O companie americană vrea să revoluţioneze piaţa de televizoare şi pregăteşte lansarea televizorului gratuit

/
/
5 mai 23
/

Compania americană Teevee Corporation vrea să revoluţioneze piaţa de televizoare şi promite cel mai important lucru care se va întâmpla televizoarelor de la apariţia modelelor cu ecran color.

Există deja o pagină web tip teaser, freetelly.com, una care confirmă informaţiile existente pe surse. Se pare că Teevee Corporation pregăteşte primul său televizor, unul ce se va numi Telly. Unicitatea acestuia va fi aceea că nu va costa nimic, va fi oferit în mod gratuit.

Sigur că există şi o explicaţie, televizorul va veni cu două ecrane: unul standard şi unul secundar de dimensiunea unui smartphone ce va afişa aproape în întregime doar reclame. În puţinul timp în care nu vor exista reclame, ecranul secundar va putea afişa informaţii despre vreme, titluri de ştiri sau rezultate din diferite sporturi.

Telly nu va fi un televizor inteligent, însă va putea fi livrat cu dispozitive de streaming externe precum cele de la Roku sau Amazon (probabil şi de aici se vor scoate ceva bănuţi de către producător).

Logica acestui televizor este simplă: producătorul ţi-l dă gratuit, iar veniturile apar ulterior prin oferirea excesivă de reclame. Mă gândesc că vor implementa şi un fel de sistem ce va limita funcţiile televizorului dacă vei încerca să acoperi cu ceva ecranul secundar astfel încât să eviţi reclamele.

Sunt multe necunoscute în acest caz, cert este că Teevee Corporation va încerca ceva nou, ceva ce poate ajunge fie un mare eşec, fie un concept ce ar putea schimba tot ce ştim despre vânzarea de televizoare.

Sursa: theverge.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TCL a adus artileria grea la IFA Berlin 2026: Televizoare Mini LED de până la 10.000 de nits și soundbar-uri cu sunet Bang & Olufsen

Dacă ești pasionat de ecrane imense și luminozitate care să-ți aducă soarele în sufragerie, avem noutăți proaspete de la IFA Berlin 2026. Cei de la TCL au venit pregătiți să impresioneze cu noile lor televizoare Mini LED și soluții audio de top.

TCL acuză Samsung că vinde televizoare fake Mini LED şi acţionează în instanţă compania sud-coreeană

De cele mai multe ori rolurile sunt inversate în astfel de dispute, însă iată că am ajuns şi în etapa în care un producător chinez acuză şi chiar acţionează în instanţă un gigant precum Samsung având ca subiect principal cuvântul „fake”.

Smart TV TCL 65C7L – prezentare (Panou Premium SQD-MiniLED, sunet Bang & Olufsen, Google TV 14 și preț decent)

În ultimele zile am avut la dispoziție un smart TV TCL 65C7L despre care am putut descoperi multe, însă nu suficiente cât să pot redacta un review complet. Chiar și așa, consider că în prezentarea de față voi acoperi destul de mult, pot veni cu destule detalii cât să vă puteți face o impresie cât…