OnePlus 8 şi 8 Pro – imagini detaliate înainte de lansarea oficială din 14 aprilie

/
/
1 apr. 20
/

Seria OnePlus 8 va fi lansată oficial pe 14 aprilie, iar alături de aceasta ar putea fi anunţate şi noile căşti OnePlus Bullets Wireless Z. S-ar putea ca noua serie de telefoane OnePlus să fie formată în primă fază doar din două modele (OnePlus 8 şi 8 Pro), varianta mai ieftină, OnePlus 8 Lite sau mai nou OnePlus Z, urmând a fi prezentată ceva mai târziu.

OnePlus 8 ar urma să fie echipat cu display AMOLED de 6.55 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 90Hz, procesor Qualcomm Snapdragon 865 de tip octa-core, până la 12 GB RAM, până la 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto triplă (48 Megapixeli + 16 Megapixeli ultra-wide + 2 Megapixeli macro), cameră frontală de 16 Megapixeli şi o baterie de 4300 mAh cu încărcare rapidă la 30W.

OnePlus 8 va beneficia de noi variante de culoare (gradient mov-portocaliu, verde şi negru) şi va arăta astfel:

OnePlus 8 Pro la rândul său va veni cu display AMOLED de 6.78 inci cu rezoluţie QuadHD+ şi rată de refresh de 120Hz, procesor Qualcomm Snapdragon 865 de tip octa-core, până la 12 GB RAM, până la 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto cvadruplă (48 Megapixeli + 48 Megapixeli ultrawide + 8 Megapixeli telephoto + 5 Megapixeli), cameră frontală de 16 Megapixeli şi o baterie de 4510 mAh cu încărcare rapidă la 30 şi wireless la 30W.

OnePlus 8 Pro va fi lansat pe albastru, verde şi negru şi va arăta astfel:

Mai ştim în acest moment că ambele modele vor veni cu conectivitate 5G şi că preţul maximal nu va depăşi 1000 de dolari (asta nu înseamnă că în Europa nu poate depăşi 1000 de euro).

Toate detaliile despre seria OnePlus le vom găsi pe 14 aprilie pe oneplus.com.

Sursa: winfuture.de
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.