OnePlus a înregistrat mărcile Two Plus, Six Plus şi Eight Plus

/
/
1 feb. 22
/

De când au fost primiţi în familia Oppo, cei de la OnePlus a schimbat radical strategia, în prezent aceasta fiind destul de imprevizibilă. Chiar dacă obiectivul principal este acela de a creşte cota de piaţă la nivel global, încă nu este foarte clar cum se vrea a se obţine acest lucru.

Zvonacul Mukul Sharma, acelaşi care în urmă cu câteva zile ne spunea că interfeţele OygenOS şi ColorOS vor fuziona şi vor deveni H₂OOS, a revenit cu o nouă informaţie interesantă din tabăra OnePlus. Compania chineză a înregistrat mărcile Two Plus, Six Plus şi Eight Plus şi sunt foarte curios dacă acestea vor însemna ceva sau sunt simple plase de siguranţă la nivel de brand.

Mă gândesc că într-un viitor nu foarte îndepărtat OnePlus şi-ar putea crea unul sau mai multe branduri secundare, în stilul Realme la Oppo sau Redmi la Xiaomi, iar pentru acestea ar folosi trademark-urile de mai sus. Am putea avea de exemplu brandul TwoPlus pentru smartphone-uri ieftine, SixPlus pentru device-uri rugged şi EightPlus pentru telefoane de gaming.

Nu ştim încă dacă OnePlus va folosi în vreun fel aceste denumiri, cum nu cunoaştem nici strategia pe termen scurt a companiei chineze.

Categorii: OnePlus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacă ai un smartphone OnePlus, află dacă eşti eligibil pentru actualizarea la ColorOS 17 (dacă nu ştiai, interfaţa OxygenOS va fi retrasă)

Săptămâna trecută am aflat oficial că OnePlus iese din Europa, deci şi din România. Cu toate acestea, toate device-urile existente deja în piaţă vor primi suport software adecvat, cât şi asistenţă pe toată perioadă legală de garanţie.

Surse sigure din piaţă afirmă că OnePlus va anunţa săptămâna aceasta ieşirea oficială de pe piaţa europeană (deci şi din România)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră şi iată că am avut dreptate.

În timp ce îşi pregăteşte ieşirea europeană, OnePlus pare a trata la mişto clienţii care apelează la garanţie (utilizatorii se plâng pe Reddit)

Într-un articol de săptămâna trecută vă spuneam că OnePlus îşi pregăteşte ieşirea oficială de pe piaţa din România. Ce am spus în acel articol se aplică mai multor ţări europene, strategia fiind similară pentru toată piaţa.