Compania taiwaneză a avut un eveniment de lansare Next@Acer cu multiple noutăți pe întreaga linie de produse, de la desktop-uri de gaming și până la monitoare etc.

Au venit cu actualizări la nivel hardware (cele mai noi procesoare de la Intel și AMD, cele mai noi plăci grafice NVIDIA etc), dar și cu alte funcții prin care țin pasul cu tendințele în domeniu pe anul în curs.

1. Desktop-urile de gaming Predator Orion și Nitro actualizate;

Seriile Predator Orion 3000 și Nitro 50 au fost îmbunătățite astfel încât acum sunt incluse procesoarele Intel Core din a 11-a generație sau AMD Ryzen 5000 și plăci grafic din seria NVIDIA GeForce RTX 30.

a. Predator Orion 3000;

Folosește un procesor Intel Core i7 din a 11-a generație, placă grafică NVIDIA GeForce RTX 3070 și până la 64 GB memorie RAM de tip DDR4 la 3200 MHz. A fost conceput pentru jocuri, streaming și editare de conținut foto și video. Include un ventilator FrostBlade customizat de 92 x 92mm pentru o răcire cât mai bună. Sunt 4 LED-uri RGB montate direct pe hub-ul ventilatorului, iar prin PredatorSense pot fi customizate barele verticale iluminate aflate pe partea din față a carcasei.

Pe partea de conectivitate dispune de Wi-Fi 6 cu MU-MIMO, porturi USB 3.2 Gen2 pe Type-A sau Type-C, DTS: X Ultra audio, ai și opțiunea unui panou lateral din sticlă securizată ce oferă o imagine spre interiorul carcasei. Stocarea este de tip PCIe NVMe de până la 2 TB și HDD-uri de până la 6 TB.

Debutează din octombrie, iar prețul de pornire este 949 euro.

b. Acer Nitro 50;

Sunt mai multe opțiuni la nivel de procesor: AMD Ryzen 9 5900 sau Intel Core i7 din a 11-a generație, placa grafică NVIDIA GeForce RTX 3060, până la 64 GB memorie RAM de tip dual-channel pe DDR4 la 3200 MHz, Wi-Fi ax, Dragon LAN 1G Ethernet, sloturi pe formatul M.2 2280 PCIe NVMe.

Carcasa este îmbrăcată în metal negru. Pot fi comandate și cu suport de încărcare wireless încorporat (încărcare wireless Qi, mai toate smartphone-urile respectă acest standard). Rulează Windows 10 Home, sunetul are certificare DTS: X Imersive Audio, răcire cu ventilator Frost Blade, iluminare LED roșie + software de gestionare NitroSense (informații legate de temperatura de la nivel de CPU și GPU, ajustare de viteză pentru ventilator etc).

Debutul se face în octombrie, iar prețul de pornire este 799 euro.

2. Monitoare de gaming cu HDR – Predator CG437K S, Predator X38 S, Predator X28;

O să descoperiți monitoare de gaming din liga premium ce impresionează prin specificațiile afișate, dar și prin costurile de comercializare. Niciunul nu face pasul sub bugetul de 1000 euro, unul chiar trece de pragul a 2000 euro.

a. Acer Predator CG437K S;

Este un monitor de…, 42.5 inci ce știe NVIDIA G-Sync – rezoluția este de 3840 X 2160 pixeli, pe partea de conectivitate dispune de HDMI 2.1 ce cu noile console ar putea livra 4K la 144Hz, dispune de timp de răspuns de 1ms, switch KVM pentru cei ce folosesc același monitor la mai multe PC-uri, are certificare VESA DisplayHDR 1000, luminozitate de până la maxim 1000 nits, acoperă 90% din spectrul de culoare DCI-P3 și Delta E sub 1. Și aici sunt benzi de iluminare RGB ce pot fi sincronizate cu muzică și jocuri.

Debut în noiembrie, iar prețul este de 1599 euro.

b. Acer Predator X38 S;

Încorporează un panel IPS de 37.5 inci, rată de refresh la 175Hz cu overclock, timp de răspuns de…, 0.3 ms de tip GtG, certificare VESA DisplayHDR 600, acoperire 98% în spectrul de culoare DCI-P3.

