Smartphone

Dacă unii producători nu ştiu ce să mai facă să minimizeze informaţiile apărute pe surse în presa de specialitate, alţii oferă totul pe tavă, ba chiar nu au nimic de comentat atunci când apar clipuri tip hands-on sau unboxing cu zile înainte de lansarea oficială a unui produs.

În acest caz este şi OnePlus, companie care are mai tot timpul produsele detaliate cu săptămâni înainte de prezentarea oficială. Cel mai nou exemplu în susţinerea acestei afirmaţii este smartphone-ul OnePlus Nord 3 5G. Cele mai importante specificaţii ale sale le ştim de prin februarie, iar mai nou avem parte şi de un video tip unboxing cu foarte multe informaţii, chiar dacă lansarea va avea loc cândva în iulie (probabil în prima parte).

Acest clip nu face decât să confirme ceea ce ştiam deja despre OnePlus Nord 3 5G, telefon care pare a fi un mid-range destul de corect. Ştim şi preţurile ce vor fi practicate în Europa:

  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 449 euro;
  • 16 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 549 euro.

Cât despre hardware, ei bine, este detaliat la virgulă:

  • ecran AMOLED de 6.74 inci cu rezoluţie 2772 x 1240 pixeli, rată de refresh variabilă de până la 120Hz, touch sampling rate de până la 240Hz, 10-bit, 100% DCI-P3, luminozitate de până la 1450 nits, pretecţie cu sticlă Asahi Glass;
  • procesor octa-core MediaTek Dimensity 9000 realizat pe 4nm, Mali-G710 MC10 GPU, 8 / 16 GB RAM LPDDR5X, 128 / 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1 spațiu intern de stocare, fără slot dedicat card microSD;
  • Android 13 cu interfaţa ColorOS 13;
  • 5G SA / NSA, 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Bluetooth 5.3, NFC, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, USB Type-C, scanner de amprente integrat în display, difuzoare stereo, Dolby Atmos, port infraroşu;
  • cameră principală de 50 Megapixeli cu f/1.7, EIS, OIS + senzor de 8 Megapixeli ultra-wide la 120 grade cu f/2.2 + senzor de 2 Megapixeli macro, f/2.4, filmare 4K la 30 fps;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli, f/2.4;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 80W (de la 0 la 100% în 32 de minute), 191.5 gr. greutate şi dimensiuni: 162.6 × 75.1 × 8.15 mm.