Netflix testează introducerea unor abonamente ieftine doar pentru smartphone şi tabletă

/
/
24 mart. 19
/

2018 a fost un an record pentru Netflix, compania atingând cele mai bune cifre din istoria sa:

  • venituri de 16 miliarde de dolari (+35% comparativ cu 2017);
  • profit de 1.6 miliarde de dolari;
  • 139 milioane de abonaţi (+29 milioane abonaţi comparativ cu 2017).

Pentru 2019 Netflix a anunţat creşterea investiţiilor în conţinut original, însă pentru a menţine trendul ascendent în plan financiar va implementa şi câteva modificări cu impact direct asupra utilizatorilor.

Prima şi cea mai importantă dintre ele este aceea de mărire a preţurilor abonamentelor. Deja în mai multe ţări au fost introduse aceste modificări de preţ, în România primele teste fiind demarate la începutul acestei luni.

A doua modificare la care Netflix lucrează este aceea de diversitate. Pentru că foarte mulţi utilizatori urmăresc conţinut pe smartphone sau tabletă, compania testează zilele acestea nişte abonamente mai ieftine destinate exclusiv celor două medii de redare. Primele teste se fac deja în India, acolo unde un astfel de abonament costă 3.64 dolari / lună. Marele minus al acestui tip de abonament este acela că redarea video se face doar la calitate standard.

Noul serviciu s-ar putea numi Netflix Mobile Only şi dacă testele se vor finaliza cu succes, s-ar putea implementa la nivel global până la sfârşitul acestui an.

Sursa: engadget.com
Categorii: Software
Cuvinte cheie: abonament ieftin, netflix
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Google Gemini îţi permite acum să creezi piese muzicale scurte (iată cum poţi face şi tu o melodie în câţiva paşi simpli, totul gratuit)

Inteligenţa artificială devine din ce în ce mai bună, astfel că periodic apar funcţii noi, unele utile în business, altele în entertainment.

Cine și cum poate participa la ROG Challenge 2026, concursul în urma căruia 10 câștigători vor primi laptopuri ASUS TUF Gaming F16 (FX607VJ) sau vouchere de 1.500 lei

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de evenimentul la care au fost premiați câștigătorii ASUS ROG Challenge 2024, unde am văzut copii de excepție, care au dus la bun sfârșit proiecte mult mai complexe decât ar putea părea la prima privire.

Meta a brevetat o tehnologie care poate permite AI-ului să menţină active conturile de Facebook, Instagram şi după moartea utilizatorilor

De multe ori îmi zic că nu mă mai poate surprinde nimic pe lumea asta, însă adevărul este că gândesc foarte pueril din acest punct de vedere, iar informaţiile pe care vi le voi prezenta în cele ce urmează, dovedesc acest lucru.