Noi informații, prețuri și data de lansare pentru Sony Xperia XZ2 și XZ2 Compact

/
/
21 feb. 18
/

Sony, ca mai toți producătorii serioși din lumea smartphone-urilor, urmează să participe la MWC Barcelona 2018, unde vor lansa mai multe produse. Cele mai interesante vor fi cu siguranță flagship-urile pregătite pentru anul în curs.

Vești proaspete despre Sony Xperia XZ2 și XZ2 Compact vin din Suedia, mai exact de pe blogul Swedroid. De aici aflăm că cele două telefoane urmează a fi puse spre vânzare deja de pe 6 martie, ceea ce înseamnă că peste doar 2 săptămâni vor apărea pe rafturile anumitor magazine.

Până atunci sunt vehiculate chiar și niște posibile prețuri, cu Sony Xperia XZ2 plecând de la 799 de Euro, în timp ce fratele mai mic va costa 599 de Euro.

Dacă ar fi să dăm crezare informațiilor până la capăt, aflăm că Sony Xperia XZ2 va dispune de un ecran de 5.8 inch, în deja celebrul format 18:9. Puterea de procesare va fi pusă la dispoziție de un chipset Qualcomm Snapdragon 845, în timp ce memoria RAM va fi de 4 GB, iar spațiul de stocare de 64 GB. Se vorbește și despre o nouă tehnologie pentru sunet, care va folosi vibrațiile telefonului, însă detaliile se opresc brusc aici.

Sony Xperia XZ2 Compact va avea un ecran de 5 inch, tot cu aspect 18:9 și va trece, pentru prima dată în cazul unui model din gama Compact, la o rezoluție 1080p, mai exact la un Full HD+. Deși va beneficia de un ecran de 5 inch, se pare că dimensiunile nu vor fi mai mari față de ale predecesorilor, ceea ce înseamnă că Xperia XZ2 Compact va aduce un design cu margini înguste. Ansamblul hardware va fi identic cu cel de la XZ2, cu Snapdragon 845, 4 GB de RAM și 64 GB memorie internă.

Cele două telefoane vor folosi ecrane ce suportă standardul HDR și niciunul nu va mai dispune de jack de 3.5 mm. Aceeași sursă afirmă că senzorul de amprentă se va muta în ambele cazuri pe spatele dispozitivelor și nu vor mai fi integrate pe lateral, în butonul Power.

Sursa: XperiaBlog.net
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…

Sonos Play și Era 100 SL – două noi boxe ce pot fi folosite ca atare sau integrate în ecosistem

Sonos a anunțat două noi modele de boxe - Sonos Play și Sonos Era 100 SL. Conform companiei, ambele sunt concepute pentru a simplifica atât intrarea în ecosistemul companiei, cât și extinderea unui sistem audio existent. Lansarea marchează o revenire la ideea de produse esențiale, compatibile pe termen lung și integrate într-o platformă comună.