Nu a trecut prea mult timp de când am testat Acer ConceptD 3 din ediția ce tocmai a devenit cea ”veche”, pentru ca acum să avem în față modelul nou. Acer ConceptD 3 CN315-72G aduce procesor Intel din a zecea generație și alte mici îmbunătățiri, pe care o să le descoperim pe parcursul recenziei.

Specificații notebook Acer ConceptD 3 CN315-72G

Specificatii notebook Acer ConceptD 3 CN315-72G

Design

Notebook Acer ConceptD CN315-72G

Am primit laptopul în ceea ce pare cutia de retail, doar că, la fel ca la majoritatea notebook-urilor Acer ajunse la noi, este vorba despre un sample de test și nu de o versiune destinată comercializării. În pachet am mai găsit doar încărcătorul compatibil și două cabluri de alimentare, unul potrivit prizelor de la noi, altul pentru cele de tip UK:

Acer ConceptD 3 CN315-72G îl vedem în varianta de culoare albă, un alb curat, intens să-i spun, ce se pare că este și rezistent la pătare, grație unui strat protector. Dat fiind faptul că un astfel de notebook se adresează în special profesioniștilor din domeniul designului, graficii, proiectării și creatorilor de conținnut, probabil că este o decizie inspirată să propui acest portabil în nuanța de alb imaculat.

Construcția este de foarte bună calitate, laptopul se simte foarte solid, flexează doar un pic partea posterioară, în mijloc, însă nimic neobișnuit. În rest, Acer ConceptD 3 CN315-72G este un produs robust, realizat în cea mai mare parte din metal, un aliaj de aluminiu și magneziu finisat mat, fin, printr-un procedeu denumit Micro-Arc Oxidation. Fiind alb, amprentele sau urmele degetelor, deși există, nu sunt aproape deloc vizibile.

Mi-a plăcut faptul că atât capacul ecranului, cât și bucata din jurul tastaturii sunt dintr-o singură piesă din aliaj de aluminiu și magneziu, ce se întinde și pe margini, către zona display-ului, respectiv cea posterioară. Astfel, sunt mai puține îmbinări, în timp ce rezistența structurală este mai ridicată.

Ecranul se poate rabata la circa 180 de grade.

Carcasa lui Acer ConceptD 3 CN315-72G prezintă multe fante de aerisire, atât pe partea de pe spate, cât și pe trei laterale, dar și în zona din fața tastaturii. Acolo am crezut inițial că sunt difuzoarele, însă acestea au rămas în locul clasic, pe partea posterioară, către colțurile opuse balamalelor.

Acer ConceptD 3 CN315-72G este un laptop ce se simte ca un produs de calitate indiferent că vorbim despre asamblare, finisări ori materiale.

Ecran și sunet

Test culori dupa calibrare ecran Acer ConceptD 3 CN315-72G

Ecranul este unul dintre elementele centrale ale acestui laptop, ce se adresează fotografilor, designerilor, chiar studenților din anumite domenii, gen arhitectură, proiectare, grafică. Panoul IPS este din gama ComfyView de la Acer, vine cu rezoluție Full HD și rată de refresh de 60 Hz. Nu acestea sunt caracteristicile care impresioneaază, ci validarea Pantone pentru afișarea culorilor, ecranul vine gata calibrat din fabrică și promite deviații medii Delta E mai mici de 2.

Eu am măsurat cu propriul echipament și am descoperit deviațiile de mai jos, pentru cele două moduri de afișare preinstalate pe laptop – sRGB și Adobe RGB:

După calibrare, deviațiile au scăzut considerabil, fiind vorba despre un Delta E mediu de doar 0.4 și 0.6, pentru Delta E94, respectiv Delta E2000. Deviațiile maxime au fost de 1.4 și 1.7, după aceleași standarde.

Orice deviație Delta E mai mică de 3 este considerată de neobservat de ochiul uman.

Iată că Acer ConceptD 3 CN315-72G propune un display de calitate superioară, care, aparte de măsurători, afișează imaginile extrem de exact, cu un contrast ridicat și un interval dinamic extins. Luminozitatea maximă nu este extrem de ridicată, însă se dovedește suficientă chiar și în spații cu multă lumină ambientală.

Display-ul este de tip mat, anti-glare, ce nu reflectă mai deloc mediul ambiant. În plus, este protejat cu Corning Gorilla Glass 5.

Sunetul extern nu se ridică la nivelul afișajului. Cele două mici difuzoare nu pot reda nici o calitate ridicată, doar acceptabilă să-i zic, dar nici un volum maxim suficient. Mai mult, la intensitate maximă apar distorsiuni evidente, deci un set de boxe externe sau chiar una singură sunt de preferat alături de Acer ConceptD 3 CN315-72G.

