Noile pachete MagentaONE ale Telekom: internet fix, cablu TV și telefonie mobilă

/
/
10 apr. 16
/

MagentaONE reprezintă abonamentele ce oferă o sinergie de servicii din portofoliul Telekom: cablu TV, internet fix, telefonie mobilă și fixă, toate pe o singură factură. 

În aceeași ordine de idei, într-un articol separat aveți noile abonamente pe telefonie mobilă.

Noile pachete MagentaONE;

  1. Talk M + Televiziune M – 86 lei pe lună. Talk M aduce NELIMITAT la inite și SMS-uri în rețea, NELIMITAT la minute naționale, 500 minute internaționale, 500 MB trafic de date la viteze 4G. Televiziune M oferă până la 118 canale TV, din care 21 în format HD, 89 de canale TV pot fi urmărite live pe smartphone sau tabletă prin aplicația Telekom TV.
  2. Talk S + Voce S + Internet L + Televiziune M – 106 lei pe lună. Talk S încorporează 100 MB trafic de date, 100 de minute internaționale, NELIMITAT la minute naționale, dar și la SMS-uri în rețea. Voce S reprezintă un abonament de telefonie fixă cu NELIMITAT la minute naționale seara și în weekend. Internet L – viteze de până la 500 Mbps în download + router wireless.
  3. Talk M + Internet L + Televiziune M – 112 lei pe lună. Talk M l-am detaliat mai sus, la fel și Internet L + Televiziune M. Față de pachetul de la punctul 2, te alegi cu un plus de viteză în rețeaua de fibră optică a Telekom, beneficii mai bune incluse de Talk M, dar fără telefonia fixă.
  4. Talk S + Voce S + Internet M + Televiziune M – 116 lei pe lună.  Internet M aduce viteze de până la 100 Mbps prin fibră optică + router wi-fi. Sunt beneficii mai slabe față de pachetul 2, dar primești alături de abonamentul de telefonie mobilă și un smartphone Allview A5 Easy.
  5. Oferta specială cu primele 2 luni gratuite – Surf M + Voce S + Internet L + Televiziune L – 126 lei pe lună. Surf M integrează 2 GB trafic de date, telefonul Huawei Y5 cu conectivitate 4G, NELIMITAT la minute naționale și SMS-uri în rețea. Voce S și Internet L le cunoașteți de mai sus. Televiziune L încorporează până la 143 de canale, din care 26 în format HD + 104 posturi TV ce le puteți urmări pe smartphone sau tabletă cu Telekom TV.
  6. Talk L + Internet L + Televiziune M – 130 lei pe lună. Talk L aduce NELIMITAT la minute naționale și SMS-uri în rețea, 750 minute internaționale pe fix și mobil, 750 minute și SMS-uri anuale în roaming, 1 GB trafic de date la viteze 4G + smartphone-ul Microsoft Lumia 550. Internet L și Televiziune M,  deja le cunoașteți.
  7.  Talk M + Voce S + Internet M + Televiziune M – 131 lei pe lună. Conținutul pachetului l-am detaliat mai sus, trebuie menționat că la abonamentul de telefonie mobilă primești și un Huawei Y5 cu 4G.
  8. Talk L + Voce S + Internet L + Televiziune L – 144 lei. În pachet se oferă și smartphone-ul Microsoft Lumia 550.
  9. Complete XL + Voce S + Internet L + Televiziune L – 169 lei pe lună. Complete XL încorporează 4 GB trafic de date, telefonul Allview X2 Soul Style, NELIMITAT la minute și SMS-uri naționale, 750 de minute internaționale pe fix și mobil, 750 MB trafic de date în roaming pe an, 750 de minute în roaming pe an.

Este o adevărată nebunie cu această pleiadă de pachete MagentaONE. În locul Telekom aș fi adus un configurator, fiecare client să aleagă ce dorește și îi făceam o ofertă personalizată. Aș spune că un utilizator neavizat se pierde în detalii.

Am și o curiozitate vis-a-vis de rețeaua de fibră optică a Telekom. Ar fi interesant de știu care este acoperirea adusă la momentul actual. În rest aș spune că pachetul de 126 lei iese în evidență printr-un plus de atractivitate față de celelalte. Mai multe detalii pe site-ul Telekom.

Categorii: Retelistica
Cuvinte cheie: MagentaONE, Telekom
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

În curând vom avea un nou canal de televiziune cu tematică sportivă în România (acesta va transmite competiţii sportive din cele mai importante)

S-ar părea că în foarte scurt timp vom avea în piaţă un nou canal de televiziune cu tematică sportivă, unul care va transmite competiţii sportive din cele mai importante.

De ce strategia DIGI de tip blitzkrieg cu preţuri mici nu a funcţionat în Belgia? (iată ce s-a întâmplat şi ce e de făcut mai departe)

DIGI este un operator care se bazează pe o strategie simplă şi foarte eficientă (de cele mai multe ori). Compania se foloseşte de intrări agresive pe noile pieţe, unele susţinute de creşteri în volum prin practicarea de preţuri mici. În funcţie de context, fie închiriază reţea, fie construieşte una noua, în ritm direct proporţional cu…

De ce cred că noul acţionar majoritar al grupului Vodafone ar putea relansa activitatea din România (o concurenţă mai agresivă pentru Orange şi Digi Mobil nu ar strica)

Probabil aţi citit în ultimele ore că grupul britanic Vodafone are un nou acţionar majoritar, un om de afaceri francez ce a cumpărat 16,21% din capital pentru aproape 6 miliarde de dolari (5,95 miliarde de dolari mai exact). Vorbim despre Xavier Niel, fondatorul şi acţionarul principal al grupului de telecomunicaţii Iliad.