OnePlus Two listat de magazinele online chinezești, neconfirmat oficial

/
/
30 dec. 14
/

OnePlus One a fost un adevărat hit la nivel internațional cu în jur de 1 milion de unități comercializate, deși de cele mai multe ori s-a vândut pe bază de invitație. De aici și interesul maxim pentru OnePlus Two.

Coolicool și Geeksbuying s-au grăbit să afișeze OnePlus Two. Al doilea shop l-a pus la 538 dolari cu livrare din 10 februarie. Cu siguranță, acest preț a fost umflat destul de serios, mă rog, dacă informațiile vehiculate sunt reale. Știam că OnePlus Two urmează a adopta un display mai mic, cel puțin așa a afirmat un oficial al companiei și văd că din datele hardware puse de Geeksbuying s-a mers pe un display aflat pe aceeași diagonală, 5.5 inch.

O altă inadverdență ar fi dată de sigla Cyanogen aflată pe spatele telefonului, deși modelul în cauză rulează Color OS și nu software-ul conceput de către echipa CM.

OnePlus-Two

Datele de mai jos s-ar putea să fie false 100%, mai ales că OnePlus nu a oferit niciun detaliu pe canal oficial.

Ce se spune că ar integra OnePlus Two?

– display de 5.5 inch cu tehnologie LTPS și rezoluție 1920×1080 pixeli;

– procesor Qualcomm Snapdragon 805 quad-core la 2.7 GHz, Adreno 420 GPU, 3 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare, fără slot pentru microSD;

– Android 4.4 KitKat cu Color OS / custom ROM conceput de către Oppo;

– 16 Megapixeli și cameră frontală de 5 Megapixeli;

– baterie de 3300 mAh.

Sursa: Geeksbuying.com
Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce smartphone şi-ar cumpăra azi, dacă ar avea un buget de 2500 lei (ambele au ales exemplare de la acelaşi producător)

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.