OnePlus a prezentat un smartphone nou. Se numește OnePlus Ace Pro și nu se știe dacă va ieși din China și pe bătrânul continent, spre exemplu.

Haideți să-i descoperim specificațiile detaliate:

Smartphone

Date tehnice
OnePlus Ace 3 Pro
Data de lansare27 iunie 2024
Structură și designcertificare IP65 în ce privește contactul cu apa și praful
EcranLTPO AMOLED de 6.78 inci cu rată de refresh la 120Hz, luminozitate în peak de 4500 nits, rezoluție de 2780 x 1264 pixeli, 450 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus 2
ProcesorQualcomm Snapdragon 8 Gen3 dezvoltat pe 4nm, octa-core cu 1 x Cortex-X4 la 3.3 GHz, 3 x Cortex-A720 la 3.2 GHz, 2 x Cortex-A720 la 3.0 GHz și 2 x Cortex-A520 la 2.3 GHz
Memorie12 GB / 16 GB / 24 GB RAM, 256 GB / 512 GB / 1 TB stocare de tip UFS 4.0
GPUAdreno 750
Sistem de operareColorOS 14 dezvoltat pe Android 14
Conectivitatedual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6/7, dual-band, bluetooth 5.4, NFC, difuzoare stereo, USB Type-C 2.0, localizare dual-band pe GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS, cititor de amprentă optic integrat în display
Cameră foto și videowide de 50 Megapixeli cu f/1.8, OIS + PDAF;

ultrawide de 8 Megapixeli cu f/2.2 și unghi de 112 grade;

macro de 2 Megapixeli cu f/2.4

dual-LED flash;

Filmează 4K cu 60 fps.
Cameră de selfie-uri16 Megapixeli cu f/2.4 ce înregistrează la 108op cu 30 fps
Baterie6100 mAh cu încărcare pe fir la 100W și de la 1- 100% are nevoie de 36 minute
Greutate207 gr. / 212 gr. / 225 gr.
Dimensiuni163.3 x 75.3 x 8.7 / 8.9 / 9 mm

Sosește în mai multe variante de culoare: Porcelain White, Green Field, Titanium Silver. Sunt și diferențe la greutate și grosime în funcție de varianta de culoare & materialele folosite.

Despre tehnologia din spatele bateriei denumită Glacier am scris într-un articol dedicat. Mă uitam pe specificații și nu înțeleg ce și-a mai făcut loc un senzor macro de 2 Megapixeli, când rezultate mai bune sunt obținute și cu senzorul wide (dacă ajunge a fi tunat bine pe partea de software, autofocus etc). Mi se pare o reminiscență a telefoanelor din segmentele entry sau mid-range.

🔺Camera spate are o poziționare ușor ciudată, dar nu-i ceva nou pentru OnePlus

Mi se pare cumva spectaculos să ai un smartphone cu baterie de 6100 mAh și în talie să se situeze sub pragul a 9 mm. Camera de vapori ce are rolul de a menține temperaturile sub control a primit un upgrade semnificativ față de generația precedentă denumită OnePlus Ace 2 Pro. Suprafața sa este de 9216mm², iar răcirea ar fi cu 36% mai bună (doar OnePlus știe în ce context au obținut aceste rezultate).

Prețurile în China sunt: 

OnePlus Ace 3 Pro cu 12 GB RAM și 256 GB stocare – aprox. 440 dolari;

OnePlus Ace 3 Pro  cu 16 GB RAM și 256 GB stocare – aprox. 481 dolari;

OnePlus Ace 3 Pro cu 16 GB RAM și 512 GB stocare – aprox. 522 dolari;

OnePlus Ace 3 Pro cu 24 GB și 1 TB stocare – aprox. 605 dolari.

Unul dintre punctele PRO mi se pare a fi raportul preț / specificații. Acum nu știu ce taxe mai sunt adăugate prin China etc. Nu am idee dacă prețurile de mai sus au și taxele locale incluse.

Sursa: GSMarena.com

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.