OnePlus 16 – primele specificaţii pentru viitorul flagship de toamnă şi o imagine tip concept

Smartphones
/
/
1 feb. 26
/

Flagship-ul OnePlus 15 a ajuns pe canal oficial în România încă din noiembrie 2025, acesta fiind la acel moment primul smartphone din ţara noastră cu Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5 la bord.

Urmaşul acestui model va fi OnePlus 16, acesta urmând a fi lansat oficial undeva în toamna acestui an (dacă ne uităm pe istoric, evenimentul de prezentare ar trebui să aibă loc undeva în a doua parte a lunii octombrie).

Chiar dacă mai sunt luni bune până atunci, iată că în mediul online au apărut deja primele specificaţii hardware ale device-ului:

  • ecran BOE X5 OLED cu rezoluţie de 1.5K şi rată de refresh de până la 240Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 6;
  • memorie LPDDR6 RAM şi stocare UFS 4.1;
  • cameră foto triplă cu senzor wide Samsung ISOCELL HP5 de 200 Megapixeli;
  • baterie de 9000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 120W şi wireless la 50W;
  • scanner de amprente Ultrasonic 2.0.

Rămâne de văzut dacă toate aceste specificaţii se vor confirma, însă la prima vedere par a avea sens. Adică vorbim de upgrade-uri standard, unele necesare în cadrul unui flagship destul de apreciat la nivel global.

La final avem şi un concept de OnePlus 16, unul ce trebuie tratat la rândul său tot ca pe un zvon:

Categorii: OnePlus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OnePlus continuă să bată în retragere, iar mai nou aflăm că ar putea renunţa complet la smartphone-urile compacte

După decizia extrem de controversată de a-și restânge prezența internațională și de a se retrage din piețe cheie din Europa și America de Nord, semnalele din industrie arată că procesul de simplificare extremă a portofoliului continuă. De această dată, la nivel de format și varietate de produse.

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.

Dacă ai un smartphone OnePlus, află dacă eşti eligibil pentru actualizarea la ColorOS 17 (dacă nu ştiai, interfaţa OxygenOS va fi retrasă)

Săptămâna trecută am aflat oficial că OnePlus iese din Europa, deci şi din România. Cu toate acestea, toate device-urile existente deja în piaţă vor primi suport software adecvat, cât şi asistenţă pe toată perioadă legală de garanţie.