Nokia 8 Concept apare într-un clip video, care ar fi șansele să devină realitate?

/
/
11 feb. 17
/

Canalul de YouTube Concept Creator pune cap la cap mai multe imagini și specificații probabile apărute pe internet pentru a realiza concepte ale viitoarelor modele de smartphone de la diferiți producători. Trebuie să punem accent pe noțiunea de ”concept”, căci nu vorbim nici măcar depre un prototip, doar despre randări virtuale.

Însă eu acum voiam să știu de la voi cum vi se pare Nokia 8 Concept așa cum apare el în clipul video:

httpvh://youtu.be/RmJLi7ikMXk

Sincer, dacă designul rămâne în mare măsură în felul prezentat în materialul de mai sus, pot spune că vom avea un câștigător. Știu, aspectul este un element subiectiv de analiză, însă parcă văd ceva mai diferit. Singurul componentă care poate fi deranjantă este camera foto principală, una care iese mult prea tare în evidență.

Totuși, dacă este să analizăm specificațiile ce apar în clip, putem trece și peste asta. Se vorbește despre un senzor de 22.3 Megapixeli, cu optică Carl Zeiss, deschidere largă f/1.7 și o dimensiune a pixelului de 1.8 microni. Toate ar trebui să asigure imagini de o calitate excelentă, asta dacă și algoritmul de procesare software va fi bine pus la punct.

Despre Nokia 8 se mai vorbește în mediul online și ca Nokia P1. Oricare va fi denumirea oficială a viitorului flagship Nokia, sperăm că se va ridica la nivelul terminalelor de altădată, atunci când însăși compania finlandeză se ocupa de dezvoltare și producție. Acum, HMD Global se află în spatele diviziei de mobile Nokia, după ce aceasta a trecut în prealabil pe la Microsoft.

Câteva dintre specificațiile probabile pentru Nokia 8 care se vehiculează la acest moment: display AMOLED de 5.7 inch cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), procesor Qualcomm Snapdragon 835, 6 GB RAM, 128 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 22.3 megapixeli cu OIS și scaner pentru măsurarea ritmului cardiac.

Deci, rămâne întrebarea din titlu: credeți că sunt șanse ca Nokia 8 să devină realitate așa cum a fost prezentat drept concept în clipul video de mai sus?

Sursa: GizChina.com
Categorii: Nokia, Smartphone
Cuvinte cheie: concept, nokia, Nokia 8, video
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.