Ofertele zilei: smartphone cu display HD şi 4G la 249 lei sau smartphone cu 3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare la 499 lei fără TVA

/
/
3 mai 17
/

A trecut ceva timp de când nu am mai postat nimic la rubrica “Oferta zilei”, iar astăzi vin în atenţia voastră cu două oferte destul de interesante. Vorbim de două smartphone-uri, unul entry-level, Homtom HT16 Pro şi celălalt mid-range, Cubot Cheetahphone. Ambele au cel mai mic preţ posibil.

Homtom HT16 Pro este echipat cu un ecran de 5 inci cu rezoluţie HD, procesor quad-core MediaTek MTK6737 de generaţie mai nouă, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli (prin interpolare), conectivitate 4G, baterie de 3000 mAh cu încărcare rapidă şi Android 6.0 Marshmallow.

Preţul acestui smartphone este de 60 dolari (aproximativ 249 lei) fără TVA după aplicarea codului MHT16. Oferta este valabilă pe gearbest.com şi poate fi accesată prin acest link de achiziţie.

Cel de-al doilea device este Cubot Cheetahphone, unul mult superior celui prezentat anterior. Acesta dispune de o construcţie metalică, display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core MediaTek MTK6753, 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli, scanner de amprentă, baterie de 3050 mAh cu încărcare rapidă şi Android 6.0 Marshmallow.

Cubot Cheetahphone costă doar 120 dolari (aproximativ 499 lei) fără TVA după aplicarea codului GCUBOT. Preţul este disponibil pe gearbest.com.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se lansează Honor Magic9, Honor Magic9 Pro Max și Honor Magic9 Super în România?

HONOR și-a actualizat oferta de telefoane mobile premium prin adiția a trei modele: Honor Magic9, Honor Magic9 Pro Max și Honor Magic9 Super. Au debutat în China, iar lansarea pe bătrânul continent mai are de așteptat.

Prețurile din Europa pentru OPPO Find X10 și OPPO Find X10 Pro Max – creșteri de până la 60% față de generația anterioară (telefonul cu “600 Megapixeli ” – 3 x 200 Megapixeli pe wide, tele și ultrawide)

Prețurile crescute la memoria RAM și stocare sunt cumva reflectate în prețurile smartphone-urilor, iar un exemplu sugestiv avem de la OPPO. Pe site-urile tech internaționale au apărut detalii legate de costurile ce urmează a fi descoperite în shop-urile de specialitate.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun.