„Ofertele” LIDL de Black Friday 2024 sunt mediocre, soluții mai bune pentru orice produs listat în catalog

/
/
7 nov. 24
/

În catalogul LIDL ce este activ în această săptămână au listat și mai multe produse sub titlul – Black Friday 2024. Am analizat fiecare ofertă în parte și am descoperit că sunt soluții mai bune.

1. Televizor Sharp

🔺Mi se pare că nu ai de ce să aloci 999 lei pentru acest smart TV

La 999 lei primești un televizor cu diagonala de 101 cm și rezoluție Full HD / 1920 x  1080 pixeli. Rulează Android TV.

Nu ai cum în 2024 să zici că asta-i o ofertă de Black Friday. În 999 lei primești un televizor pe diagonală mai mare și cu rezoluție 4K. Nu vă luați după brand, cel mai probabil, Sharp-ul de mai este este fabricat de către Vestel, companie din Turcia. Nu este un Sharp, made in Japan etc.

Am găsit trei soluții mai bune și țineți cont că sunt dinainte de BF-ul de la eMAG, când prețurile vor fi cu câteva sute de lei mai mici:

a. Televizor TCL cu diagonala de 108 cm, rezoluție 4K și Google TV;

b. Televizor LED Diamant by Horizon cu diagonala de 109 cm, rezoluție 4K. Are nota 4.65 din 17 review-uri;

c. Televizor LED Horizon cu diagonala de 139 cm, rezoluție 4K. Aici este mult mai mult feedback acumulat din partea clienților – 4.37 din 421 de review-uri. Garanția este de 5 ani. Mă aștept de BF să fie listat sub pragul a 1000 lei.

2. Robot de aspirare Silvecrest cu funcție de spălare

🔺Aspiratorul robot nu are un preț neapărat rău, dar cu câțiva zeci de lei mai puțin descoperi un produs mult mai capabil

Singurul punct PRO pe care l-aș nota la aspiratorul robot vândut de către LIDL ar fi garanția de 3 ani, bonul poate fi înregistat în aplicația LIDL+.

În rest, robotul de aspirare Xiaomi E5 este cu 50 lei mai ieftin, are nota 4.56 din 54 de review-uri și îl surclasează la toate capitolele. Autonomia ajunge la 110 minute, capacitatea rezervorului de praf este de 400 ml, iar aplicația Mi Home permite înrolarea în Alexa și Google Assistant. Are și funcție de mop etc.

Plus că încă nu a început BF, mă aștept ca Xiaomi să-l aducă pe E5 la un preț și mai bun. Este uimitor să vezi câtă tehnologie primești în jurul a 400 lei.

3. Aspirator Philips fără sac

🔺Nu sunt prea multe detalii pentru aspiratorul fără sac de la Philips

Aspiratorul fără sac este listat cu o putere de 850W. Am listat câteva alternative mai bune:

a. Aspirator fără sac Samsung, putere de 850W. Are aceeași putere, dar cu feedback acumulat de aproape 1000 de clienți – 4.45 din 951 de review-uri. Este și cu 50 lei mai ieftin;

b. Aspirator fără sac Rowenta, putere de 750W. Raza de operare este de 8.8 metri, recipientul de praf are capacitatea de 1.5 litri etc. Are nota 4.49 din 2411 review-uri și este cu 100 lei mai ieftin față de Philips-ul de la LIDL;

c. Aspirator fără sac Heinner, putere de 750W. Are nota 4.33 din 740 de review-uri.

4. Bormașină Parkside cu acumulator și încărcător

🔺Aici ar putea fi o ofertă bună

La 299 lei au inclus și acumulatorul + încărcătorul, nu mai trebuiesc achiziționate separat. Parkside este un brand low-cost al Einhell și au vânzări mari la nivel european.

Mi se pare că joacă în aceeași ligă și bormașina Steinhaus cu acumulator de 18V și încărcător. Are o sumedenie de accesorii și a strâns nota 4.58 din 354 de review-uri.

Sfatul meu este să analizați mai bine, iar la ce oferte scoate LIDL în față să spuneți pas. Găsiți produse mai bune în oferta eMAG sau la alte magazine specializate. Și asta fără a avea încă eticheta de Black Friday.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.

5 gadgets de la LIDL (9 – 15.11.26)

Catalogul LIDL ce a devenit activ de dimineață este centrat în categoria non-food pe ofertele dedicate Crăciunului (instalații LED, figurine, jucării), dar și pe partea de ce îți trebuie când mergi în vacanța de iarnă (haine etc).

TOP 25: Oferte eMAG din 7.11.26 (Xiaomi 17 Ultra la cel mai bun preț de până acum, televizor TCL SQD-MiniLED cu diagonala de 139 cm și rată de refresh la 144Hz, mouse de gaming Logitech cu 44000 DPI etc)

Am făcut o listă cu 25 de produse ce consider că au un preț bun în acest moment. Veți descoperi de la o baterie externă Anker și până la un monitor de gaming cu rată de refresh la 300Hz.