Nokia N8 – primele impresii

18/11/2010
Nu îl am decât de câteva zile dar mă risc cu primele opinii legate de acest smartphone ce a „aterizat” pe piaţa românească la începutul lui noiembrie. Datele oficiale veneau undeva prin aprilie dacă îmi amintesc bine de unde tragem concluzia că aşteptarea a fost lungă până la prezenţa sa în stocurile magazinelor.
1. Design şi exterior – telefonul este cum se spune într-un limbaj nu prea tehnologic – lucrat bine. Nu au fost alese soluţii ieftine (carcasa de plastic de pe spatele lui Galaxy S al cărui rol conform celor de la Samsung este de a face un telefon mai uşor) şi s-a mizat pe o carcasă din aluminiu. Un punct negativ – potrivit unora – este faptul că nu ai acces la baterie. Decât într-un service autorizat se desfac şuruburile micuţe ce ţin fixă carcasa.
În partea superioară stângă este vizibil logo-ul micuţ ce individualizează smartphone-ul N8. Telefonul este oarecum alungit şi rotunjit. Deasupra se află conectorul miniHDMI, butonul de pornit şi oprit, jack-ul de 3,5 mm. Pe lateral stânga sunt sloturile pentru cardul de memorie de până la 32 Gb, cel pentru cartela sim, portul microUSB pentru conectarea cu pc-ul. Pe partea dreapta ai acces spre butoanele de control ale volumului, camera foto şi cel ce permite blocarea sau deblocarea display-ului touchscreen. La bază veţi da de locaşul în care se încarcă. Credeam că au mizat ca la N900 pe un încărcător pe microUSB. Din păcate au pus o mufă micuţă de tot, liliputană. Nokia N8 îşi ia foarte repede necesarul de energie.
Spatele este „monopolizat” de senzorul de 12 Megapixeli cu lentile Carl Zeiss – printre puţinele din România, le numeri pe degetele de la o mână. Mai apare şi un logo cu „Nokia Nseries”.
Sunt o groază de culori disponibile. Eu am primit versiunea Dark Grey după cum se şi vede în galeria foto de mai jos.
2. Ecran – displayul este AMOLED cu rezoluţie specifică sistemului de operare Symbian de 360×640 pixeli şi peste 16 milioane de culori. Se vede bine, impresionează. Îmi aduce aminte de Galaxy care are o tehnologie un pic mai nouă SuperAMOLED. De marţi până acum nu am avut parte de o lumină intensă precum cea de vară dar cred că şi în acea situaţie s-ar descurca decent. Singurul buton ce se află la baza ecranului este cel ce are rol de Meniu. Touchscreenul este cu adevărat senzitiv. Imediat ghiceşte cum a fost rotit. Se vede diferenţa faţă de modelele ieftine. Pozele şi clipurile dau bine pe el.
3. Hardware – are procesor de 680 Mhz, 256 Mb RAM, 16 Gb – memorie internă şi microSD suport. Nu te impresionează dacă îl compari cu telefoanele Android de top sau cu cele ce rulează Windows Phone 7. Acolo ai 1Ghz şi 512 Mb RAM dar trebuie să luaţi în considerare că Symbian chiar şi în versiune nouă nu consumă prea multe resurse. La WP7 ştiu că Microsoft a dictat ca specificaţiile hardware să fie peste medie. Concluzia aici ar fi: Tot ce face, face rapid. Înţelegeţi voi ce vreau să spun.
4. Conectivitate – are bluetooth de de ultimă generaţie 3.0, Wi-Fi în cele trei standare (b, g şi n), 3G cu viteze de genul Mb pe secundă la download şi upload. Pe internet se descurcă ok. Nu pierde legătura cu Wi-Fi-ul. Browserul integrat nu dă bătăi de cap. În meniul, în zona de Aplicaţii ai opţiunea Reţele sociale unde să configurezi conturile de facebook şi twitter rămând permanent conectat la ele. Gmail te îmbie încă de pe unul dintre ecranele principale – sunt trei la număr. GPS-ul beneficiază de Ovi Maps ceea ce înseamnă că scapi de un cost în plus.
5. Aplicaţiile şi Symbian – interfaţa oferită de Symbian este pe înţelesul tuturor. Nu este revoluţionară ca abordarea Microsoft în cazul WP7. Nu vei avea nevoie de o perioadă de acomodare. Este un s.o. mobil matur. Ca să instalezi aplicaţiile din Ovi store este necesar un cont. Te conectezi şi downloadezi ce doreşti. Preţurile sunt exprimate în lei – în jur de 5 – 8 lei per aplicaţie. Am instalat un program pentru twitter şi fără să fiu cârcotaş spun că nu m-a impresionat precum cele destinate Android-ului. Unele jocuri celebre le găsiţi aici: Angry Birds, GTRacing, etc. Jocurile mizează pe o gamă întreagă de senzori din care foarte important este accelerometrul.
6. Camera foto şi video – are 12 Megapixeli cu lentile Carl Zeiss şi filmează HD la 720p. Eu zic că este unul dintre atuurile acestui model. Ştiu că o să spuneţi că pentru momente speciale folosiţi un aparat foto dedicat dar nu cred că aveţi mereu un DSLR la voi şi clipe interesante pot fi captate bine spre foarte bine. Aveţi exemple într-o galerie foto dedicată. Voi reveni cu un articol strict pe capitolul foto şi video. Blitzul face „lumină” cu adevărat pe timp de noapte.
7. Bateria de 1200 mAh se consumă repede. Mă aşteptam să reziste ceva mai mult. Într-o zi maxim două este epuizată. Se încadrează trendului. Niciun smartphone din câte am testat nu a ţinut mai mult de două.
Acestea sunt doar primele mele concluzii. „Serialul” continuă. :)
Fotografii făcute cu Nokia N8:
Clip filmat cu Nokia N8. 
Update: Am scris puţin în grabă dar revin cu detalii despre N8 (foto, video, concluziile). 
Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.