Dacă ești în căutarea unui laptop de tip ultraportabil, 2-in-1 și bugetul nu este o problemă, HP Elite Dragonfly s-ar putea să fie unul dintre notebook-urile de luat în calcul. 

Printre punctele PRO aș putea enunța designul. dimensiunile compacte, versatilitatea dată de faptul că se rotește ecranul la 360 grade și se transformă din notebook în tabletă ad-hoc, conectivitate bună. Da, trebuie spus că întreg pachetul sosește la un preț pe măsură, configurațiile disponibile la cel mai mare magazin online din România încep de la 2000 euro. 

Vă invit să descoperim împreună impresiile formate de HP Elite Dragonfly în cele câteva zile în care am avut ocazia să-l testez. 

Specificații

*Configurația cu 8 GB RAM și SSD de 128 GB a fost disponibilă pe laptopul sosit la review. În secțiunea Preț am trecut cele două configurații pe care le găsiți la eMAG (16 GB RAM și SSD de 256 sau 512 GB). 

Mai multe detalii legate de configurațiile disponibile găsiți pe site-ul HP în secțiunea dedicată

Design 

În pachet dați de notebook, încărcător pe USB type-C de 65W cu dimensiune compacte și fir textil lung, stylus activ cu câteva capete de rezervă. Trebuie să precizez din nou că am avut parte de un sample, nu de Elite Dragonfly în configurațiile disponibile local. 

Observațiile mele pot fi pertinente în ce privește designul, conectivitatea, tastatura și toucpad-ul, autonomia. La hardware trebuie să țineți cont de varianta ajunsă la review. 

HP Elite Dragonfly este îmbrăcată într-o carcasă metalică, de un albastru închis. Sunt câteva tușe ce-i dau un plus pe partea de personalitate (balamalele cu argintiu pe margine, logo-ul HP de pe capac). 

Nu este un laptop gândit să atragă atenția prin designul său, Elite Dragonfly a fost conceput pentru mediul business, pentru cei interesați de un produs care să reziste la utilizarea în timp. Tastatura chiclet luminată este rezistentă la contactul cu picăturile de apă, dar trebuie să recunosc că nu am avut curajul să testez acest aspect. 

Ecranul se rotește la 360 de grade și permite 4 moduri de utilizare: notebook, tabletă, cort sau multimedia. Greutatea de 1 kg pentru laptopul de 13.3 inch a fost atinsă prin utilizarea magneziului în carcasă (magneziu nu este un material ieftin, de aici și o parte din preț). 

Galeria de imagini ce însoțește recenzia ar trebui să vă formeze o impresie legată de designul business adoptat de HP pentru notebook-ul Elite Dragonfly (ceva mai curajos pentru un mediu all black, de multe ori). Apropo de materialele din care este realizat, 5% din plasticul utilizat a fost recuperat din oceane. 

Ecran și sunet

IPS de 13.3 inch cu rezoluție de 1920×1080 pixeli, luminozitate de până la 400 nits pentru modelul sosit la test, la fel și în configurațiile de pe eMAG listate în secțiunea Preț. Display-ul suportă și input tactil, preia comenzile plasate pe ecran. Reflectă puțin spațiul ambiant, iar cei 400 nits îi consider suficienți. 

Există și opțiunea unui panel 4K HDR cu luminozitate de smartphone premium…, 1000 nits. Presupun că și prețul urcă și mai puternic. Aș fi curios să văd un notebook cu panel de 1000 nits. Nu-mi amintesc să fi testat până acum. 

HP SureView Gen3 activează un filtru prin care doar persoana aflata în fața laptopului vede conținutul afișat. Este o opțiune bună când călătorești, lucrezi la ceva într-o cafenea sau nu dorești nimeni la lucru să tragă cu ochiul la ceea ce faci pe dispozitiv. 

La sunet a fost o surpriză plăcută. Cred că este laptopul de business, de fapt unul dintre cele mai bune notebook-uri la capitolul sunet din ce am testat până acum. Are 4 difuzoare, 2 la bază și 2 în partea superioară, cu tehnologie Bang & Olufsen și impresionează prin amplitudine, calitatea a sunetului, chiar și bass (pe un notebook gândit pentru mediul corporate). 

Jack-ul de 3.5 mm are dublu rol – combo (pentru microfon și pentru o sursă de sunet externă). Interesant este că în setările sunetului au pus și noise cancelling, util în apelurile video. 

Hardware, sistem de operare și aplicații

Nu sunt prea multe de spus la capitolul hardware și nu am să insist prea puternic. Am avut configurația cu Intel Core i5-8265U, 8 GB RAM și SSD-ul cel mai modest de 128 GB pe SATA, un SSD Kingston. Este clar că dacă ne dorim telefoane mobile cu mai mult de 128 GB pe un laptop deja trebuie să discutăm de la 256 – 512 GB în sus. Numai sistemul de operare ocupă peste 40 – 50 GB în cazul Windows 10, iar Windows 10 Pro cu opțiunile aduse pe partea de business chiar și mai mult. 

Informații furnizate de CPU-Z;

Placa grafică este de tip integrat – Intel UHD Graphics 620. Nu este un notebook pentru jocuri sau montat materiale video. Accentul s-a pus pe portabilitate – 13.3 inch și sub 1 kg greutate, nici nu-l simți în rucsac sau geantă. 

Mi-a atras atenția soluția de SSD + 3D Xpoint, cea mai nouă soluție în domeniul SSD-urilor de mare performanță. Din păcate, nu a sosit la pachet și pe modelul de test, dar o găsiți în configurațiile de la eMAG. De notat ar fi HP Multi-Factor Authenticate Gen3 ce permite logarea clasică, prin cititor de amprentă sau recunoaștere facială. 

