O echipă de cercetători de la Universitatea Lehigh din SUA a creat panourile fotovoltaice cu un randament de până la 190%

/
/
14 apr. 24
/

Deşi a tot fost îmbunătăţit în ultimii ani, randamentul panourilor fotovoltaice mai poate suferi ajustări, iar o echipă de cercetători de la Universitatea Lehigh din SUA susţine că a realizat ceva de neimaginat la prima vedere: crearea unor panouri fotovoltaice cu un randament de 190%.

Dar ce înseamnă acest randament al unui panou fotovoltaic ?

Teoria este simplă şi spune că acest randament este calculat ca procentul luminii solare care ajunge pe suprafaţa unui panou solar, ce poate fi transformat în electricitate, din totalul luminii. Panourile din ziua de azi pot converti doar o parte din lumina captată în electricitate, cele mai performante ajungând la un randament de aproximativ 23%.

Şi atunci cum putem vorbi de o eficienţă de 190% ?

Cercetătorii de la Universitatea Lehigh din SUA susţin că au reuşit să îmbunătăţească radical nu doar cantitatea de lumina transformată în electricitate, ci au reuşit ca noile panouri să capteze inclusiv căldura emisă de această lumină. Practic, cele două surse (lumina şi căldura) puse în cateva straturi pot ajunge la un randament de până la 190%.

Sună bine, nu ? Şi totuşi, această invenţie nu va ajunge prea curând sub o formă de comercială. De ce ? Pentru că cercetătorii au folosit în realizarea panourilor cupru zerovalent, germaniu, staniu şi foarte mult aur. O parte dintre aceste materiale sunt extrem de rare pe planeta noastră, în timp ce altele sunt foarte scumpe. Teoretic, dacă aceste panouri fotovoltaice revoluţionare ar ajunge să fie disponibile la vânzare, ar fi extrem de scumpe, extrem de greu de fabricat şi extrem de limitate în volum.

Cercetătorii sunt conştienţi de acest aspect şi au transmis că vor lucra în continuare pentru a înlocui aceste materiale cu altele mai ieftine şi mai uşor de procurat, însă foarte probabil rezultatele nu vor mai fi atât de revoluţionare precum cele evidenţiate în lucrarea ştiinţifică.

Sursa: piataauto.md
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.