OnePlus 13 ar putea fi primul smartphone cu procesorul flagship Qualcomm Snapdragon 8 Elite la bord

/
/
8 oct. 24
/

Ştim deja că OnePlus 13 va fi lansat oficial luna aceasta, însă mai nou un teaser oficial postat de Qualcomm pentru viitorul procesor flagship Qualcomm Snapdragon 8 Elite ne prezintă un telefon care după forma camerei foto pare a fi nimeni altul decât OnePlus 13.

Să fie oare OnePlus 13 primul smartphone cu Qualcomm Snapdragon 8 Elite la bord? Şansele sunt foarte mari, deşi în ultimul timp Xiaomi a avut această „onoare”. Lupta se va da probabil între OnePlus 13 şi seria Xiaomi 15. Rămâne de văzut cine va câştiga.

În altă ordine de idei, tot pentru OnePlus 13 am aflat recent că va beneficia de încărcare wireless magnetică (în stilul Apple MagSafe). Practic şi OnePlus 13 va beneficia de acele huse cu ataşare magnetică.

Viitorul flagship OnePlus se anunţă foarte interesant la nivel hardware:

  • display OLED LTPO de 6.82 inci cu rezoluţie de 3168 x 1440 pixeli, rată de refresh la 120Hz, Dolby Vision, HDR10+;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Elite realizat pe 3nm;
  • până la 24 GB RAM LPDDR5X şi până la 1 TB stocare UFS 4.0;
  • cameră foto triplă cu 3 x 50 Megapixeli (wide Sony LYT-808, ultra-wide şi priscop telephoto cu zoom optic 3X);
  • baterie de 6000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 100W şi încărcare wireless la 50W;
  • scanner de amprente ultrasonic;
  • certificare IP68 / IP69 ce atestă rezistenţa la apă şi praf.

Chiar dacă OnePlus 13 va fi lansat luna aceasta, în România nu îl vom vedea mai devreme de 2025.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Se gândeşte Oppo să renunţe la tot ce înseamnă brandul OnePlus?

Se pare că Oppo trece printr-o schimbare radicală de strategie, iar cele mai afectate par a fi brandurile Realme şi OnePlus.

Autorităţile din Taiwan au emis un mandat oficial de arestare pe numele CEO-ului OnePlus, Pete Lau

O informaţie extrem de interesantă vine din Taiwan, acolo unde autorităţile au emis un mandat oficial de arestare pe numele CEO-ului OnePlus, Pete Lau.

OnePlus are în lucru un smartphone cunoscut intern drept OnePlus Volkswagen (avem şi explicaţia pentru această decizie)

În urmă cu câteva zile vă spuneam că OnePlus a lansat o nouă serie de smartphone-uri, una gândită pentru gaming şi autonomii peste medie. Aceasta se numeşte OnePlus Turbo, iar primul smartphone din gamă va purta fix acelaşi nume.