Notebook Allview AllBook i – review

13/03/2021

Nu cred că Allview mai are nevoie de o prezentare suplimentară, compania românească cu sediul în Brașov activează deja de ceva vreme pe piața locală. Atunci când au devenit cunoscuți, au făcut-o prin varietatea mare de smartphone-uri și tabletele, însă în utlimul timp gama lor s-a extins și către alte segmente. Am testat televizoare, precum și ceasuri inteligente, dar și alte laptopuri în afara celui pe care îl vedem azi la lucru.

Allbook i este momentan cel mai performant notebook din oferta Allview.

Specificații notebook Allview AllBook i

Specificatii notebook Allview AllBook I

Design

Notebook Allview AllBook I

Am primit laptopul în cutia de retail sigilată, în care am mai găsit încăcrcătorul, manual de utilizare, certificat de garanție și un alt pliant:

Primul lucru pe care nu am cum să-l apreciez la Allview AllBook i ține de încărcător. Acesta pare mai degrabă un adaptor de alimentare precum găsim la un router wireless ori alte astfel de dispozitive.

Cablul este foarte scurt, are numai 1.2 metri, iar asta înseamnă că atunci când vrei să folosești notebook-ul în timp ce se încarcă trebuie să stai foarte aproape de o priză. În plus, cablul este prea subțire, format din două fire ce par fragile. 

Trecem la laptop, ce este unul cu ecran de 15.6 inch și mizează pe designul devenit cumva clasic. Așa se face că a fost posibilă integrerea unei tastaturi full, cu Num Pad cu butoane de dimensiuni normale.

Touchpad-ul este foarte generos dimensionat, cu siguranță printre cele mai mari pe care le-am întâlnit în ultimul timp la un laptop de 15.6 inch.

Designul este simplu, prea puține elemente atrag atenția. Pe capacul ecranului apare logo-ul Allview, într-o nuanță de arginitiu ce pare cromat. Culoarea notebook-ului este un gri închis, ce conferă un aspect business.

Peste tot la exterior este plastic mat, pe care îl simți plăcut la atingere. Urmele mâinilor nu se prind prea ușor de acest material. Doar pe trackpad amprentele degetelor ajung să se vadă la un moment dat.

În fața tastaturii, către ecran, vedem o zonă ce pare a avea multe orificii mici. De fapt, aceste orificii nu sunt complet perforate decât în zona celor patru micuțe difuzoare, așezate destul de grupat către partea din dreapta. În stânga se pot observa trei LED-uri de status.

Ecranul se deschide la un unghi suficient de larg pentru majoritatea situațiilor.

Zona de dedesupt prezintă ceva fante de aerisire și patru piciorușe din cauciuc, ce oferă o aderență excelentă pe orice fel de suprafață.

Construcția nu este cea mai solidă. Allview AllBook i flexează destul de tare atât când încercăm să torsionăm capacul ecranului, cât și când facem asta cu corpul notebook-ului. Apar și ceva sunete când laptopul se curbează ușor, semn că rigiditatea structurală nu este punctul forte al Allview AllBook i.

Finisările sunt în mare parte reușite, dar mai apar și zone unde se putea lucra mai atent. Un exemplu evident în cazul exemplarului de test este la touchpad, ce nu este la același nivel pe toată suprafața cu corpul laptopului.

Notebook Allview AllBook I

Allview AllBook i se prezintă la acest capitol ca un notebook de buget, cu toate că prețul actual nu îl încadrează în acest segment.

Ecran și sunet

Test culori dupa calibrare ecran notebook Allview AllBook I

Ecranul de 15.6 inch dispune de un panel IPS de 15.6 inch cu rezoluție FHD și rată de refresh la 60Hz. Contrastul nu este cel mai ridicat, negrul apare ca un gri închis, iar unghiurile de vizualizare nu sunt chiar largi. De pe la 45 de grade culorile își pierd ușor din intensitate.

Luminozitatea maximă dată de producător în dreptul specificațiilor este de 200 nits. Eu am măsurat ceva mai mult de atât, cu un nivel 218 cd/mp în colțul din stânga-jos.

Luminozitatea nu este deloc uniform distribuită pe suprafața display-ului, cu diferențe și de 30% între două zone. 

Distribuție luminozitate pe ecran laptop Allview AllBook i:

Distributie luminozitate ecran notebook Allview AllBook I

În ceea ce privește culorile, din fabrică ecranul lui Allview AllBook i nu este bine reglat, cu o deviație medie Delta E de 5.5 și un maxim de 26.7.

