OnePlus Nord CE 5G va fi lansat oficial pe 10 iunie. Iată câteva dintre specificaţiile hardware

/
/
28 mai 21
/

OnePlus a anunţat oficial că pe 10 iunie va lansa noul smartphone OnePlus Nord CE 5G. Dacă interesează pe cineva, acel CE vine de la Core Edition, iar conform reprezentanţilor OnePlus acest telefon va fi un OnePlus Nord cu ceva upgrade-uri demne de 2021.

Smartphone-ul va ajunge oficial şi în Europa (inclusiv în România), iar din sursele actuale ştim că va avea următoarele specificaţii hardware:

  • display AMOLED de 6.43 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 90Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 750G + Adreno 619 GPU;
  • 6 / 8 GB RAM + 64 / 128 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto triplă cu senzor principal de 64 Megapixeli;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli.

OnePlus Nord CE 5G va veni cu Oxygen OS bazat pe Android 11 şi din ce se zvoneşte s-ar părea că smartphone-ul va fi mai ieftin decât a fost OnePlus Nord la lansare. Acesta din urmă a avut un preţ de plecare de 409 euro în Europa, deci OnePlus Nord CE 5G ar putea costa un 389 – 399 euro (nu mă gândesc că vor fi diferenţe foarte mari).

Mai avem câteva zile de aşteptat.

Sursa: androicentral.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.