OnePlus 6T în versiunea Thunder Purple (mov) disponibil şi pentru România

/
/
15 nov. 18
/

În urmă cu câteva zile OnePlus anunţa versiunea de OnePlus 6T pe un gradient de negru-mov denumită Thunder Purple. Dacă iniţial se credea că aceasta va fi comercializată exclusiv în China, iată că producătorul o aduce şi pe site-ul oficial european, deci va fi disponibilă la comandă şi pentru România.

OnePlus 6T Thunder Purple va putea fi achiziţionat doar în formatul 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare, însă preţul de achiziţie va fi tot de 579 euro, adică aproximativ 2700 lei, precum versiunile standard Mirror Black şi Midnight Black.

Cei interesaţi vor putea cumpăra OnePlus 6T pe mov începând cu ora 11:00, ora României. Dacă veţi utiliza acest link de referral puteţi beneficia de o reducere de 20 euro la achiziția unui accesoriu alături de smartphone (se pot cumpăra de exemplu noile căşti OnePlus Type-C Bullets ce costă 19.95 euro).

Specificaţii complete pentru OnePlus 6T Thunder Purple:

  • display Optic AMOLED de 6.41 inch cu rezoluție 2280 x 1080 pixeli, aspect 19.5:9, protejat cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass 6;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 845 de tip octa-core cu 4 x Kryo 385 Gold la 2.8 GHz și 4 x Kryo 385 Silver la 1.7 GHz, Adreno 630 GPU, 8 GB RAM LPDDR4X și 128 spațiu de stocare;
  • Android 9.0 Pie cu interfaţa Oxygen OS;
  • 4G cu viteze de până la 1024 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, USB Type-C, NFC, cititor de amprentă integrat în display, deblocare facială;
  • 16 Megapixeli cu senzor Sony IMX519, f/1.7, gyro-EIS + OIS, dimensiune a pixelului de 1.22 microni + 20 Megapixeli cu senzor Sony IMX376K, f/1.7 și dimensiune a pixelului de 1 micron, detecție de fază, dual-LED flash, filmează la 2160p cu 30 sau 60 fps, la 1080p cu 30 / 60 / 240 fps, la 720p cu 480 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu senzor Sony IMX371, f/2.0, gyro-EIS, dimensiune a pixelului de 1 micron și înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 3700 mAh cu încărcare rapidă, 185 gr greutate şi dimensiuni de 157.5 x 74.8 x 8.2 mm grosime.

 

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce smartphone şi-ar cumpăra azi, dacă ar avea un buget de 2500 lei (ambele au ales exemplare de la acelaşi producător)

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.