolul Afișaj există sub-meniul – mod de culoare cu două scenarii – Normală (culori realiste) și Intensă (saturație optimizată). Puteți seta ca luminozitatea display-ului să fie adaptativă, iar smartphone-ul calculează în funcție de lumina ambientală ce nivel este ok pentru ochiul utilizatorului. DayDream merge a fi activat – ceasul apare pe ecranul de blocare la orice mișcare a terminalului.

Răspunde prompt comenzilor, pot să spun că Lenovo nu a făcut rabat calitativ în ce privește calitatea panelului. Place și te îmbină să-l folosești în continuu.

Difuzorul se află în partea frontală, deasupra ecranului. Se aude puternic și clar, o poziționare mult mai reușită față de cea regăsită la alte telefoane pe spate. Pe o suprafață plană nu este obturat de niciun fel. La maxim se simt mici, dar mici distorsiuni, recomand a fi reglat pe la maxim 80%. În rest, mult bass pentru categoria sa de preț, calitate ridicată. Jack-ul de 3.5 mm se află în partea superioară, iar cu căști in-ear decente = sound imersiv, bass din plin, redare fidelă.

Hardware, sistem de operare și aplicații

motorola-moto-g4-21

Folosește procesorul Qualcomm Snapdragon 617 de tip octa-core, acceleratorul grafic Adreno 405, 2 GB RAM și 16 GB spațiu de stocare din care 10.82 GB în mod real. Spațiul de stocare poate fi suplimentat cu un card de tip microSD.

Rulează Android 6.0 Marshmallow în stadiu nativ, fără customizări la nivel de interfață grafică din partea Lenovo. A fost promis update la Android 7.0 Nougat în viitorul apropiat, cel mai probabil până la sfârșit de an. Launcher-ul stoc mi se pare că face fonturile ceva mai mari față de ceea ce oferă Google Now, dar instalezi Google Now și ai chiar Android-ul gândit de compania americană.

Informații relevate de CPU-Z pentru Moto G4;

Bloatware = zero, mai puține aplicații preinstalate și față de ceea ce găsești pe Nexus 5x sau Nexus 6P. Nu ai niciun pic de lag în interfața grafică, rapid în adevăratul înțeles al termenului, la fel de bine se ține și în browsing, pe rețele sociale etc. Rulează majoritatea jocurilor și aplicațiilor, dar la cele cu grafică complexă nu vă așteptați să se ridice la nivelul unui flagship Android, 90% dintre utilizatori nu cred că vor simți nevoia de mai mult. Până la urmă și un procesor mid-range cu 2 GB RAM rulează fin, dacă producătorul hardware nu-și bagă nasul prea mult în software și distruge firmware-ul.

Aplicații preinstalate pe Moto G4;

Aplicații Lenovo: Ajutor – suport pentru cei ce sunt la început cu un smartphone Android, Moto – activezi diverse acțiuni și elemente pe partea de afișare. Spre exemplu: Acțiuni : ridici și soneria se oprește, rotești smartphone-ul pentru fotografiere rapidă, telefonul cu fața în jos și sunetul pentru notificări și apeluri este dezactivat, te faci că lovești cu telefonul de 2 ori și lanterna este activată.

Aplicații Google: Calculator, Calendar, Cameră, Ceas, Chrome, Contacte, Descărcări, Drive, Gmail, Căutare Google, Google Foto, Hangouts, Hărți, Magazin Play, Messenger, Muzică Play, Radio FM, Telefon și YouTube.

L-aș cumpăra și doar pentru faptul că are zero bloatware + viteză adusă la nivel de UI.

Screenshots cu interfața Android 6.0 pe Moto G4;

Performanță

screenshot-motorola-moto-g4-32

Nu epatează din acest punct de vedere, testele de benchmark sunt irelevante când vrei să stabilești cât de ok se mișcă un smartphone în sarcinile uzuale.

teste-benchmark-motorola-moto-g4

Teste de benchmark rulate pe Moto G4;

Conectivitate

motorola-moto-g4-16

Este un smartphone de tip dual-sim: cartele de tip microSIM, dar Lenovo aduce adaptoare pentru nanoSIM – deja montate în locașurile dedicate, apreciez asta. În ce privește spectrul acoperit – am testat Motorola G4 XT1622.

2G – 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz;

3G – 850 / 900 / 1900 / 2100 MHz;

4G – LTE band 1(2100), 3(1800), 5(850), 7(2600), 8(900), 19(800), 20(800), 28(700), 40(2300).

Nu știe 4G în TDD-LTE pe banda 38 în 2600 MHz.

Alte elemente de conectivitate: Wi-Fi în standardele a/b/g/n, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Wi-Fi direct și hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS, GLONASS și BDS pe partea de localizare, radio FM.

În ce privește poziționarea elementelor de conectivitate: jack-ul de 3.5 mm în partea superioară, reglarea volumului și power în lateral dreapta, la bază se află portul microUSB. Capacul spate se îndepărtează, iar sloturile pentru cele două cartele microSIM + cardul microSD ies la iveală.

În apelurile de voce se descurcă foarte bine, voce clară și puternică a interlocutorului. În ce privește conexiunea la internet pe Wi-Fi, în SpeedTest a atins 101 Mbps la download și 95 Mbps la upload – valori bune. Îl ajută faptul că se conectează pe 5 GHz, spectru mai puțin aglomerat.

Cameră foto și video

motorola-moto-g4-6

13 Megapixeli cu f/2.0 și cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.2. Se descurcă ok, fără a ieși în evidență, dar fără a avea un ansamblu de proastă calitate. Nu se descurcă prea bine în low light, dar nici unele de telefoane de 2 – 3 ori mai scumpe nu se evidențiază aici. Cu lumină corectă = fotografii utilizabile, pardon, poze utilizabile. Glumesc. Mă amuză cei ce fac diferența între fotografii și poze.

Meniul camerei foto și video este de o simplitate dezarmantă. Prin swipe din lateral ai acces la un meniu spartan și gata. Detalii în screenshots.

Interfața camerei foto și video de pe G4;

Clip făcut cu Motorola Moto G4;

Fotografii făcute cu Motorola Moto G4;

Autonomie

motorola-moto-g4-13

Bateria de 3000 mAh la procesor Qualcomm Snapdragon 617 octa-core și display de 5.5 inch cu rezoluție FHD și luminozitate ridicată = supriză plăcută. Rezistă de dimineață până seara, fără absolut nicio problemă. Lenovo a ales un acumulator de bună calitate, altfel nu-mi explic cum reușește G4 să se descurce atât de bine.

În testul specific Gadget.ro (luminozitate la maxim, redare a playlistului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube pe conexiune Wi-Fi) a prins 13 ore și 20 de minute, record absolut.

Preț

Lenovo Moto G4 – 1199 lei la eMAG. Orange îl afișează la 209 euro, preț fără semnarea unui contract. Cei 209 euro = aprox. 943 lei și altfel discutăm despre dispozitiv.

No review box found! Insert a valid box ID.