OnePlus Nord 6 – primele informaţii despre device

Smartphones
/
/
18 mart. 26
/

OnePlus Nord 5 este un smartphone lansat în vara anului trecut, acesta fiind disponibil în România chiar în primul val de după prezentarea oficială.

În prezent preţul telefonului este de undeva la 1815 lei în varianta cu 256 GB stocare şi de 2140 lei în versiunea cu 512 GB stocare. Îl găsiţi în oferta eMAG.

Se pare că OnePlus grăbeşte puţin lucrurile şi pregăteşte lansarea noului model OnePlus Nord 6. Amazon India a publicat deja un mesaj tip teaser, semn că prezentarea oficială a devenit o chestiune de ore.

Din păcate nu ştim foarte multe despre viitorul OnePlus Nord 6, puţinile informaţii sugerând lansarea a două versiuni: una cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare şi una cu 12 GB RAM şi 256 GB stocare. S-ar părea că din cauza crizei globale de componente, anul acesta nu vom mai avea opţiunea cu 512 GB stocare.

Se mai spune şi că OnePlus Nord 6 va fi mai scump cu până la 50 de dolari decât generaţia anterioară, astfel că în România, varianta de top, ar putea ajunge pe la 3000 lei. Neştiind încă specificaţiile, nu mă pot pronunţa dacă este mult sau puţin.

Nu ne rămâne decăt să aşteptăm, să vedem ce ne-a pregătit producătorul chinez pentru acest OnePlus Nord 6.

Sursa: x.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OnePlus Nord 6 – detalii oficiale pentru smartphone-ul mid-range cu baterie de 9000 mAh ce va ajunge şi în România

OnePlus a lansat oficial un nou smartphone mid-range, unul care continuă o serie de succes şi de la care se aşteaptă volume bune spre foarte bune, mai ales că producătorul chinez pare a intra într-un oarecare con de umbră din acest punct de vedere.

OnePlus 15T se anunţă un flagship compact cu autonomie mult peste medie (ecran de 6.32 inci şi baterie de 7500 mAh)

OnePlus va lansa zilele acestea un nou smartphone în China, unul care are şanse destul de mari să fie comercializat şi la nivel global. Vorbim de OnePlus 15T, unul dintre cele mai puternice telefoane inteligente compacte din 2026.

OnePlus 16 – primele specificaţii pentru viitorul flagship de toamnă şi o imagine tip concept

Flagship-ul OnePlus 15 a ajuns pe canal oficial în România încă din noiembrie 2025, acesta fiind la acel moment primul smartphone din ţara noastră cu Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5 la bord.