Desktop & Mobile - 1200x150

OnePlus Nord 4 – display AMOLED cu rată de refresh variabilă de până la 120Hz, baterie de 5500 mAh, 6 ani suport software şi preţ special de lansare

16/07/2024

Desktop & Mobile - 850x100

După o bună perioadă de teasere şi informaţii pe surse neoficiale, iată că a venit şi ziua cea mare pentru OnePlus, cea în care a lansat la nivel global mai multe device-uri. Cu siguranţă capul de afiş al acestui eveniment a fost smartphone-ul OnePlus Nord 4.

Noul device are o carcasă construită dintr-o singură bucată de aluminiu, cu menţiunea că zona de sus este acoperită de sticlă. OnePlus a integrat în această zonă şi antenele 5G compacte, unele cu peste 50% mai mici decât generaţia anterioară.

OnePlus Nord 4 este disponibil în trei culori, cunoscute sub numele de Nordtones – Obsidian Midnight prezintă un design clasic din metal periapt, Mercurial Silver are un design gravat cu laser 2D, realizat prin utilizarea a peste 28.000 de lovituri precise cu laser, iar Oasis Green, prezintă o schemă unică de culori în două tonuri vibrante, menită să atragă atenția.

Un alt segment în care OnePlus a investit resurse este cel al tehnologiei AI. Una dintre cele mai importante dotări este cea a software-ul Trinity Engine, care asigură performanța optimă zilnică a dispozitivului. Acesta analizează procesorul, memoria RAM și ROM-ul telefonului pentru a se asigura că funcționează la capacitate maximă. De asemenea, OnePlus Nord 4 dispune de instrumente AI pentru productivitate, precum AI Speak și AI Summary, care permit utilizatorilor să partajeze informații din diverse site-uri web și aplicații. AI Writer poate compune un mesaj lung pe baza unor solicitări scurte, permițându-le utilizatorilor să se întoarcă rapid la sarcinile importante. OnePlus Nord 4 include și funcția Rezumatul înregistrării AI, care transformă o oră de înregistrare a unei întâlniri într-un scurt rezumat scris în doar câteva secunde și oferă transcriere rapidă.

OnePlus Nord 4 folosește AI pentru a îmbunătăți şi rezultatele fotografice. Pe lângă instrumentele AI anunțate anterior, cum ar fi AI Eraser, care elimină persoanele și elementele nedorite din imagini, OnePlus Nord 4 include și noi instrumente precum AI Best Face, AI Clear Face și AI Smart Cutout 2.0. Unele instrumente AI vor fi disponibile prin update de soft OTA.

OnePlus a anunțat că OnePlus Nord 4 va primi patru actualizări majore pentru Android și șase ani de update-uri de securitate, cel mai lung pachet de suport oferit vreodată de OnePlus.

În cadrul evenimentului compania chineză a mai anunțat şi că OnePlus Nord 4 a obținut cel mai lung rating de fluență acordat vreodată unui telefon – 72 de luni de fluență, certificat de TUV SUD. Pentru a obține acest rating, OnePlus Nord 4 a fost supus unor teste riguroase pe o perioadă lungă. Aceste teste au implicat măsurarea precisă, folosind o cameră de mare viteză, a timpului necesar pentru deschiderea aplicațiilor și îndeplinirea unor sarcini de bază.

Smartphone

Date tehnice

OnePlus Nord 4
Date de lansare 16 iulie 2024
Construcție și certificare Aluminiu şi sticlă
Ecran Super Fluid AMOLED de 6.74 inci cu rezoluție 2772 x 1240 pixeli, 451 ppi, rată de refresh variabilă de până la 120Hz, luminozitate de până la 2150 nits în peak. 100% DCI-P3
Procesor Qualcomm Snapdragon 7+ Gen 3 realizat pe 4nm
Memorie 12 / 16 GB RAM LPDDR5X și 256 / 512 GB stocare de tip UFS 4.0
GPU Adreno 732
Sistem de operare Oxygen OS 14.1 dezvoltat pe Android 14, 4 ani pentru iterațiile Android și 6 ani de suport pentru patch-urile de securitate
Conectivitate dual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6, bluetooth 5.4, difuzoare stereo, NFC, USB Tupe-C 2.0, port infraroșu, localizare prin GPS, GLONASS, GALILEO, BDS și QZSS, cititor de amprentă optic integrat în display
Cameră foto și video wide de 50 Megapixeli cu senzor Sony LYT-600, f/1.8, OIS și PDAF multi-direcțional;

ultrawide de 8 Megapixeli cu senzor Sony IMX355 cu f/2.2, unghi de 112 grade;

LED flash

filmează 4K cu până la 60 fps

Cameră de selfie-uri 16 Megapixeli cu senzor Samsung S5K3P9, f/2.4,

filmează la 1080p cu 30 fps

Baterie 5500 mAh cu încărcare pe fir la 100W (de la 1 la 100% în doar 28 de minute)
Greutate 199.5 gr
Dimensiuni 162.6 x 75 x 7.99 mm

OnePlus Nord 4 va fi disponibil cu 16 GB RAM și 512 GB spațiu de stocare în Romania, în primă fază, în două culori: Obsidian Midnight și Oasis Green. Prețul recomandat de producător este 2.999,99 lei, iar telefonul este disponibil într-un pachet special de precomandă ce constă în telefon + căști true wireless OnePlus Buds 3 Pro + alte surprize în funcţie de comerciant (la eMAG primeşti voucher cadou de 250 lei, pe site-ul oppostore.ro primeşti încărcător la 100W cadou etc.).

Mobile2 - 300x250

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.

Mobile3 - 300x250