OnePlus 6 – magazin online românesc, shop chinezesc sau site oficial?

/
/
13 iul. 18
/

OnePlus 6 este cu siguranţă unul dintre cele mai reuşite flagship-uri ale momentului. Într-un blind test realizat de colegul meu Emil, smartphone-ul celor de la OnePlus a fost cel mai apreciat de către cititorii noştri în ceea ce priveşte calitatea fotografiilor. OnePlus 6 a obţinut un total de 35.5% din voturi, câştigând astfel puţin mai mult respect pe partea foto.

Este clar că acest telefon este o variantă mai ieftină a flagship-urilor actuale, iar preţurile devin chiar atrăgătoare. Iată care sunt alternativele pentru varianta cu 6 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare:

  • Site-ul oficial oneplus.com 519 euro (aproximativ 2416 lei). Transportul este gratuit, iar cu acest voucher de 20 dolari puteţi achiziţiona şi accesoriile mult dorite;
  • Magazin online românesc evomag.ro – 2699 lei. În acest preţ aveţi transport gratuit şi o cartelă Orange cu 6 euro credit;
  • Shop chinezesc gearbest.com509.05 dolari (aproximativ 2031 lei). Preţul este valabil după aplicarea codului IT$MPOP64 şi prin metoda de transport Eu Express ce vă livrează produsul cu DPD fără a mai plăti TVA sau taxe vamale.

Observaţi că cel mai avantajos preţ este la retailerul chinez, însă în acest caz rămâne problema garanţiei. Merită diferenţa de aproximativ 400 lei sau mergeţi la sigur cu site-ul oficial ? Din păcate magazinele online româneşti nu prea par a fi încă o soluţie viabilă.

Specificaţii oficiale OnePlus 6:

  • display Optic AMOLED de 6.28 inch cu rezoluție 2280 x 1080 pixeli, aspect 19:9, 402 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, raport display / corp de 83.8%;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 845 de tip octa-core cu 4 x Kryo 385 Gold la 2.8 GHz și 4 x Kryo 385 Silver la 1.7 GHz, Adreno 630 GPU, 6 GB RAM și 64 spațiu de stocare;
  • Android 8.1 Oreo cu Oxygen OS;
  • 4G cu viteze de până la 1024 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, USB type-C, NFC, cititor de amprentă;
  • 16 Megapixeli cu f/1.7, gyro-EIS + OIS, dimensiune a pixelului de 1.22 microni + 20 Megapixeli cu f/1.7 și dimensiune a pixelului de 1 micron, detecție de fază, dual-LED flash, filmează la 2160p cu 30 sau 60 fps, la 1080p cu 30 / 60 / 240 fps, la 720p cu 480 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0, gyro-EIS, dimensiune a pixelului de 1 micron și înregistrează la 108op;
  • baterie de 3300 mAh, 177 gr. și dimensiuni de 155.7 x 75.4 x 7.8 mm grosime.
Cuvinte cheie: OnePlus, OnePlus 6
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Am făcut prima plată cu ceasul HUAWEI! Iată cum poți înrola cardurile tale și plăti în mod contactless cu dispozitivele purtabile HUAWEI

Ei bine, da! HUAWEI lansează în sfârșit plata fără contact cu o serie dintre dispozitivele sale purtabile. Este vorba, deocamdată, despre smartwatch-urile din gamele WATCH Ultimate 2, WATCH 5, WATCH GT 6, WATCH GT 5 și WATCH FIT 4. Atenție, se încadrează și versiunile Pro ale seriilor GT 5, GT 6 și FIT 4. Plățile…

Când va dispărea entitatea juridică Telekom Romania Mobile Communications SA şi cu ea tot ce mai înseamnă operatorul magenta în ţara noastră?

Pe 1 octombrie 2025 Vodafone România anunţa oficial finalizarea achiziţiei Telekom România, operatorul roşu preluând majoritatea angajaților, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică.

După Orange şi Vodafone lansează oferta la portare cu totul nelimitat la doar 3 euro / lună (include şi 3 luni gratuite de HBO Max fără publicitate)

La finalul lunii trecute cei de la Orange şi-au schimbat întreg portofoliul de abonamente pe telefonie mobilă şi au implementat noua grilă de primăvară.