Nu uitaţi de roamingul involuntar în această perioadă a anului plină de concedii

/
/
25 iul. 24
/

Suntem în plină vară, perioadă în care toată lumea pleacă rând pe rând în concediu, majoritatea la mare. În funcţie de buget, unii rămân în ţară, alţii pleacă peste hotare, cert este că traficul în zonele de graniţă ale României este mult mai ridicat decât în restul anului.

Indiferent că staţionaţi sau sunteţi doar în trecere, aveţi mare grijă la roamingul involuntar în zonele de graniţă. Trebuie să ştiţi că există riscul de a utiliza involuntar serviciul de roaming internațional, dacă aţi activat acest serviciu, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a rețelei. În aceste situații, echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care vă aflaţi.

Principalul risc asociat cu roamingul involuntar constă în faptul că acesta generează costuri suplimentare, utilizatorii putând fi taxați cu tarife de roaming internațional pentru apeluri, mesaje și date mobile, chiar dacă nu au trecut efectiv granița.

În general aceste costuri nu există la graniţele cu ţările membre UE, aici se aplică principiul „Roam like at home” şi puteţi utiliza resursele naționale de voce, SMS și date (de obicei fiecare abonament / opţiune are nişte limite, ar trebui să le cunoaşteţi). Problemele mari apar la graniţa cu Republica Moldova, Serbia şi Ucraina, zone unde în cazul unui fenomen de roaming involuntar, veţi putea plăti costuri suplimentare destul de mari.

Pentru a evita costurile suplimentare asociate cu roamingul involuntar, utilizatorii ar trebui să:

  • să selecteze manual rețeaua de telefonie mobilă pentru a evita conectarea automată la o rețea străină.
  • să verifice setările de roaming ale telefonului și să dezactiveze roamingul de date în zonele de graniță.
  • să monitorizeze mesajele de bun venit primite de la operatorii străini care informează despre activarea roamingului.
  • să verifice tarifele de roaming aplicabile la operatorul lor de telefonie mobilă pentru a anticipa costurile posibile.

Mai multe detalii despre roamingul involuntar găsiţi şi pe ancom.ro.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange a testat în premieră în România tehnologia 5G mmWave (au fost obţinute viteze în download de până la 10 Gbps)

Orange ne informează că a reuşit să testeze în premieră în România tehnologia 5G mmWave, una care funcţionează în banda de frecvenţe de 26 GHz.

Orange anunţă că începând cu 17 decembrie 2025, Republica Moldova şi Ucraina vor intra în rândul ţărilor Roam like at Home (resurse mai multe, fără costuri suplimentare)

Uniunea Europeană a decis în vara acestui an că este timpul ca sistemul de tarifare european Rome like at Home să primească în rândul său două noi ţări europene începând cu data de 1 ianuarie 2026: Republica Moldova şi Ucraina.

NAS Synology DiskStation DS225+ – prezentare

A trecut ceva timp de când nu am mai luat contact cu un NAS de la Synology, dar iată că acum vă pot prezenta pe scurt unul dintre cele mai recente modele ale companiei taiwaneze. Este vorba despre un NAS din zona consumer, dar care ar putea face față și nevoilor unei afaceri mici și…