Piaţa de ecommerce din România va ajunge în 2022 la aproape 7 miliarde de euro, chiar dacă ritmul de creştere a fost încetinit

/
/
13 dec. 22
/

După perioada 2020 – 2021 în care piaţa de ecommerce a cunoscut creşteri spectaculoase (acestea au fost susţinute puternic de pandemia COVID-19), pentru 2022 aşteptările sunt tot de creştere, dar mai ponderate.

Potrivit estimărilor ARMO și GpeC, piața de ecommerce din România va crește cu aproximativ 10% față de anul trecut, ajungând la aproape 7 miliarde de euro. Anul acesta a fost dominat de tendințe de „reașezare” în vânzare și „cumpătare” din partea consumatorilor, piața de comerț digital fiind la nivel maxim de competitivitate în contextul în care tot mai multe magazine sunt create sau mutate în online.

În ceea ce privește comportamentul de achiziție, consumatorii din România au fost mai cumpătați în 2022 decât în alți ani și s-au orientat mai mult către produse mai puțin costisitoare.

“Consumatorii sunt mai atenți la ce cumpără, nu mai fac cumpărături de impuls ca în anii trecuți și sunt mai chibzuiți cu bugetele. Românii nu s-au mai aruncat ca înainte să cumpere din impuls. În lipsa restricțiilor după pandemie, consumatorii au revenit la obiceiurile vechi, cumpărând mai mult din offline. Din datele noastre, în perioada ianuarie-iunie retailul offline a crescut cu 22%, iar online-ul a avut o ușoară scădere de 3%, care este recuperată pe final de an.”, au explicat reprezentanții Limitless Agency.

Cele mai cumpărate produse au fost din categoriile IT&C, fashion, auto, casă & grădină, cărți & librărie, bijuterii, food și beauty. În creștere în 2022 au fost domeniile fashion, beauty, grocery, HoReCa, home & deco și IT&C.

Ca metodă de plată, este în continuare preferată plata ramburs, însă crește spectaculos plată cu cardul bancar online.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 2.04.26 (televizor OLED Samsung pe diagonală de peste 2 metri și evaluare 5/5, telefon mobil mid-range cu LED-uri customizabile pe spate și recenzii foarte bune, cel mai avansat espressor automat Philips cu peste 50 de băuturi preparate etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un robot de bucătărie avansat cu ecran tactil, 21 de programe automate, 10 trepte de viteză și evaluare 5 / 5 din 12 review-uri.

5 gadgets de la Kaufland (01.04 – 07.04.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.