Deviații Delta E ecran Allview AllBook i înainte și după calibrare:

Surprinzător (sau nu), după calibrare display-ul reușește să ducă deviațiile medii la 0.3 pe Delta E94, respectiv 0.4 pe Delta E2000. Deviațiile maxime sunt și ele dintre cele mai reduse, cu 0.6 pe Delta E94 și 0.8 pe Delta E2000. Orice deviație Delta E mai mică de 3 este considerată de neobservat de ochiul uman.

Pe de altă parte, dacă analizăm cât din spectrul sRGB este acoperit de către ecranul lui Allview AllBook i observăm că procentul nu este dintre cele mai mari, către nuanțele de verde fiind extrem de limitat.

Sunetul extern cade în sarcina a patru micuțe difuzoare, așezate în zona cu orificii din fața tastaturii. Cele patru incinte sunt prea apropiate una de cealaltă, așa că efectul stereo este abia sesizabil.

Calitatea sunetului extern este modestă, bass-ul nu iese în evidență, iar celelalte frecvențe sunt limitate. Volumul maxim este și el relativ scăzut, nu prea cred că este la nivelul celor 4W anunțați în fișa tehnică (4 x 1W).

Prin jack-ul combo, sunetul este bun, chiar nu ai de ce să te plângi, cum, de altfel, nici nu ai de ce să-l lauzi prea tare. Un sunet corect, cu un volum maxim suficient pentru toată lumea, ce nu-ți va sparge timpanele.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Ansamblul hardware se învârte în jurul unui procesor Intel Core i3-1005G1. Acesta este fabricat printr-o tehnologie pe 10 nm, deci este destul de eficient. Nu-i un procesor pe care să-l încerci în task-uri dificile, având în vedere că este de tip dual-core, cu patru fire de execuție. Poate urca în Turbo până la o frecvență maximă de 3.4 GHz.

De scenele 3D se ocupă grafica integrată în procesor, anume un chipset Intel UHD Graphics, ce poate reda fără mari probleme conținut video 4K, dar care nu impresionează pe partea de gaming, chiar și la nivel entry. Sigur că în unele joculețe simple, cele pe care le joci spre a pierde timpul uneori, nu apar sacadări, dar cam atât.

Memoria RAM este de tip DDR4 la 2133 MHz, este lipită pe placa de bază și măsoară 8 GB. Spațiul de stocare este de 256 GB, reprezentat de un SSD de tip M.2 NVMe. Se pare că mai există un slot liber pentru un alt SSD în format M.2, dar eu nu am reușit să desfac carcasa și nici clienților nu le recomand să încerce asta acasă, fiindcă unele șuruburi au sigiliu, ce odată afectat, cel mai probabil, duce la pierderea garanției. Așadar, pentru un upgrade de memorie internă va trebui, cred eu, să apelezi la service-ul autorizat Allview. 

Capturi de ecran din CPU-Z cu informații despre Allview AllBook i:

Allview AllBook i poate fi cumpărat cu diferite sisteme de operare preinstalate. Poți opta pentru Windows 10 Pro 64-bit, pentru Windows 10 Home 64-bit (precum a fost cazul unității de test) sau pentru Ubuntu. Prețul diferă de la caz la caz.

Sistemul de operare Windows 10 Home cu care a venit Allview AllBook i la mine este complet neschimbat, nu apare nicio aplicație în plus față de ceea ce găsești când descarci OS-ul de pe site-ul Microsoft.

Performanță

Allview AllBook i nu este un laptop de gaming, nici măcar unul dintre cele performante, care să poată face față lejer în sarcini mai dificile. Este un notebook pentru task-uri simple, gen editare office, multimedia, navigare web ș.a.m.d. Scorurile din testele de benchmark relevă aceste aprecieri.

Teste benchmark notebook Allview AllBook I

În timpul tuturor testelor de benchmark, am monitorizat temperaturile interne, iar pe procesor s-a atins un maxim de 91 grade Celsius. Nu-i nimic grav, doar că în sarcină prelungită, procesorul intră în throttling și se observă destul de clar cum performanța are de suferit.

Temperaturi maxime CPU pe Allview AllBook i:

Teperaturi CPU notebook Allview AllBook I

Sistemul de răcire folosește un ventilator și câteva heat pipe-uri, dar, fiindcă nu am reușit să desfac carcasa, nu pot spune exact cum arată interiorul.

Cert este că nici la turație maximă ventilatorul nu este deloc gălăgios, abia se aude de sub carcasă. În plus, temperaturile nu ajung niciodată prea sus la exterior, nu am simțit nicio zonă cu adevărat fierbinte, ci doar ușor călduță.

