Nothing Phone (2) ar putea folosi un procesor flagship de la Qualcomm

/
/
6 feb. 23
/

În vara anului trecut Nothing, compania înfiinţată de la zero de Carl Pei, îşi lansa primul său smartphone – Nothing Phone (1). Device-ul mid-range nu a impresionat foarte mult la nivel hardware, ci a venit cu plusuri de ordin estetic şi funcţional (spate diferit cu LED-uri programabile, muchii simetrice, interfaţă proprietară fără bloatware şi ceva plusuri ecologice cu aluminiu şi plastic reciclat).

Dacă primul telefon al companiei nu a pus accent prea mare pe specificaţii, se pare că al doilea o va face. Primele zvonuri despre Nothing Phone (2) susţin că acesta ar urma să folosească un procesor Qualcomm de top, un procesor flagship. De principiu vorbim de Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, însă până la prezentarea oficială ar putea să apară şi varianta Plus a acestuia.

Nu este încă foarte sigur care va fi alegerea, însă personal tind să cred că versiunea standard va fi aleasă din raţiuni de costuri şi optimizare.

Alte informaţii vehiculate pentru Nothing Phone (2) vorbesc de până la 12 GB RAM, până la 256 GB spaţiu de stocare, un display AMOLED cu rată de refresh variabilă de până la 120Hz şi baterie de 5000 mAh cu încărcare mai rapidă.

Chiar dacă mai sunt luni bune până la prezentarea oficială, un lucru este cert: Nothing Phone (2) va fi un device mai premium decât prima generaţie, aspect confirmat de însuşi Carl Pei.

Sursa: mysmartprice.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.