Huawei Honor Note 9 – câteva specificaţii hardware şi noi imagini

/
/
14 iul. 17
/
Anul trecut în prima zi din luna august producătorul chinez Huawei lansa phabletul premium Huawei Honor Note 8. Aceasta integra un display Super AMOLED de 6.6 inci, procesor octa-core HiSilicon Kirin 955, 4 GB RAM, 32 / 64 / 128 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli cu OIS, baterie de 4500 mAh…

Uhans U300 – smartphone elegant cu spate din piele

/
/
14 iul. 17
/
Uhans nu este un producător prea cunoscut în ţara noastră, însă acesta încearcă să se diferenţieze de competiţie prin design şi construcţie. Unul dintre cele mai noi smartphone-uri ale sale este Uhans U300, device elegant cu spate din piele italienească (cel puţin aşa afirmă producătorul).

De ce cred că OnePlus primeşte mai multă atenţie decât ar trebui

/
/
14 iul. 17
/
Am OnePlus 3T şi sunt foarte mulţumit de el. Dacă ar fi să îl schimb la momentul actual, nu cred că ar fi mai mult de 2-3 device-uri ca variante. Cu toate acestea compania din spatele acestui device primeşte foartă multă atenţie din partea presei de specialitate, iar uneori cred că aceasta este în exces.

Allview X4 Soul Mini S – smartphone cu Android 7.0 Nougat în stadiu nativ

/
/
13 iul. 17
/
Allview X4 Soul Mini S este cel mai nou smartphone din portofoliul companiei brașovene. Un element important - rulează Android 7.0 Nougat în stadiu nativ, fără modificări la nivel de interfață grafică. 

Xiaomi Redmi 5 – toate detaliile înainte de debutul oficial

/
/
13 iul. 17
/
În China au și apărut detalii legate de Xiaomi Redmi 5, ne putem face idee cu privire la viitorul smartphone entry-level al companiei chineze. 

De ce nu este cel mai bun moment să cumperi Samsung GALAXY S8 și GALAXY S8 Plus?

/
/
13 iul. 17
/
Cel mai mare magazin online din țara noastră listează GALAXY S8 la 3599 lei, iar GALAXY S8 Plus la 3999 lei. De fapt sunt prețurile de debut, fără cine știe ce reducere primită între timp. 

Dacia cheamă în service-urile din România peste 2000 de maşini pentru posibile probleme la claxon

/
/
13 iul. 17
/
Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), constructorul auto Dacia a anunţat că va chema în service-urile din toată ţara 2032 de maşini din cauza unor posibile probleme la claxon.

Daimler AG, proprietara brandului Mercedes-Benz, este acuzată în Germania de fraudă privind emisiile poluante

/
/
13 iul. 17
/
Nici bine nu s-a terminat scandalul Dieselgate în care Volkswagen a fost prinsă fraudând rezultatele testelor antipoluare pe motoarele diesel în perioada 2005 – 2015, că unul nou se iveşte la orizont. Procuratura din Stuttgart investighează Daimler AG, proprietara brandului Mercedes-Benz, de emisii poluante excesive la peste 1 milion de maşini diesel vândute în perioada…

Canon Summer Cashback și un motiv suplimentar în a alege aparatele foto și video Canon în această vară

/
/
13 iul. 17
/
Canon este un jucător major în piața de aparate foto și video, alegerea pasionaților, dar și a profesioniștilor din domeniul fotografiei și nu numai. Una dintre promoțiile specifice companiei japoneze se numește Canon Cashback și acum a sosit în ediția de vară.

Aparat foto mirrorless Canon EOS M5 – review

/
/
13 iul. 17
/
Testarea aparatelor foto nu este neapărat specializarea noastră aici pe site, însă fotografia a devenit mai mult decât un hobby în ultimul timp pentru mine așa că mă bucur când am ocazia de a încerca un astfel de gadget.

Nokia 3310 în ediția 2017 – review

/
/
13 iul. 17
/
Este cel mai discutat feature phone din ultimii 5  - 6 ani, iar Nokia 3310 la cât buzz a stârnit în jurul său aș spune că merită și un review pe site. Ar trebui făcută o comparație cu modelul de acum 16 - 17 ani, dar nu am fost client de 3310 și nici nu…

Facebook Messenger cu reclame începe să fie testat la nivel mondial

/
/
13 iul. 17
/
Din ianuarie 2017 compania americană a testat aplicaţia Facebook Messenger cu reclame în ţări precum Australia sau Tailanda. De astăzi înainte testele se vor realiza la nivel global, astfel că ne putem trezi cu această surpriză neplăcută oricând. Facebook îşi doreşte ca până la sfârşitul anului toţii utilizatorii de Facebook Messenger să vadă reclame.

Huawei KFC – toate detaliile pentru un smartphone “gustoos”

/
/
13 iul. 17
/
Prin 2015 Pepsi lansa în Asia smartphone-ul Pepsi P1, iar succesul său a tins spre zero. Chiar dacă au fost produse un număr limitat de unităţi, îmi aduc aminte că la vreo 3 luni de la disponibilitatea comercială telefonul era vândut pe la 90 de dolari, doar, doar să reuşească să scape de el.