Conectivitate

Notebook Allview AllBook I

Aici aș spune că nu sunt lipsuri, având în vedere desigur zona de preț unde concurează Allview AllBook i. Conectivitatea fără fir este asigurată prin Wi-Fi ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, și Bluetooth 4.2. Da, la Bluetooth este o versiune prea veche, un 5.0 ar fi fost de preferat.

Prin contact direct te poți conecta la Allview AllBook i prin HDMI, USB Type-C 3.1 Gen2, USB Type-A 3.0 (pe laterala din stânga) și prin RJ45 Gigabit LAN, USB Type-A 2.0, jack audio combo de 3.5 mm și card reader microSD (pe dreapta).

Notebook Allview AllBook I

O prindere Kensington Lock și mufa pentru încărcare sunt tot pe laterala din stânga. 

Tastatură și touchpad

Notebook Allview AllBook I

Faptul că Allview AllBook i nu adoptă un design cu margini înguste în jurul ecranului are și părți bune. Tastatura este astfel una full size, cu butoane mari, cu spațiu optim între fiecare. Tastele numerice din drepata sunt și ele de dimensiuni normale, la fel și săgețile direcționale.

Tastatura este plăcută în utilizare, cursa este medie (pentru un laptop), iar actuarea perfect perceptibilă. Pe de altă parte, butoanele par cam firave, în sensul că nu mi s-au părut cele mai fiabile în timp. Desigur, aceasta este o observație pur subiectivă.

Touchpad-ul este foarte generos dimensionat, așa cum am apreciat deja la capitolul Design. Asta înseamnă că suprafața de lucru extinsă îți va permite să fii mult mai productiv, fiindcă trackpad-ul este și suficient de exact. Din păcate, click-ul se face doar către zona de jos, spre stânga, respectiv spre dreapta, în funcție de click-ul dorit. De obicei, touchpad-urile noi produc click fizic pe toată suprafață, nu însă și cel de pe Allview AllBook i. Gesturile de tip multi-atingere sunt suportate.

Autonomie

Notebook Allview AllBook I

Bateria cu trei celule, de tip Li-Po, cu capacitate de 45.6 Wh, reușește să ofere o autonomie decentă. Nu-i chiar grozavă, dar în niciun caz dezamăgitore.

În medie, în funcție de solicitări, autonomia poate fi de la 2 la 5 – 6 ore. Scenariul de utilizare poate fi extrem de diferit de la utilizator la utilizator, la fel și autonomia.

Eu am rulat continuu clipuri video pe YouTube, cu luminozitatea ecranului la 120 cd/mp (adică la circa 70%), iar Allview AllBook i-a descărcat acumulatorul plin până la 10% în circa 5 ore și 20 de minute. Nu-i un rezultat deloc rău pentru un laptop din această categorie.

Incarcator Notebook Allview AllBook I

Încărcătorul despre a cărui calitate m-am exprimat deja la capitolul Design, propune la ieșire o putere de aproape 40W. Cu acesta, bateria goală se încarcă complet în circa o oră și 20 – 25 minute.

Preț

Notebook Allview AllBook i – 2.300 de lei pe eMAG.ro sau 2.400 de lei pe Allview.ro (prețuri valabile la data publicării review-ului).

Concluzii

Notebook Allview AllBook I

Pandemia COVID-19 și nevoile din timpul acesteia au ridicat mult prețurile anumitor produse, printre care cele mai afectate au fost laptopurile.

Aveți punctele PRO și CONTRA pentru notebook-ul brașovean.

PRO

  • tastatură full-size plăcută în utilizare, touchpad foarte generos dimensionat;
  • sistem de răcire eficient și foarte silențios în funcționare;
  • suficiente porturi pentru conectivitate (HDMI, 2 x USB-A, un USB-C, Gigabit LAN, jack combo de 3.5 mm, microSD card reader, Kensington Lock);
  • autonomie decentă.

CONTRA

  • încărcătorul din pachet are cablul prea scurt și care pare ceva cam fragil;
  • fiind fabricat complet din plastic la exterior, rigiditatea structurală este slabă, iar unele finisări putea fi mai atent executate;
  • ecranul nu se ridică la pretențiile anului 2021, mai ales raportat la prețul afișat de acest laptop (luminozitate prea mică, distribuție slabă a luminozității pe panou, acoperire insuficientă a spectrului sRGB);
  • deși sunt anunțate 4 difuzoare, acestea redau un sunet slab calitativ și la un volum scăzut.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.