Pentru a beneficia de oferta Altex cu 12 rate cu DAE 0% trebuie să fi un cetăţean model, aproape impecabil (istoric de creditare curat şi vechime în muncă consistentă)

Opinie
/
/
9 feb. 25
/

Campania este bună fără doar şi poate, mai ales că în prezent nu sunt foarte multe campanii pentru cardurile de credit (o altă posibilitate de a vă achiziţiona produse în rate fără dobândă). Eu personal susţin achiziţa de produse sub această formă, asta doar dacă eşti organizat şi poţi plăti la timp ratele.

Mi s-a părut totuşi ciudat să oferi 12 luni DAE 0% prin intermediul unui IFN (creditul îţi este oferit practic de Credex IFN SA, companie din grupul Altex), aşa că am intrat puţin pe regulament pentru a vedea ce scrie pe acolo.

Regulamentul spune clar că nu avem dobândă, costuri, comisioane, nimic, deci dacă iei un produs de X lei, plăteşti după 12 luni tot X lei. Super, doar că dacă te uiţi pe criteriile de eligibilitate pentru această campanie, vei afla că pentru a putea beneficia de ea trebuie să fi un cetăţean model, aproape impecabil.

Avem aşa:

  • vârstă minimă 25 de ani;
  • venit minim 4000 lei;
  • vechime la angajatorul actual de minim 24 de luni;
  • istoric pozitiv în Biroul de Credit;
  • nivel maxim al gradului de îndatorare de 40%.

Deci dacă nu ai avut credit niciodată, nu eşti eligibil, dacă ţi-ai schimbat acum un an locul de muncă, nu eşti eligibil, dacă ai venituri de 3999 lei, nu eşti eligibil, dacă ai 24 de ani, nu eşti eligibil, iar dacă ai un credit prima casă, foarte probabil nu eşti eligibl din cauza gradului de îndatorare mare (aici vorbim de o posibilitate, nu de o certitudine).

Aşa cum am spus, ori eşti (aproape) impecabil, ori nu te încadrezi.

Dar, tot în regulament scrie că dacă nu îndeplineşti unul sau mai multe criterii de eligibilitate, poti primi o altă ofertă cu dobândă, pe care o poţi accepta sau nu. Cum foarte mulţi aplică fără a citi regulamentul, adică regulile de eligibilitate, majoritatea vor primi această nouă ofertă, pe care foarte probabil unii o vor şi accepta.

Faină strategie !

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Vă pot dubla sau tripla preţurile abonamentelor operatorii telecom din România? Am analizat contractele Orange, Vodafone şi Digi Mobil şi iată ce am descoperit

Foarte mulţi dintre voi mi-aţi scris la articolul în care am prezentat cum am activat un nou abonament Orange, că există un risc ridicat ca până la finalizarea celor 24 de luni contractate, să plătesc dublu, poate chiar triplu.

Am văzut Jingle Bell Heist, filmul numărul 1 pe Netflix pe 30 noiembrie 2025, iar acesta te plictiseşte rău de tot, dar îţi binedispune soţia / logodnica / prietena

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Am văzut Frankenstein, filmul numărul 1 pe Netflix pe 15 noiembrie 2025 şi este în TOP 5-ul meu de anul acesta

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.