OPPO Realme 2 Pro – smartphone cu Qualcomm Snapdragon 660, până la 8 GB RAM şi preţ foarte mic

/
/
28 sept. 18
/

Realme este un brand secundar al producătorului chinez OPPO ce este prezent doar în India, acolo unde încearcă să facă concurenţă celor de la Xiaomi. Strategia din spatele acestui brand este simplă: cel mai bun raport calitate-preţ din piaţă.

Primele două smartphone-uri lansate au fost Realme 1 şi Realme 2, ambele primite foarte bine de utilizatorii indieni. Al treilea device se numeşte Realme 2 Pro, iar partea interesantă la acest telefon este aceea că va beneficia şi de o versiune globală din luna octombrie (revenim cu mai multe detalii pentru Europa).

OPPO Realme 2 Pro reprezintă o nouă dovadă că se pot face lucruri bune şi cu bani mai puţini. Device-ul include un ecran de 6.3 inci cu rezoluţie FullHD şi breton tip picătură de apă, procesor Qualcomm Snapdragon 660, până la 8 GB RAM, cameră foto duală cu tehnologie AI, scanner de amprentă şi ColorOS bazat pe Android 8.1 Oreo.

Preţurile practicate în India vor fi:

  • 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 192 dolari;
  • 6 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 220 dolari;
  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 250 dolari.

Preţurile sunt excelente, aş putea spune că sunt chiar mai bune decât cele practicate de Xiaomi. Sunt foarte curios la ce preţ va ajunge acest smartphone în Europa.

Specificaţii complete pentru OPPO Realme 2 Pro:

  • display IPS de 6.3 inch cu rezoluție 2340 x 1080 pixeli, aspect 19.5:9, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 660 de tip octa-core, Adreno 512 GPU, 4 / 6 / 8 GB RAM și 64 / 128 GB spaţiu de stocare (UFS 2.1), slot dedicat pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • ColorOS 5.2 bazat pe Android 8.1 Oreo;
  • dual-sim, 4G VoLTe, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5, radio FM, jack de 3.5 mm, cititor de amprentă, deblocare facială;
  • 16 Megapixeli cu senzor Sony IMX398, dual-pixel autfocus, EIS, f/1.7 + 2 Megapixeli cu f/2.4, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0;
  • baterie de 3500 mAh, 174 gr. și dimensiuni de 156.7 x 74 x 8.5 mm.
Sursa: fonearena.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Oppo, OPPO Realme 2 Pro, RealMe
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Prețurile din Europa pentru OPPO Find X10 și OPPO Find X10 Pro Max – creșteri de până la 60% față de generația anterioară (telefonul cu “600 Megapixeli ” – 3 x 200 Megapixeli pe wide, tele și ultrawide)

Prețurile crescute la memoria RAM și stocare sunt cumva reflectate în prețurile smartphone-urilor, iar un exemplu sugestiv avem de la OPPO. Pe site-urile tech internaționale au apărut detalii legate de costurile ce urmează a fi descoperite în shop-urile de specialitate.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

HMD a lansat un telefon care costă doar 10 euro (cam cât două cafele la Starbucks)

Într-o lume în care telefoanele inteligente costă cât un laptop de gaming și vin echipate cu sisteme foto complexe, procesoare pe 3nm și ecrane pliabile, piața aşa numitelor feature phones continuă să îşi facă simţită prezenţa.