La nivel software avem o suită întreagă dezvoltată de către HP ce protejează de la BIOS și până la eventualele atacuri cu spyware:

HP Sure Sense – AI pe o soluție antivirus;

HP Sure Click – protecție a PC-ului împotriva site-urilor web înșelătoare, malware, ransomware etc ( securitate implementată direct de către HP în hardware);

HP Sure Start Gen5 – protejează BIOS-ul de atacurile cu firmware;

HP Sure Run Gen 2 – actualizează protecția securității pentru programale antivirus;

HP Sure Recover with Embedded Reimaging Gen2 – soluție opțională ce permite recuparea datelor după un atac cu malware avansat;

HP Manageability Integration – crește viteza de creare a imaginilor, gestionare a hardware-ului prin Microsoft System Center Configuration Manager. 

Screenshots cu Windows 10 Pro pe HP Elite Dragonfly;

Performanțe

L-am trecut prin câteva teste de benchmark, deși este clar că în configurația ajunsă la review nu este recomandat pentru cine știe ce cerințe mari. 

Teste de benchmark rulate pe HP Elite Dragonfly;

Conectivitate

Am făcut un test pe SpeedTest și a obținut 478 Mbps la download și 246 Mbps la upload. Mi-am dat seama când am citit specificațiile de unde și viteza – are Wi-Fi 6 / Wi-Fi ax de tip 2×2. Sunt sigur că dacă aveam un router compatibil aș fi reușit să beneficiez de o cantitate și mai mare din banda promisă de operatorul de internet – 900 – 1000 Mbps. 

HP Elite Dragonfly în funcție de configurație are slot și pentru SIM 4G spre a avea conexiune de date fără probleme și în deplasare. Se adaugă bluetooth 5.0 pentru conectarea unor dispozitive compatibile. 

În lateral dreapta se află portul USB 3.1 full, butonul de power și slotul pentru SIM. Îm lateral stânga se află două slouri USB type-C (unul pentru alimentare la 65W și celălalt cu funcție Thunderbolt spre a împinge conținut pe un monitor compatibil), HDMI full (excelent din punctul meu de vedere că l-au păstrat, cel mai întâlnit port pe proiectoarele video și monitoare la momentul actual, util în mediul business). 

Lipsește slotul pentru cardurile SD sau microSD. Singura soluție ar fi un cititor dedicat, nu este scump, dar trebuie să ai mereu grija lui. Ecranele ce nu au input tactil dispun de un mecanism ce acoperă camera web HD. Ar fi fost util și pentru modelele cu touch. 

Tastatură și touchpad

Tastatura chiclet este iluminată, fără a fi deranjată. Tastele sunt bine definite și m-am adaptat în doi timpi și trei mișcări. Touchpad-ul mi s-a părut a fi destul de mare, prompt în preluarea comenzilor. HP Elite Dragonfly are și display touch, dar nu sunt neapărat fan, adună amprentele de pe degete pe repede înainte. Au ales protecție Gorilla Glass 5 spre a preîntâmpinga acumularea zgârieturilor. 

Tastatura este rezistentă la contactul cu picăturile de apă. 

Autonomie

Depinde mult de scenariul de utilizare, poți trece fără probleme testul unei zile. În diferite scenarii, HP afirmă că atinge și 24 ore de autonomie. Cu luminozitatea ecranului la 50%, clipuri video în fundal pe conexiune Wi-Fi se duce spre 8 – 9 ore, fără absolut nicio problemă. 

Sunt curios ce autonomie ar atinge cu ecranul opțional 4K HDR de 1000 nits. 

Preț

  1. HP Elite Dragonfly cu Intel Core i5-8265U, 16 GB RAM și SSD de 256 GB + 3D Xpoint SSD de 16 GB și Windows 10 Pro – 9499 lei;
  2. HP Elite Dragonfly cu Intel Core i7-8565U, 16 GB RAM și SSD de 512 GB + 3D Xpoint SSD de 32 GB și Windows 10 Pro – 11999 lei;

Concluzii

HP Elite Dragonfly va fi judecat strict din prisma prețului, unul destul de serios. Pentru un om din middle management să investească 10.000 de lei într-un notebook pe care să-l folosească fără probleme pentru 2 – 3 ani nu-i un capăt de lume. 

Apropo de configurațiile hardware, am înțeles că vor importa cât de curând și modele cu Intel Core i3 / i5 / i7 din generația a 10-a. De fapt au anunțat în cadrul CES 2020: HP Elite Dragonfly cu opţiunile integrate Tile şi HP Sure View Reflect vor fi disponibile din luna februarie 2020. HP Elite Dragonfly cu tehnologie 5G şi procesoare Intel® Core™ vPro® de Generaţia a 10-a va fi disponibil din vara acestui an

Ar fi fost excelent să vină cu acest hardware, mai ales dacă ne raportăm la preț. 

Elite Dragonfly este propunerea HP pentru mediul business, cu software optimizat, cu o greutate de 1 kg (990 gr.), cu caracteristici dedicate ce-l fac util în segmentul corporate. 

PRO

  • design + dimensiuni compacte (carcasă din magneziu, 1 kg pentru un laptop de 13.3 inch);
  • autonomie considerabilă;
  • cel mai bun sunet de pe un laptop de business (acum nu știu cât de mult contează într-un eventual proces de achiziție);
  • software optimziat pentru mediul business;
  • conectivitate bună spre foarte bună;
  • polivalența dată de balamaua ce se rotește la 360 grade (notebook, tabletă, cort, multimedia). 

CONTRA

  • lipsă slot pentru microSD / SD;
  • preț mare. 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.