Prin jack-ul de 3.5 mm situația se schimbă la 180 de grade. Calitate ridicată a sunetului și un volum maxim impresionant, eu n-am reușit să ascult la 100% mai mult de 3 – 4 secunde.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Info CPU-Z Acer ConceptD 3 CN315-72G

Aici, marea noutate față de Acer ConceptD 3 CN315-71 este prezența unui procesor Intel din a zecea geenrație. Este vorba despre un Intel Core i7-10750H Comet Lake. În rest, sunt tot 16 GB DDR4 SDRAM și aceeași placă video NVIDIA GeForce GTX1650 cu 4 GB GDDR6. Diferențe s-au mai făcut la spațiul de stocare față de versiunea testată în vară, acum fiind vorba despre un SSD PCIe NVMe cu capacitatea de 512 GB.

Capturi de ecran din CPU-Z cu informații despre Acer ConceptD 3 CN315-72G:

În ceea ce privește sistemul de operare, exemplarul ajuns la noi avea Windows 10 Pro, dar, din ce am găsit pe site-ul Acer, în dreptul unui Acer ConceptD 3 precum acesta, este specificat ca preinstalat un Windows 10 Home. Despre acesta nu aduc detalii, este binecunoscut de aproape toată lumea.

Vă spun că alături de aplicațiile uzuale ce vin la pachet cu Windows 10, pe Acer ConceptD 3 CN315-72G mai apar Acer Collection S, Acer Product Registration, Acer Documents, Acer Jumpstart, Acer Legal Information, Acer Care Center, ConceptD Palette, DTS Sound Unbound, DTS:X Ultra, Firefox Browser, Netflix, Norton Security, Realtek Audio Console, Spotify, Thunderbolt Control Center, Video & Music Creation Tools ș.a.

Dintre cele de mai sus, cea mai importantă, dedicată gamei ConceptD, este aplicația ConceptD Palette. Este un program simplu de monitorizare hardware, de împărțire ecran pe zone de lucru, ce reunește anumite aplicații de la Acer și care permite unele setări pentru anumite butoane de pe tastatură.

Capturi de ecran din aplicația ConceptD Pallete de pe Acer ConceptD 3 CN315-72G:

Performanță

În tabelul de mai jos am pus rezultatele obținute de Acer ConceptD 3 CN315-72G lângă cele ale generației anterioare, spre comparație:

Teste benchmark notebook Acer ConceptD 3 CN315-72G

Este de apreciat că Acer ConceptD 3 CN315-72G folosește un SSD pe M.2 PCIe NVMe extrem de performant, unul ce suportă viteze de peste 3.3 GB/s la citire.

După cum se poate observa, cea de-a zecea generație Intel Core i7 nu este cu mult peste cea de-a opta, ba chiar în unele cazuri testele de benchmark relevă scoruri mai mici. Asta se întâmplă fiindcă în cazul Acer ConceptD 3 CN315-72G procesorul se încălzește cu mult mai tare decât cel din a opta generație, prezent pe Acer ConceptD 3 CN315-71.

Temperaturile maxime pe CPU au ajuns, în timpul testelor, la nu mai puțin de 100 de grade Celsius, temperatură prea mare pentru un astfel de notebook, care se presupune că va fi destul de des pus serios la treabă. 

Nici pe GPU temperaturile maxime nu au fost cele mai scăzute, cu 71 de grade Celsius pe placa video dedicată NVIDIA GeForce GTX 1650 și cu 77 de grade Celsius pe acceleratorul grafic integrat – Intel UHD Graphics.

Pe de altă parte, sistemul de răcire de pe Acer ConceptD 3 CN315-72G este foarte silențios. Nici la turația maximă zgomotul de la cele două ventilatoare nu este deranjant, fiind unul ce poate fi trecut cu… auzul. Nu sunt frecvențe prea înalte ori prea joase, ci un fâșâit un pic mai pronunțat, pe care, cu ceva muzică ambientală, îl poți acoperi fără mari probleme.

Conectivitate

Notebook Acer ConceptD CN315-72G

Aici stăm bine alături de Acer ConceptD 3 CN315-72G. Pe Wi-Fi se oferă standard 802.11 ax, în timp ce Bluetooth este în versiune 5.0. Există două porturi USB Type-A 3.2 Gen1, un USB Type-C 3.2 Gen2 compatibil Thunderbolt 3, ce suportă și ieșire DisplayPort, dar și încărcare la 5V/3A, avem și un HDMI plus un Mini Display Port, iar jack-ul audio de 3.5 mm este de tip combo – ieșire sunet și intrare microfon.

Lista conectivității este încheiată de un cititor de carduri SD și de un port RJ-45 Gigabit LAN.

