Orange a primit acordul statului în vederea fuzionării Orange România SA şi Orange Romania Communications SA (fostul Telekom / Romtelecom)

/
/
30 dec. 23
/

Cu doar câteva ore înainte de trecerea în noul an, Orange ne-a informat că a primit acordul statului în vederea fuzionării Orange România SA şi Orange Romania Communications SA (fostul Telekom).

În ultima zi lucrătoare din 2023 Orange a semnat un acord cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) în vederea fuzionării Orange România S.A. (ORO) și Orange Romania Communications S.A. (OROC). Cei doi acționari confirmă astfel intenția de a crea un operator de telecomunicații complet convergent prin absorbția OROC de către ORO.

Acest acord vine ca urmare a achiziționării de către Orange a unei participații de 54% în OROC (fost Telekom Romania Communications) în septembrie 2021. Conform acestui nou acord, ambele părți au convenit asupra unei structuri în care Orange va deține 80% din capitalul social și 80% din drepturile de vot în entitatea rezultată, în timp ce MRID va deține 20% din capitalul social și 20% din drepturile de vot.

Această tranzacție de referință în piața locală va susține ambiția Orange de a-și consolida poziția de lider în România. Viitoarea entitate va avea ca obiectiv să devină furnizorul preferat de servicii covergente, fix-mobil, pe piața românească, atât pentru segmentul de consum, cât și pentru cel de afaceri și va stimula investițiile și concurența în sectorul telecomunicațiilor din România, ceea ce va aduce, fără îndoială, beneficii societății în ansamblu.

Finalizarea tranzacției este așteptată în prima jumătate a anului 2024.

Mari-Noëlle Jégo-Laveissière, Vicepreședinte executiv, CEO al Orange în Europa, a declarat: “Astăzi este o zi foarte importantă pentru Orange România și Orange Romania Communications, iar semnarea acestui acord ne va consolida poziția pe piața românească și ne va aduce mai aproape de fi un operator telecom convergent complet pentru clienții noștri rezidențiali și de afaceri. Vreau să mulțumesc pentru această realizare Guvernului României, partenerul nostru cheie, și echipelor noastre implicate”.  

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

În curând vom avea o nouă mare reţea de cablu TV în România

Puţină concurenţă nu strică, astfel că în curând vom avea o nouă mare reţea de cablu TV în România.