Oppo vrea să renunţe la dependenţa de tehnologie americană şi trece la dezvoltarea unui procesor in-house

/
/
29 mai 20
/

Citeam acum câteva zile că un mare oficial chinez a transmis presei ideea că Statele Unite ale Americii şi China sunt în pragul unui război rece. Situaţia dintre cele două ţări este din ce în ce mai tensionată, iar marile companii (din ambele tabere) vor fi direct afectate de această dispută.

Ştim deja ce se întâmplă cu Huawei, însă acţiunile companiilor chineze din domeniul tech par a induce ideea că într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat vor exista şi alte victime colaterale.

Cele mai noi surse susţin că Oppo (companie susţinută puternic de statul chinez) a demarat un proces agresiv de dezvoltare in-house a unui procesor dedicat telefoanelor inteligente. Se pare că Oppo a atras de partea sa ingineri de top de la MediaTek, Qualcomm, Unisoc şi chiar de la HiSilicon (divizia de chip-uri Huawei).

Este clar că vorbim de un stadiu incipient al proiectului, însă Oppo vrea să reducă cât mai repede dependenţa de furnizorii de procesoare ce utilizează tehnologie americană. Este foarte posibil ca ambiţiile Oppo, Huawei şi restul să fie susţinute financiar de statul chinez, însă la câtă transparenţă există în această ţară, cu siguranţă nu vom putea confirma / infirma niciodată aceste presupuneri.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Hardware
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Smartphone-urile cu preț de până în 1000 lei dispar în 2027?

Până mai ieri, cu un buget de 1000 de lei îţi puteai cumpăra un smartphone decent. Poate nu făcea cele mai bune poze noaptea și nici nu rula cele mai pretențioase jocuri la detalii maxime, dar își făcea treaba onorabil zi de zi.

Digi Mobil pregăteşte asaltul pentru 2027 şi se apropie foarte mult de Orange, încă liderul pieţei telecom după numărul de clienţi

Grupul DIGI a publicat rezultatele financiare aferente celui de-al treilea trimestru din 2026, iar rezultatele continuă să prelungească şedinţele operaţionale din birourile concurenţei.

Gigantul chinez CXMT ar putea invada piaţa globală cu cipuri de memorie ieftine în următorii doi ani

În timp ce marii producători se concentrează să alimenteze nevoia uriașă de cipuri de memorie pentru serverele de inteligență artificială, piața de consum a fost lăsată pe planul secund, prețurile pentru un kit convențional de memorie crescând exponenţial față de anul trecut.