Oukitel K6000 Pro – display FullHD, Android 6.0 Marshmallow şi baterie de 6000 mAh

/
/
11 mai 16
/

Producătorul chinez Oukitel este destul de activ în ultima perioadă şi lansează smartphone-uri destul de echilibrate. Ultimul venit în familie este Oukitel K6000 Pro, terminal cu un raport hardware-preţ foarte bun.

Oukitel K6000 Pro aduce un display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core MediaTek, 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli (prin interpolare), conectivitate 4G dual-sim şi o baterie de 6000 mAh care promite o autonomie de cel puţin 2-3 zile.

Telefonul are construcţie metalică, senzor de amprentă, certificare IP64 pentru rezistenţă la picături de apă / praf şi un preţ excelent la retailerul gearbest.com: 144 dolari (567 lei) + TVA 20%. Transportul este gratuit, iar livrările vor fi făcute începând cu data de 29 mai.

Oukitel K6000 Pro 12

Specificaţii complete pentru Oukitel K6000 Pro:

  • display LTPS de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D Dragontrail 2 Glass;
  • procesor MediaTek MT6753 de tip octa-core pe 64 biţi tactat la 1.3 GHz şi accelerator grafic Mali-T720, 3 GB memorie RAM DDR3 şi 32 GB memorie internă (oferă suport pentru card microSD de până la 128 GB);
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G FDD + TDD, slot combo (2 x microSIM sau 1 x microSIM + 1 x microSD), Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, A-GPS, GLONASS, senzor pentru citirea amprentelor, certificare IP64;
  • 16 megapixeli (prin interpolare) cu deschidere f/2.0, autofocus şi flash dual-LED + cameră frontală de 8 megapixeli (prin interpolare);
  • baterie de 6000 mAh cu încărcare rapidă, 214 gr. și 9.8 mm grosime.

Oukitel K6000 Pro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.