Noile HP Envy x2 – detalii, preț și galerie foto

/
/
19 nov. 14
/

Noua linie HP Envy x2 este formată din două modele de laptop-uri cu touchscreen de 13.3, respectiv 15.6 inci. Ambele pot fi configurate în mai multe variante și au prețuri începând de la 749 dolari.

Prin design, performanțe și funcții, seria HP Envy x2 se poziționează ca un concurent pentru Microsoft Surface Pro 3. Privind standul ajustabil în mai multe poziții și tastatura detașabilă putem observa similaritățile cu tableta Microsoft.

HP Envy x2 15t poate fi configurat numai cu HDD de 500 GB cu 5400 rpm, în timp ce modelul 13t vine la pachet cu SSD de 128/256/512 GB ce oferă performanțe mai bune. În același timp HP Envy x2 este considerat un touch laptop ultraportabil, iar un HDD clasic nu se înțelege prea bine cu șocurile. Astfel, decizia de a oferi modelul de 15.6 inci doar cu un hard disk cu elemente în mișcare devine ciudată.

Modelul de bază cu display de 15.6 inci este oferit pentru 749 dolari, iar cel de 13.3 inci începe de la 799 dolari. Configurate cu cele mai bune componente, adăugând toate soft-urile și accesoriile disponibile, HP Envy x2 15t ajunge să coste peste 1560 dolari, iar HP Envy x2 13t aprox. 2100 dolari.

Specificații detaliate pentru HP Envy x2 13t:

– ecran touchscreen IPS de 13.3 inci cu rezoluție HD 1366 x 768 pixeli sau FullHD 1920 x 1080 pixeli;

– procesor dual-core Intel Core M-5Y10 sau M-5Y70, placă video Intel HD Graphics, 4 sau 8 GB memorie RAM, SSD de 128/256/512 GB;

– Wi-Fi Intel 802.11 ac, Bluetooth, cameră web FullHD, 2 difuzoare BeatsAudio;

– Windows 8.1 64;

– baterie Lithium-ion de 33 WHr cu 2 celule;

– 13.7 mm grosime și 1.27 kg – tableta; 19.3 mm grosime și 1.83 kg – tableta cu tastatura.

Specificații detaliate pentru HP Envy x2 15t:

– ecran touchscreen IPS de 15.6 inci cu rezoluție FullHD 1920 x 1080 pixeli;

– procesor dual-core Intel Core M-5Y10 sau M-5Y70, placă video Intel HD Graphics, 4 sau 8 GB memorie RAM, HDD de 500 GB cu 5400 rpm;

– Wi-Fi Intel 802.11 ac, Bluetooth, cameră web FullHD, 4 difuzoare BeatsAudio;

– Windows 8.1 64;

– baterie Lithium-ion de 50 WHr cu 3 celule;

– 14.7 mm grosime și 1.83 kg – tableta; 20.3 mm grosime și 2.45 kg – tableta cu tastatura.

Sursa : Hp.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Piața de PC-uri și laptopuri în T3 2026 – cădere de 20% față de T3 2025 (Lenovo, HP și Dell ocupă primele 3 poziții)

IDC a venit cu mai multe informații legate de piața de PC-uri și laptopuri în intervalul 1 iulie - 30 septembrie 2026. Mai multe detalii descoperiți în rândurile următoare.

Lenovo Googlebook 15 și ASUS Googlebook 14 sau cum arată ofensiva Google pe laptopuri în 2026 (ecrane OLED cu touch, construcție premium, integrare și mai bună cu Android, dar și Gemini Intelligence)

ChromeOS a intrat într-un con de umbră, de o bună perioadă de timp, iar Google pare că nu a renunțat la piața de laptopuri. Compania americană ne aduce Googlebook, iar Lenovo și ASUS au prezentat primele dispozitive pe acest format.

Ultrabook ASUS Zenbook A14 (UX3407N) – review (Snapdragon X2 Elite pune la bătaie o putere foarte ridicată, care rămâne la același nivel și pe baterie)

La început de 2025 vă prezentam pe larg ASUS Zenbook A14 (UX3407), iar acum revin către voi cu un review pentru ediția actualizată a acestui ultrabook pe care l-am apreciat foarte tare atunci. Schimbările nu sunt uriașe, ba din contră, au fost păstrate toate elementele și caracteristicile care au făcut din acest laptop unul extrem…