Arhiva-Resurse

Panasonic a desfăsurat ceremonia de premiere a Concursului „Jurnalul cu Poze Eco” pe care compania niponă l-a promovat în scopul informării asupra problemelor de mediu şi a acţiunilor ecologice în rândul noii generaţii. Finaliştii naţionali au participat la ceremonia ce a avut loc la sediul UNESCO din Paris, Franţa, printre aceştia aflându-se şi finalista din România.

Concursul „Jurnalul cu Poze Eco” este un program dezvoltat la nivel global ca parte din „Şcoala Panasonic pentru copii” – activitate de sprijinire a promovării programelor educative Panasonic pentru noua generaţie. Programele oferă copiilor oportunitatea de a învăţa, într-un mod uşor de înţeles şi jucăuş, despre problemele de mediu şi de a se gândi la idei de activităţi ecologice pentru protejarea planetei noastre.

În cadrul Concursului „Jurnalul cu Poze Eco” din 2011 au fost trimise circa 130.000 de lucrări create de copii din 37 de ţări şi regiuni. La ceremonia de la Paris au participat câştigătorii naţionali din 29 de ţări , care au fost premiaţi de către un grup de arbitri din care au făcut parte Artiştii UNESCO pentru Pace, D-na Patricia Velasquez şi Contesa Setsuko Klossow de Rola, precum şi specialişti internaţionali în probleme de mediu. Ambasadorul companiei, Sarah Brightman, a fost, de asemenea, numită Artist UNESCO pentru Pace în aceeaşi zi, participând astfel la ceremonie şi în calitate de arbitru.

A fost acordat şi un premiu special pentru activităţile de parteneriat în cadrul„Programului de Învăţare Eco privind Patrimoniul Mondial”. În colaborare cu UNESCO, Panasonic derulează acest program care promovează educaţia ecologică în vederea familiarizării noii generaţii cu importanţa mediului şi a conservării Patrimoniului Mondial. În 2011, 1700 de copii din 5 ţări au vizitat şi s-au implicat în activităţi ecologice unice în cadrul fiecărui site al Patrimoniului Mondial. Panasonic va lansa acest program în alte 10 ţări, vizând implicarea a aproximativ 4000 de copii până la finele anului 2012.

Panasonic şi Centrul Patrimoniului Mondial al UNESCO au încheiat un acord de parteneriat strategic pentru promovarea dezvoltării durabile prin intermediul conservării Patrimoniului Mondial şi a educaţiei ecologice pentru noua generaţie la data de 3 iunie 2011. Întrucât parteneriatul strategic consolidează relaţia construită pe colaborarea de succes de-a lungul anilor, Panasonic va continua să promoveze în 2012 cea de-a 40-a aniversare a Convenţiei Patrimoniului Mondial UNESCO prin intermediul Programului de Învăţare Eco privind Patrimoniul Mondial.

Acest nou parteneriat ne va consolida capacitatea de a îndeplini misiunea. Prin intermediul campaniilor de presă şi de televiziune ale Panasonic, site-urile Patrimoniului Mondial vor fi prezentate pentru a informa publicul larg asupra nevoii de a spori promovarea moştenirii şi a mediului. Vom stimula interesul tinerilor pentru Conservarea Patrimoniului Mondial şi problemele de mediu prin intermediul concursurilor video şi vizitării site-ului. Vom lucra împreună pentru a duce mai departe o serie de activităţi privind educarea tinerilor” a spus Irina Bokova, Director General UNESCO.

Panasonic şi-a propus să fie Compania Nr. 1 în Inovaţia Ecologică din industria electronicelor” până în anul 2018, la cea de-a 100-a sa aniversare.

Activităţile de promovare ale Panasonic includ Sponsorizarea exclusivă din partea Panasonic a emisiunii „The World Heritage Special” difuzată pe canalul National Geographic în 183 de ţări şi zone precum şi diferite activităţi de comunicare susţinute de Sarah Brightman şi melodia sa „Shall be done”. De asemenea, la Sediul UNESCO, a fost prezentat participanţilor şi vizitatorilor un peisaj panoramic 3D de mari dimensiuni creat din 5 monitoare mari cu plasmă, intitulat „DIVE into World Heritage 3D” – o impresionantă lume a imaginilor impunătoare ale Patrimoniului Mondial, inclusiv Marele Canion sau Ansamblul Stonehenge .

Despre Şcoala Copiilor

În România, Panasonic sprijină ecologia în scolile românesti, desfăsurând la nivel national programul „Şcoala copiilor – învăţare eco”. Profesorii pot beneficia prin acest program de materiale didactice pentru clasa, care pot fi accesate pe site-ul www.panasonic.ro si pot castiga, impreuna cu scolile lor, premii constand in produse Panasonic. La editia din 2011 a programului au participat 16 şcoli, astfel că peste 4000  elevi au completat „Jurnalele Eco”, lucrând individual sau în echipe.

Având ca slogan „Când copiii strălucesc, va străluci şi viitorul nostru”, Panasonic s-a angajat să susţină dezvoltarea noii generaţii oferind copiilor oportunitatea de a învăţa şi a descoperi, sprijinind visele şi viitorul copiilor prin intermediul Internetului şi prin evenimente desfăşurate în întreaga lume.

Programul de Învăţare Eco despre Patrimoniul Mondial

Panasonic a dezvoltat un program unic intitulat “Programul de Învăţare Eco despre Patrimoniul Mondial”, în care şcolarii pot vizita şi participa într-un mediu interactiv pentru a învăţa despre activităţile de conservare a Patrimoniului Mondial în colaborare cu UNESCO şi site-ul Patrimoniului Mondial. Copiii pot experimenta, frumuseţea şi importanţa Patrimoniului Mondial privind comorile pe care copiii se aşteaptă să le moştenească în calitate de generaţie viitoare. În timpul programului va fi susţinută o sesiune video 3D şi foto, precum şi o vizualizare a site-ului Patrimoniului Mondial în format full HD 3D, realizat cu camere 3D HD Panasonic. De asemenea, elevii vor ţine un Jurnal cu Poze Eco despre Patrimoniul Mondial în care să păstreze ce au învăţat în urma vizitei şi pentru a se gândi la propriile acţiuni ecologice din viaţa de zi cu zi. Circa 4.000 de copii vor fi implicaţi până la finele anului 2012.

Puteți accesa pagina de facebook – http://www.facebook.com/worldheritage.with.panasonic pentru mai multe detalii.

Categorii: arhiva-resurse
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.