Orange România a primit o amendă de peste 10 milioane euro din partea Consiliului Concurenţei

/
/
20 dec. 18
/

În anul 2016 Consiliul Concurenţei a demarat o investigaţie asupra Orange România în legătură cu un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa de plăţi şi reclame prin SMS. La momentul respectiv se anunţa că se vor face verificări pentru un posibil tratament discriminatoriu practicat de Orange România în relaţia cu companiile active pe piaţa plăţilor prin mesaje scurte prin intermediul telefonului mobil, respectiv pe piaţa mesajelor scurte publicitare prin intermediul telefonului mobil din România.

„În cadrul investigaţiei au fost efectuate inspecţii inopinate atât la sediul Orange România, cât şi la sediile unora dintre agregatorii de plăţi prin SMS, existând indicii că aceste companii pot deţine probe necesare autorităţii de concurenţă pentru o evaluare exactă a comportamentului Orange România pe pieţele respective.” a declarat una dintre sursele zf.ro.

La mai bine de 2 ani de la începutul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a ajuns la concluzia că Orange România se face vinovată de acest abuz şi a decis să amendeze compania cu peste 10 milioane euro, adică aproximativ 1% din cifra de afaceri.

Anunţul nu a fost făcut încă oficial, însă urmează a fi realizat în zilele următoare. Orange România nu a oferit încă niciun răspuns pe acest subiect.

Categorii: Orange
Cuvinte cheie: amenda, orange, Orange Romania
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange România lansează extraopţiunea tv Orange 4K, iar extraopţiunea Orange Internaţional primeşte un canal tv în plus (ambele vin cu 50% reducere în primele 24 de luni)

În contextul în care piata de telecomunicaţii din România este permanent într-o luptă a preţurilor pentru serviciile de bază, operatorii încearcă să îşi crească veniturile prin implementarea de servicii complementare (adică prin diversificare).

Orange România integrează platforma de streaming Rakuten TV în serviciul Orange TV Go

Într-un articol anterior v-am prezentat noile abonamente Orange pe telefonie mobilă, cele ce fac parte din strategie comercială de primăvară a operatorului telecom.

Orange România actualizează întreg portofoliul de abonamente pe telefonie mobilă (la portare cel mai ieftin abonament cu internet nelimitat este doar 3 euro / lună)

Orange România a terminat de făcut curăţenia de primăvară pe telefonie mobilă şi a implementat noua strategie comercială, una care vine cu noi abonamente, noi preţuri şi noi resurse.