OnePlus 5 ajunge în AnTuTu şi obţine cel mai bun punctaj din lumea Android

/
/
16 mai 17
/

Estimez că luna viitoare vom avea lansarea oficială a flagship killer-ului OnePlus 5, însă până la acel moment vom cunoaşte cam tot ce trebuie despre el. De curând acesta a apărut în cunoscutul test de benchmark AnTuTu, iar punctajul obţinut este cel mai bun de pe un terminal Android.

OnePlus 5 a reuşit să ajungă până la peste 176.000 puncte, depăşind astfel telefoane precum Samsung Galaxy S8 şi Xiaomi Mi 6. Deşi nu pare un rezultat mincinos, această informaţie trebuie tratată cu o doză de scepticism, mai ales că în trecut compania OnePlus a fost prinsă fraudând mai multe rezultate ale unor teste de benchmark.

În acest test apar şi câteva dintre specificaţiile lui OnePlus 5, iar acestea nu sunt cu mult diferite de cele existente la ora actuală pe OnePlus 3T:

  • Ecran de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD;
  • Procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu Adreno 540 GPU;
  • 6 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare;
  • Cameră foto de 16 megapixeli + cameră frontală de 16 megapixeli (alte zvonuri susţin că vom avea pe spate o cameră foto duală);
  • Android 7.1.1 Nougat.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Antutu, OnePlus, OnePlus 5
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OPPO Find X10 Pro Max și OPPO Find X10 în oferta Orange cu plata în rate

OPPO Find X10 Pro Max și OPPO Find X10 au ajuns în oferta Orange, iar toate detaliile le descoperiți în rândurile următoare.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).