Patru subsidiare Vodafone din Europa, inclusiv cea din România, folosesc exclusiv echipamente Huawei

/
/
10 iun. 20
/

Conform unui raport al firmei daneze de analiză şi cercetare Strand Consult, patru subsidiare Vodafone din Europa, inclusiv cea din România, folosesc în proporţie de 100% echipamente Huawei pentru reţelele de telefonie mobilă. Alături de România, celelalte trei subsidiare sunt Cehia, Grecia şi Ungaria.

Operatorul telecom are o dependenţă ridicată de Huawei în Europa, Vodafone utilizând cu preponderenţă şi în alte ţări echipamente Huawei: Spania – 67%, Marea Britanie – 62%, Germania – 53% şi Italia – 50%.

“Vodafone și-a asumat un risc calculat. Și-a pus toate ouăle într-un coș chinezesc.”, a declarat directorul general Strand Consult. Potrivit acestuia, Vodafone se bazează pe echipamentele Huawei mai mult decât alte companii de telefonie din Europa. “Cota de piață a Huawei la Vodafone în Europa o depășește pe cea întâlnită la oricare dintre operatorii chinezi de telefonie mobilă”, a precizat șeful Strand Consult.

Reprezentanții Vodafone au refuzat să comenteze cifrele privind ponderea echipamentelor Huawei în funcție de piețele de operațiuni, însă au precizat că estimările Strand se referă, cel mai probabil, la toate tipurile de rețele de telefonie ale grupului – 2G, 3G, 4G și o porțiune “relativ redusă” din rețelele 5G. Mai mult, datele Strand “nu reflectă uzul echipamentelor Huawei în nucleul rețelei, unde sunt procesate datele sensibile”, potrivit Vodafone.

Interesant este că Vodafone anunţa în februarie 2020 că va elimina toate echipamentele Huawei din reţelele sale de bază de telefonie mobilă din Europa în următorii 5 ani. Luând în calcul procentele de mai sus, procesul se anunţă foarte costisitor (Vodafone estimează aproximativ 200 milioane de euro, însă acesta ar putea fi mult mai ridicat).

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce viteză a atins Samsung în 6G pe 7 GHz prin tehnologia X-MIMO?

Samsung nu se ocupă doar cu comercializarea de smartphone-uri și electrocasnice, contribuie și la dezvoltarea de echipamente pentru comunicații mobile.

Orange România avea peste 9.1 milioane de clienţi pe telefonie mobilă la final de 2025

Orange România a publicat rezultatele financiare aferente anului 2025, unele care confirmă poziţia de cel mai mare operator telecom din România (după numărul de clienţi).

HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)

Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.