Orange România anunţă o cifră de afaceri în scădere cu 7.7% pentru primul semestru din 2024

/
/
24 iul. 24
/

Orange România şi-a anunţat astăzi rezultatele financiare pentru primul semestru din 2024, vorbim de perioada 1 ianuarie – 30 iunie.

Într-o piaţa cu o concurenţă destul de activă şi într-o perioadă marcată de finalizarea fuziunii dintre Orange Romania SA şi Orange Romania Communicatios SA, operatorul portocaliu anunţă o cifră de afaceri de 699 milioane de euro, în scădere cu 7.7% YoY (vs aceeaşi perioadă de anul trecut).

La 30 iunie 2024, Orange România oferea servicii mobile pentru 9.3 milioane de clienţi, internet fix pentru 1.1 milioane de clienţi şi televiziune pentru 1.1 milioane de clienţi.

Tot la finalul acestui semestru, Orange România oferea o acoperire 4G pentru 98.79% din populaţie şi una 4G+ pentru 83.13% din populaţie, iar reţeaua 5G / 5G+ era disponibilă în 39 de oraşe din ţară.

O menţiune importantă trebuie făcută pentru abonamentul YOXO. Acesta a atras cu 55% mai mulți clienți noi față de perioada similară a anului trecut, majoritatea dintre aceştia alegând YOXO folosind eSIM.

”Primul semestru din 2024 a fost unul intens, marcat de un moment de o importanță deosebită pentru companie: finalizarea fuziunii între Orange Romania și Orange Romania Communications, ce a permis crearea unui operator de telecomunicații convergent integrat. Nu am fi reușit să încheiem această etapă fără eforturile tuturor colegilor noștri din Orange, care au lucrat și mai alert în ultimele luni în acest scop, iar pentru acest lucru le mulțumesc tuturor. Acum ne canalizăm toată energia pentru a ne asigura că eforturile noastre operaționale se reflectă și în experiența pe care clienții noștri o au în punctele de interacțiune cu brandul nostru.

Pentru lunile următoare, factorul de presiune pentru îmbunătățirea performanței noastre există, dar suntem încrezători că strategia pe care am început să o implementăm ne va permite să ne obținem rezultate mai bune și să ne adaptăm mai bine la provocările pieței. În ciuda acestora, rămânem dedicați excelenței operaționale, menținând clienții în centrul businessului nostru și intensificând acțiunile de responsabilitate socială”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange Romania.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange a actualizat grila de programe tv pentru abonaţii Orange Romania Communications (sunt 11 noi posturi de televiziune introduse cu data de 9 martie 2026)

Orange Romania SA a achiziţionat în 2021 fostul Telekom Romania Communications SA şi deşi în 2022 cea din urmă entitate a fost redenumită Orange Romania Communications SA, aceasta a continuat să funcţioneze ca o subsidiară a Orange Romania SA.

Orange, Vodafone şi Telekom ar putea fi obligate în curând să se raporteze la cursul BNR în emiterea facturilor (ar putea dispărea astfel cursurile de schimb uriaşe din prezent)

În august 2025 am publicat un articol în care am explicat la ce curs de schimb valutar se raportează operatorii telecom din România atunci când emit facturile. Am aflat atunci că:

Orange şi Vodafone anunţă simultan testarea conectivităţii prin satelit în România

Săptămâna începe în forţă pe piaţa telecom din România, doi mari operatori din ţara noastră, Orange şi Vodafone, anunţând simultan testarea conectivităţii prin satelit.