Să menționez aici și senzorul de amprentă, amplasat un pic ciudat, pe butonul Power de pe laterala din stânga. Nu-i cel mai ușor de accesat, dar are o rată ridicată de recunoaștere, rar s-a întâmplat să fiu nevoit să ating din nou senzorul, iar timpul de răspuns este scurt. 

Tastatură și touchpad

Notebook Acer ConceptD CN315-72G

Tastatura de pe Acer ConceptD 3 CN315-72G este una ce mi-a plăcut mult. Mecanismul de actuare este unul de tip scissor-switch (tip foarfecă), în timp ce cursa butoanelor este de circa 1.55 mm, nici prea scurtă, dar nici exagerat de lungă. Apăsarea opune un pic de rezistență și îmi amintește un pic de unele tastaturi de la laptopuri de gaming, fără însă a fi pe atât de rigidă.

Tastatura este iluminată, într-o nunață deja marcă înregistrată a gamei ConceptD, anume în culoarea chihlimbarului, un galben-portocaliu cald, plăcut. Ce nu mi-a plăcut este faptul că iluminarea nu este omogen distribuită sub toate tastele, fiind mai puternică în zona butoanelor direcționale și către colțul din stânga-sus al tastaturii.

Notebook Acer ConceptD CN315-72G

Touchpad-ului, în schimb, nu am ce să-i reproșez. Se simte excelent la atingere, fiind acoperit cu sticlă de tip Corning Gorilla Glass, o sticlă ușor sablată, ce lasă degetele să alunece libere pe suprafața sa. Trackpad-ul este foarte exact, are o suprafață extinsă, se pare că este cu circa 27% mai mare decât cel de pe generațiile trecute ConceptD, iar click-urile sunt exacte, cu o cursă optimă și o actuare bine definită, ce nu este zgomotoasă.

Ansamblul tastatură + touchpad mi s-a părut unul dintre cele mai bune cu care am interacționat până acum, dar aici trebuie să înțelegeți că există o doză destul de mare de subiectivism în analiză, întrucât fiecare utilizator are anumite preferințe.

Autonomie

Autonomie Notebook Acer ConceptD CN315-72G

Un capitol unde Acer ConceptD 3 CN315-72G se detașează destul de clar de generația precedentă. Dacă la Acer ConceptD 3 CN315-71 acumulatorul avea o capacitate de 55 Wh și nu reușea să ofere o autonomie decentă, în cazul de față avem sub carcasă o baterie de 74 Wh.

Autonomia este acum suficientă în sarcini uzuale, precum editare office, navigare web sau conținut multimedia, când, cu luminozitatea ecranului pe la 50 – 60% poți poți trece de 6 – 7 ore de autonomie. Cu sarcini ceva mai solicitante, cu luminozitatea ecranului tot pe acolo, autonomia poate scădea pe la 3 – 4 ore, iar forțat la maximum, ansamblul hardware și ecranul setat la 100% din luminozitate vor goli acumulatorul plin în mai puțin de 2 ore, uneori și mai repede de o oră și jumătate.

Incarcator Notebook Acer ConceptD CN315-72G

Încărcătorul din pachet are o putere la ieșire de 135W și încarcă bateria goală până la maximum în circa 2 ore și jumătate – 2 ore și 40 de minute.

Preț

Notebook Acer ConceptD 3 CN315-72G – aproximativ 7.499 de lei preț recomandat, disponibilitate din prima parte a anului 2021.

Concluzii

Notebook Acer ConceptD CN315-72G

Acer ConceptD 3 CN315-72G este un laptop reușit, nu sunt multe ce-i pot fi reproșate. Nu este încă listat în vreunul dintre magazinele online, va fi disponibil comercial din Q1 2021, iar ca preț recomandat aș spune că este un pic cam sus poziționat având în vedere ansamblul hardware. Cam la aceeași bani poți opta pentru un laptop de gaming mai performant, dar, dacă te-a atras designul și ai nevoie de ecranul exact al acestui notebook, poți prinde o promoție care să te convingă.

Cele mai importante puncte pro și contra Acer ConceptD 3 CN315-72G: 

PRO

  • construcție cu accente premium, asamblare solidă, materiale și finisări de foarte bună calitate;
  • ecran cu reprezentare exactă a culorilor, contrast și inaterval dinamic înalte, suprafață anti-reflexie;
  • tastatură și touchpad plăcute în folosire;
  • conectivitate extinsă, nu-i lipsește mai nimic.

CONTRA

  • preț cam ridicat raportat la ansamblul hardware;
  • temperaturi foarte mari pe procesor și mari pe GPU atinse în timpul sarcinilor solicitante;
  • sunet modest prin difuzoare.