Nokia Asha 210 – tastatură qwerty, buton special pentru WhatsApp

/
/
24 apr. 13
/

Nokia lansează un nou telefon în gama Asha – Nokia Asha 210. Acesta pare a fi gândit special pentru partea de mesagerie. WhatsApp este un serviciu cu mare priză în rândul tinerilor și a luat locul celebrelor mesaje de tip SMS. Experiența Nokia în ce privește tastatura qwerty, WhatsApp si un telefon ieftin s-ar putea să fie combinația perfectă pentru un adolescent.

Specificațiile tehnice pentru Nokia Asha 210:

– display de 2.4 inch cu rezoluție 320×240 pixeli;

– 32 MB RAM, 64 MB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB;

– EDGE, Wi-Fi b/g, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3.5 mm;

– cameră de 2 Megapixeli;

– baterie de 1200 mAh, 97.3 gr. și 11.8 mm grosime.

Declarații oficiale:

Nokia Asha 210 se face cu adevărat remarcat, oferind consumatorilor super-sociali noi modalităţi de a-şi exprima personalitatea prin design, culoare şi inovaţii precum primul buton WhatsApp din lume,” a explicat Timo Toikkanen, Executive Vice President, Mobile Phones, Nokia. “A fost creat pentru a permite utilizatorilor să îşi acceseze uşor reţelele de socializare, să păstreze legătura cu prietenii şi să partajeze conţinut.”

Dorim să oferim cea mai bună experienţă WhatsApp unui număr cât mai mare de utilizatori,” a declarat Brian Acton, Co-Founder of WhatsApp Inc. “Suntem foarte încântaţi de parteneriatul nostru cu Nokia Asha, carecompletează strategia noastră de a oferi oamenilor din întreaga lume o experienţă uşoară de a păstra legătura cu prietenii lor.”

Telefonul vine în variante atât single sim cât și dual-sim, buton de control pentru Wi-Fi cât și buton dedicat pentru WhatsApp, promite autonomie considerabilă, integrare a contactelor din rețele sociale cu posibilitatea de a selecta WhatsApp direct din lista de contacte.

Va sosi în culorile: galben, cyan, negru, magenta și alb. Prețul estimativ se va ridica la 72 dolari și va fi livrat din al doilea trimestru al lui 2013.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

iRobot Corporation, producător de aspiratoare inteligente cunoscut pentru brandul Roomba, a intrat în faliment

Aspiratoarele inteligente sau aşa zise aspiratoarele robot au devenit device-uri indispensabile în casele celor foarte ocupaţi, aflaţi tot timpul pe fugă. Sunt foarte comode, uşor de utilizat, pot fi puse la muncă de la distanţă şi pot păstra în anumite limite curăţenia în casă.

IKEA anunţă lansarea a două noi încărcătoare wireless accesibile, certificate conform standardului Qi 2.0 (avem şi preţurile din România)

IKEA a lansat recent două noi încărcătoare wireless accesibile, ambele sub brandul VÄSTMÄRKE. Acestea sunt disponibile deja în oferta IKEA din toată lumea, inclusiv în magazinele din ţara noastră.

Roborock lansează oficial în România aspiratorul inteligent Roborock Qrevo EdgeT, unul cu o înălţime de doar 7,8 cm şi cu un sistem de navigaţie LDS retractabil

Roborock ne informează că a lansat oficial în România noul aspirator inteligent Roborock Qrevo EdgeT, unul gândit chiar şi pentru cele mai dificile spaţii din casă.