Include tehnologia NVIDIA Reflex Latency Analyzer ce măsoară latența sistemului (detectează clickurile de la mouse și măsoară timp necesar pixelilor rezultatți de a se modifica pe ecran). Mai este și Predator Game Mod cu opt moduri de afișare personalizabile în funcție de genul de conținut. Acer LightSense și ColorSense fac ajustări automate pentru luminozitatea ecranului și temperatura de culoare în funcție de mediul ambiental.

Debut în septembrie, iar prețul este de…, 2199 euro.

c. Acer Predator X28;

Este un alt monitor cu rezoluție 4K, dar pe o diagonală mai mică – 28 inci. Are un profil subțire și vrea să impresioneze printr-un aspect elegant. Și aici avem un panel IPS cu certificare VESA DisplayHDR400, rată de refresh cu overclock la 155Hz, timp de răspuns de 1ms GtG, NVIDIA G-Sync și Esport G-Sync + NVIDIA Reflex Latency Analyzer.

Sunt tehnologii precum Acer LightSense, ColorSense și ProxiSense. Are certificare TUV Rheinland Eysesafe în ce privește emisiile de lumină albastră.

Debut în august, iar prețul este de 1199 euro.

3. Notebook-uride gaming: Predator Triton 500 SE, Predator Helios 500;

a. Acer Predator Triton 500 SE;

Este conceput pentru o experiență de gaming fără compromis, dar și cu gândul în a folosi notebook-ul în munca de la birou. Ai opțiuni de customizare cu până la Intel Core i9 din a 11-a generație, placă grafică NVIDIA GeForce RTX 3080, până la 64 GB memorie RAM de tip DDR4 la 3200MHz, grosime de 19.9 mm și autonomie de până la 12 ore + tehnologia NVIDIA Optimus.

Stocarea urcă până la…, 4 TB pe PCIe Gen4.

Am uitat să vorbesc despre ecran, au venit cu mai multe opțiuni:

  • LED WQXGA de 16 inci cu rată de refresh la 165H, luminozitate de până la…, 1250 nits și acoperire 100% în spectrul de culoare sRGB;
  • IPS WQXGA Polar Black cu rată de refresh la 240Hz, timp de răspuns de 3ms și acoperire 100% în spectrul de culoare DCI-P3.

Răcirea este asigurată de Acer Vortex Flow cu ventilator triplu, inclusiv ventilator 3D AeroBlade de generația a 5-a, cinci conducte de căldură dedicate pentru CPU și GPU etc.

Cu inovațiile Acer alimentate de procesoarele Intel® Core™ H din seria 11, aceștia depășesc limitele în ceea ce privește performanța oferită de un laptop, oferind experiențe de joc uimitoare. Cu frecvențe de până la 5 GHz, PCIe Gen 4 pentru procesare grafică și stocare rapidă, conectivitate incredibil de rapidă bazată pe cele mai noi tehnologii Wi-Fi 6E și Thunderbolt 4, Acer a creat o platformă excepțională pentru jucători”, a declarat Kim Algstam, GM & Director, Enthusiast Laptop Innovation Team, Intel.

Debutează din iulie, iar prețurile pornesc de la 1999 euro.

b. Acer Predator Helios 500;

Încorporează un procesor overclockabil Intel Core i9 din a 11-a generație, placă grafică NVIDIA GeForce RTX 3080, până la 64 GB memorie RAM de tip DDR4 la 3200MHz, SSD-uri pe PCIe NVMe.

La nivel de display poate fi ales un ecran 4K Mini LED de 17.3 inci cu rată de refresh la 120Hz, tehnologie AUO AmLED sau FHD cu rată de refresh la 360Hz AUO cu timp de răspuns de 3 ms.

La nivel de porturi veți găsi HDMI 2.1, Mini DisplayPort 1.4, 2 x USB-C pe Thunderbolt 4, 3 x USB 3.2 Gen2, Wi-Fi 6 AX 1650i etc.

Debutează din iunie, iar prețurile pleacă de la 2499 euro.

Acer a dezvoltat o întreagă gamă de produse pentru a rula cele mai noi jocuri AAA în condiții optime, indiferent că discutăm despre desktop PC-uri, laptopuri de gaming sau monitoare care să pună această putere de procesare în evidență. Le așteptăm cu interes și pe plan local. Bineînțeles, cauți experiență la superlativ, bugetul trebuie să fie pe măsură.